Ss. Petru și Paul. Papa Francisc: Unitate și profeție pentru o Biserică și o umanitate reînnoite
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
29 iunie 2020 – Vatican News. Unitatea și profeția sunt cele două cuvinte-cheie pe care papa Francisc și-a bazat omilia Sfintei Liturghii celebrată în bazilica San Pietro luni, 29 iunie 2020, solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul. ”După cum Domnul l-a transformat pe Simon în Petru, tot la fel îl cheamă pe fiecare dintre noi ca să ne facă pietre vii cu care să construiască o Biserică și o umanitate reînnoite”, a subliniat pontiful la omilie.
Au luat parte la Sfânta Liturghie aproximativ 90 de persoane, printre care și cardinalii concelebranți Giovanni Battista Re, Leonardo Sandri, Francis Arinze, Tarcisio Bertone, Pietro Parolin, Marc Ouellet, Fernando Filoni, Beniamino Stella, Luis Antonio Tagle și Angelo Comastri. Este vorba de cardinalii care fac parte din ordinul episcopilor.
La începutul celebrării, papa s-a oprit în rugăciune la ”Altarul Mărturisirii”, ridicat pe mormântul Sfântului Petru, de unde au fost aduse pallium-urile ca să fie binecuvântate. Simbol vizibil al comuniunii cu Scaunul Apostolic al Romei, pallium-urile urmează să ajungă la cei 54 de arhiepiscopi mitropoliți numiți în ultimul an, printre care se află și arhiepiscopul Aurel Percă, al arhidiecezei romano-catolice de București. După salutul liturgic inițial, papa a rostit rugăciune de binecuvântare a pallium-urilor, unul dintre acestea fiind pus pe umerii cardinalului Giovanni Battista Re, noul decan al Colegiului cardinalilor.
”În sărbătoarea celor doi apostoli ai acestui oraș”, a spus papa la începutul omiliei, ”aș vrea să împărtășesc cu voi două cuvinte-cheie: unitate și profeție”. Petru și Paul erau două persoane foarte diferite: Petru, un pescar care își petrecea zilele printre vâsle și mreje, iar Paul, un fariseu cult care învăța în sinagogi. La începutul misiunii lor, Petru s-a adresat iudeilor, iar Paul păgânilor. Dar atunci când drumurile lor s-au încrucișat, au avut discuții aprinse (cf. Galateni 2,11 ș.u.). ”Erau două persoane foarte diferite, dar se simțeau frați, ca într-o familie unită, unde deseori există discuții, dar întotdeauna există iubire. Însă familiaritatea care îi lega nu venea din înclinații naturale, ci de la Domnul. El nu ne-a poruncit să facem pe plac unii altora, ci să ne iubim. El este cel care ne unește, dar fără a ne uniformiza”.
Prima lectură a solemnității, a remarcat mai departe papa Francisc, ne conduce la izvorul acestei unități (Fapte 12,1-11). În timpul persecuției lui Irod, după ce apostolul Iacob a fost ucis, iar Petru a fost dus la închisoare, ”nimeni nu a dat bir cu fugiții, nimeni nu se gândea să-și salveze pielea, nimeni nu i-a abandonat pe ceilalți, dar toți se roagă împreună. Din rugăciune, ei prind curaj; din rugăciune vine o unitate mai puternică decât orice amenințare” (cf. Fapte 12,5).
Papa Francisc: «Unitatea este un principiu care intră în acțiune odată cu rugăciunea, pentru că rugăciunea îi permite Duhului Sfânt să intervină, să deschidă la speranță, să scurteze distanțele, să ne țină împreună în mijlocul dificultăților».
Pe de altă parte, ”în acele clipe dramatice, nimeni nu se plânge de rău, de persecuții, de Irod”.
Papa Francisc: «Este inutil, și chiar plicticos, ca creștinii să risipească timpul plângându-se de lume, de societate, de ceea ce nu merge. Plângerile nu schimbă nimic. Acei creștini implorau, se rugau. În acea comunitate, nimeni nu spunea: ”Dacă Petru era mai precaut, nu am fi în această situație”. Nu, ei nu-l vorbeau de rău, ci se rugau pentru el. Nu vorbeau pe la spate, ci îi vorbeau lui Dumnezeu (...) Dumnezeu se așteaptă ca atunci când ne rugăm, să ne aducem aminte și de cel care nu gândește ca noi, de cel care ne-a trântit ușa în față, de cel pe care ne vine greu să-l iertăm. Numai rugăciunea dezleagă lanțurile, numai rugăciunea aplanează calea către unitate».
