Tinerii, bătrânii şi profeţia lui Ioel

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

24 iulie 2020 – Vatican News. "Cât de importantă este întâlnirea şi dialogul dintre generaţii, mai ales în interiorul familiei", spunea papa Francisc, adresându-se tinerilor de la balconul arhiepiscopiei de Rio de Janeiro, la 26 iulie 2013, în cadrul recitării rugăciunii "Angelus".

"Copiii şi bătrânii construiesc viitorul popoarelor; copiii pentru că vor duce înainte istoria, bătrânii pentru că transmit experienţa şi înţelepciunea vieţii lor", a continuat papa Francisc, citând Documentul de la Aparecida (nr. 447). "Această relaţie, acest dialog dintre generaţii este o comoară care trebuie păstrată şi alimentată!", a evidenţiat.
Tinerii şi bătrânii, bunicii şi nepoţii. Această combinaţie devine una dintre constantele pontificatului, exprimată prin gesturi, discursuri, audienţe şi momente "neprogramate", în special în timpul călătoriilor. Adesea, sunt ei, tinerii şi bătrânii, primele victime ale "culturii deşeurilor", observa papa Francisc, evidenţiind totodată că, dacă şi numai dacă sunt împreună pot iniţia parcursuri şi pot găsi spaţii pentru un viitor mai bun.
În omilia Sfintei Liturghii din sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, din 2 februarie 2018, papa Francisc reliefa importanţa rădăcinilor în vederea creşterii şi formării noilor generaţii, spunând: "nu există creştere fără rădăcini şi nici înflorire fără vlăstare noi". Cu aceiaşi ocazie, pontiful spunea că "dacă tinerii sunt chemaţi să deschidă porţi noi, bătrânii au cheile" pentru a reuşi acest lucru.

Terenul de întâlnire dintre tineri şi bătrâni este cel al visurilor – după cum a spus, de mai multe ori, papa Francisc – chiar dacă, în privinţa anumitor aspecte, o astfel de convergenţă ar putea părea surprinzătoare, aproape improbabilă. Cu toate acestea, aşa cum ne demonstrează experienţa trăită în contextul pandemiei, tocmai visul, viziunea privind ziua de mâine, a menţinut legătura dintre bunici şi nepoţi, care au fost brusc despărţiţi, adăugând o altă dificultate poverii reprezentată de izolare.

De fapt, pontiful a amintit în mod repetat cuvintele din Cartea profetului Ioel: "Voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeţi fiii voştri şi fiicele voastre, bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni" (Ioel 3,1).

Cine, dacă nu tinerii, se întreabă pontiful, pot să-şi asume visurile persoanelor în vârstă şi să le ducă mai departe? În mod semnificativ, în timpul Sinodului episcopilor dedicat tinerilor, care a avut loc în octombrie 2018, pontiful a dorit un eveniment special pe tema dialogului dintre generaţii, eveniment care s-a concretizat în întâlnirea din 23 octombrie 2018, la Institutul de Patristică Augustinianum, din Roma. Atunci, tineri şi vârstnici din întreaga lume s-au întâlnit cu papa Francisc în contextul iniţiativei "La saggezza del tempo" (Înţelepciunea timpului). În cadrul evenimentului, papa a răspuns la întrebările unor tineri şi vârstnici care au participat la întâlnire, cu privire la problemele actuale pentru Biserică şi lume.

Pontiful a vorbit despre necesitatea apărării propriilor visuri şi a asumării visurilor bătrânilor, a le duce mai departe proiectele, ceea ce reprezintă o responsabilitate dar şi expresia comuniunii, a legăturii dintre tineri şi vârstnici.
Pentru a reuşi stabilirea acestei legături – a explicat deseori pontiful – este necesară empatia ce favorizează apropierea. În contextul pandemiei de coronavirus, apropierea de cei care suferă a hrănit cultura speranţei şi continuă să ne imunizeze faţă de virusul diviziunii şi al neîncrederii.

Sfântul Părinte a revenit asupra acestei teme şi în cadrul călătoriei apostolice în România, între 31 mai şi 2 iunie 2019. La Iaşi, în cadrul întâlnirii cu tinerii si familiile din dieceză, papa Francisc a fost într-atât de mişcat de o imagine din mulţimea de credincioşi, cea a unei bunici care-şi ţinea în braţe nepotul, în vârstă de circa două luni, încât a simţit nevoia să-şi exprime emoţia trăită, spunând: "…Era o bătrână, destul de bătrână, bunică. În braţe avea nepotul de două luni mai mult sau mai puţin, nu mai mult. Când am trecut mi l-a arătat. Zâmbea, şi zâmbea cu un zâmbet de complicitate, ca şi cum mi-ar spune: "Uite, acum eu pot să visez!". Pe moment, m-am emoţionat şi n-am avut curajul să merg şi s-o aduc aici în faţă. Iată de ce vă povestesc asta. Bunicii visează când nepoţii merg înainte, iar nepoţii au curaj când iau rădăcinile de la bunici".