Papa Francisc: Covid, "ora adevărului" pentru un viitor mai bun
Cetatea Vaticanulului – A. Mărtinaş
25 noiembrie 2020 – Vatican News. Într-un labirint. Întreaga lume este prizonieră în labirintul pandemiei de luni întregi. Un adevărat coşmar. O stare de criză permanentă care, în orice caz, ne obligă să nu rămânem nemişcaţi, chiar dacă există riscul, ca în orice labirint, de a ne găsi mereu într-un impas. Este imaginea inspirată de unul dintre autorii preferaţi ai papei – Jorge Luis Borges – în cartea "Grădina cărărilor care se bifurcă". Imaginea este folosită de pontif pentru a descrie momentul actual şi pentru a indica o ieşire, urmând firul Ariadnei, o cale a creativităţii pe care credincioşii o citesc în lucrarea Duhului Sfânt care ne cheamă "să ieşim din noi înşine". Pentru că "răul cel mai mare" care se poate întâmpla este să continuăm să ne privim în oglindă şi să ameţim de atâta mers în cerc, fără a reuşi să ieşim din labirint". Pentru a ieşi există o singură cale: abandonarea culturii "selfie-ului" şi "ieşirea în întâmpinarea celorlalţi". Deoarece, "cei din jurul nostru ne ajută, asemenea Ariadnei, să găsim căi de ieşire şi să oferim ce este mai bun în noi".
Punctul de plecare al cărţii este momentul actual, văzut de papa Francisc ca "ora adevărului". Un moment de criză, iar dintr-o criză nu se iese niciodată la fel ca înainte. Însă, pontiful nu se referă doar la pandemie. În lume există numeroase alte situaţii de criză – războaie, traficul de arme, sutele de mii de persoane care fug din propriile ţări din cauza sărăciei, a foametei şi a daunelor colosale cauzate de schimbările climatice.
Privirea papei se îndreaptă spre lume, fără a ignora povestea personală pe care o reciteşte din perspectiva actualului context, amintind trei momente foarte critice din viaţa sa care ar putea fi comparate cu actuala boala infecţioasă Covid, cauzată de coronavirus. Sunt amintiri emoţionante, precum boala pulmonară gravă din august 1957, pe vremea când era seminarist, cu internarea în spital, unde s-a zbătut între viaţă şi moarte. O altă situaţi pe care papa Francisc o supranumeşte "Covidul exilului" se referă la perioada germană, în 1986, un soi de "exil voluntar" destinat finalizării studiilor. Apoi, la începutul anilor 1990, aşa-numita perioadă de "carantină specială" de un an, zece luni şi treisprezece zile petrecută la o reşedinţă iezuită din Córdoba, în spirit de ascultare faţă de superiori.
"Lucrul cel mai ciudat" din acea perioadă, observă pontiful, a fost citirea a treizeci şi şapte de volume din Istoria papilor, scrisă de Ludwig von Pastor. Reflectând asupra acelui detaliu, pontiful a spus: "Aş fi putut alege un roman, ceva mai interesant. De unde mă aflu acum mă întreb de ce Dumnezeu m-a inspirat să citesc acea lucrare în acel moment. Cu acel vaccin, Domnul m-a pregătit. Odată ce cunoşti acea istorie, nu există prea multe aspecte care să te surprindă în legătură cu situaţii din curia romană şi din Biserica din zilele noastre. Acea lectură m-a ajutat foarte mult".
Scriitorul Austen Ivereigh explică că ideea volumului este legată de perioada de lockdown. Unul din momentele cele mai sugestive şi emoţionante a fost rugăciunea din 27 martie a.c., când papa Francisc a apărut în Piaţa San Pietro asemenea unui cârmaci în timp de furtună pentru a călăuzi poporul lui Dumnezeu într-una din cele mai întunecate nopţi ale sale. Succesiv, în timpul verii, au avut loc conversaţiile cu pontiful, conversaţii ce constituie conţinutul cărţii "Ritorniamo a sognare".