În ziua binecuvântării pallium-ului, papa a subliniat că acest simbol de comuniune ”amintește unitatea dintre oi și păstorul care, asemenea lui Isus, ia pe umerii săi oița ca să nu se separe niciodată”. Potrivit unei ”frumoase tradiții”, în aceeași zi ”ne unim de o manieră specială Patriarhatului ecumenic de Constantinopol. Petru și Andrei erau frați, iar noi, atunci când este cu putință, facem un schimb de vizite fraterne la respectivele festivități: nu atât din politețe, ci pentru a merge împreună spre țelul pe care Domnul ni-l arată, spre deplina unitate”.
Vorbind mai departe despre profeție, al doilea cuvânt-cheie anunțat la începutul omiliei, papa a evidențiat că atât Petru cât și Paul au fost ”provocați de Isus” cu privire la identitatea sa. Isus nu era interesat de ”opiniile generale”, ci de ”alegerea personală”. După ce au acceptat aceste provocări, ”răsturnările de viață” ale celor doi apostoli au fost urmate de profeții: ”Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica mea” (Matei 16,18), în timp ce despre Paul, se spune: ”Este un vas pe care mi l-am ales ca să ducă numele meu înaintea neamurilor” (Fapte 9,15). ”Profeția”, a reluat papa, ”se naște atunci când ne lăsăm provocați de Dumnezeu, nu când se gestionează propria liniște și se ține totul sub control” Iar Petru și Paul devin ”profeți care văd mai departe: Petru, cel dintâi care proclamă că Isus este «Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu», în timp ce Paul anticipă finalul vieții sale: «Îmi este rezervată coroana dreptății pe care Domnul mi-o va da» (2 Timotei 4,8).
Papa Francisc: «Astăzi avem nevoie de profeție, de profeție adevărată: nu de vorbitori abili care promit imposibilul, ci de mărturii că Evanghelia este posibilă. Nu sunt de folos manifestări miraculoase, ci vieți care manifestă miracolul iubirii lui Dumnezeu. Mă doare când aud spunându-se: ”Vrem o Biserică profetică”. Bine, dar ce faci pentru ca Biserica să fie profetică? Nu putere, ci coerență. Nu cuvinte, ci rugăciune. Nu proclamații, ci slujire. Vrei o Biserică profetică? Începe să slujești și taci din gură. Nu teorie, ci mărturie. Nu avem nevoie să fim bogați, ci să-i iubim pe săraci; nu să câștigăm pentru noi, ci să ne cheltuim pentru alții; nu de consensul lumii, de a te simți bine cu toți – la noi se spune ”a se simți bine cu Dumnezeu și cu diavolul”; a se simți bine cu toții -; nu, aceasta nu este profeția. Dar avem nevoie de bucuria pentru lumea ce va să vină; nu de acele proiecte pastorale care par să aibă în sine propria eficiență, ca și cum ar fi sacramente, nu proiecte pastorale eficiente, dar avem nevoie de păstori care își dau viața, de îndrăgostiți de Dumnezeu».
Aceasta era, de fapt, starea interioară prin care Petru și Paul l-au vestit pe Isus, ca ”îndrăgostiți”. ”Înainte de a fi pus pe cruce, Petru nu se gândește la sine, ci la Domnul său și, considerându-se nevrednic să moară asemenea Lui, cere să fie răstignit cu capul în jos. Paul, înainte de a fi decapitat, se gândește numai la cum să-și dăruiască viața și scrie că vrea să fie «oferit ca jertfă» (2 Timotei 4,6). Aceasta înseamnă profeția. Și schimbă istoria”.
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, Isus a profetizat lui Petru: ”Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Există și pentru noi o profeție asemănătoare. Se află în ultima carte a Bibliei, unde Isus promite mărturisitorilor săi credincioși ”o pietricică albă, pe care este scris un nume nou” (Apocalips 2,17). După cum Domnul l-a transformat pe Simon în Petru, tot la fel ne cheamă pe fiecare dintre noi ca să ne facă pietre vii cu care să construiască o Biserică și o umanitate reînnoite. Va exista întotdeauna unul care distruge unitatea și unul care stinge profeția, dar Domnul crede în noi și te întreabă pe tine: ”Vrei să fii constructor de unitate? Vrei să fii profet al cerului meu pe pământ?” Să ne lăsăm provocați de Isus și vom găsi curajul de a-i spune: ”Da, vreau!”».
