Vatican News
2019.07.05 Vescovi, sacerdoti, preti, vescovo, sacerdote, prete 2019.07.05 Vescovi, sacerdoti, preti, vescovo, sacerdote, prete 

În aventura vieții nu suntem singuri: papa Francisc, la Ziua vocațiilor 2020

Recunoștință, curaj, efort și preamărire: sunt cuvintele pe care papa Francisc le subliniază în mesajul său pentru cea de-a 57-a Zi mondială de rugăciune pentru vocații. Biserica catolică marchează anual această zi specială în cea de-a patra duminică a timpului pascal, numită ”Duminica Bunului Păstor”, care în 2020, după calendarul roman sau latin, cade în 3 mai. În aventura vieții, afirmă papa Francisc în mesaj, nu suntem singuri: Isus ne întinde mâna.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
3 mai 2020 – Vatican News. Cu o amplă meditație despre episodul în care Isus umblă pe apă (Matei 14, 22-33), papa Francisc a transmis tradiționalul mesaj la Ziua mondială de rugăciune pentru vocații, ajunsă anul acesta la cea de-a 57-a ediție. Această zi specială pentru viața și viitorul Bisericii se marchează în cea de-a patra duminică a timpului pascal, după calendarul roman sau latin, numită ”Duminica Bunului Păstor”.

Mesajul din acest an are ca temă ”Cuvintele vocației” și se inspiră din scrisoarea pe care papa a trimis-o preoților în 4 august 2019, la 160 de ani de la moartea sfântului paroh de Ars, Sf. Ioan Maria Vianney. ”Cu acea ocazie”, scrie pontiful în mesaj, ”am ales patru cuvinte-cheie – durere, gratitudine, curaj și preamărire – pentru a mulțumi preoților și a susține slujirea lor. Consider că astăzi, în cea cea de-a 57-a Zi mondială de rugăciune pentru vocații, acele cuvinte pot fi reluate și adresate întregului Popor al lui Dumnezeu, pe fundalul unei pericope din Evanghelie care ne povestește experiența deosebită care s-a întâmplat lui Isus și lui Petru în timpul unei nopți de furtună pe lacul Tiberiadei (cf. Matei 14, 22-33)”.

”După înmulțirea pâinilor, care entuziasmase mulțimea”, scrie Sfântul Părinte, ”Isus poruncește discipolilor să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe celălalt mal, în timp ce El avea să dea drumul oamenilor. Imaginea acestei traversări pe lac evocă, într-un anumit fel, călătoria existenței noastre. Barca vieții noastre, într-adevăr, înaintează încet, mereu agitată pentru că se află în căutarea unui țărm fericit, gata să înfrunte riscurile și șansele mării, dar și dornică să primească de la cârmaci un viraj care să conducă în sfârșit către ruta justă. Uneori, însă, i se poate întâmpla să se rătăcească, să se lase orbită de închipuiri în loc să urmeze farul luminos care o conduce la portul sigur sau să fie sfidată de vânturile potrivnice ale dificultăților, îndoielilor și temerilor”.

”La fel se întâmplă și în inima discipolilor, care, chemați fiind să-L urmeze pe Învățătorul din Nazaret, trebuie să se hotărască să treacă pe celălalt mal, alegând curajos să abandoneze propriile siguranțe și să se dispună la urmarea Domnului. Această aventură nu este pașnică: se lasă noaptea, bate vântul potrivnic, barca este dusă încoace și încolo de valuri, iar teama de a nu reuși și de a nu fi la înălțimea chemării riscă să-i doboare”.

”Evanghelia”, scrie papa în mesaj, ”ne spune, însă, că în aventura acestei nicidecum ușoare călătorii nu suntem singuri. Domnul, forțând aproape aurora în inima nopții, umblă pe apele agitate și ajunge la discipoli, îl invită pe Petru să-i vină în întâmpinare pe valuri, îl salvează când vede că se cufundă și, în fine, urcă în barcă și face să înceteze vântul”.

De aceea, primul cuvânt al vocației este gratitudinea, conștienți că ”Domnul este cel care ne indică malul spre care să mergem și că, chiar mai înainte, ne dă curajul de a urca în barcă; El este cel care, în timp ce ne cheamă, se face timonierul nostru ca să ne însoțească, să ne arate direcția, să împiedice blocarea în nisipul nehotărârii și să ne facă în stare să umblăm chiar pe apele agitate”. În cele din urmă, notează pontiful în mesaj, ”orice vocație se naște din privirea iubitoare cu care Domnul a venit în întâmpinarea noastră, poate tocmai atunci când barca noastră era pradă furtunii”.

După gratitudine, curajul este al doilea cuvânt-cheie al vocației, pe care îl rostește Isus însuși în fața discipolilor înfricoșați: ”Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” (Matei 14,27). Deseori, recunoaște Sfântul Părinte, ”ceea ce ne împiedică să alegem calea pe care Domnul o trasează pentru noi sunt fantasmele care se agită în inima noastră. Când suntem chemați să lăsăm în urmă malul nostru sigur și să îmbrățișăm o stare de viață – precum căsătoria, preoția sau viața consacrată – prima reacție este reprezentată, deseori, de fantasmele incredulității: nu este posibil ca această vocație să fie pentru mine; este vorba oare de calea justă? Domnul cere aceasta chiar de la mine?”. Da, subliniază pontiful, în fața alegerilor mari ale vieții, precum căsătoria sau consacrarea, Domnul știe că este nevoie de curaj.

Al treilea cuvânt-cheie este efortul. ”Orice vocație comportă un efort. Domnul ne cheamă pentru că vrea să ne facă asemenea lui Petru, capabili să umblăm pe ape, adică să luăm viața în mâinile noastre ca să o punem în slujirea Evangheliei, în felurile concrete și zilnice pe care El le arată și, mai ales, în diversele forme de vocație laicală, sacerdotală și de viață consacrată”. În vocația specifică pe care suntem chemați să o trăim, spune mai departe papa în mesajul său, vânturile contrare ”ne pot extenua”, fie că e vorba de asumarea unor importante îndatoriri în societatea civilă, de familie sau de viața consacrată și preoție. ”Cunosc efortul vostru”, spune pontiful într-un paragraf de o impresionantă apropiere părintească, ”cunosc singurătatea care uneori vă apasă inima, primejdia obișnuinței care încetul cu încetul stinge focul arzător al chemării, povara incertitudinii și a precarității timpurilor noastre, teama de viitor. Curaj, nu vă fie teamă! Isus este alături de noi și, dacă îl recunoaștem drept unicul Domn al vieții noastre, El ne întinde mâna și ne trage ca să ne salveze”.

În fine, ultimul cuvânt-cheie al vocației: preamărirea. ”Chiar și în mijlocul valurilor, viața noastră se deschide spre preamărire. Acesta este ultimul cuvânt al vocației și vrea să fie, totodată, un îndemn la a cultiva atitudinea interioară a Preasfintei Maria: recunoscătoare pentru privirea lui Dumnezeu care s-a așezat asupra ei, oferindu-i în spirit de credință temerile și tulburările, îmbrățișând cu curaj chemarea, Ea a făcut din viața sa o eternă cântare de preamărie a Domnului”.

La finalul mesajului, Sfântul Părinte îndeamnă Biserica întreagă ”să parcurgă drumul de slujire a vocațiilor, deschizând breșe în inima fiecărui credincios, pentru ca fiecare să poată descoperi cu gratitudine chemarea pe care Dumnezeu i-o adresează, să aibă curajul de a spune DA, să învingă efortul în credința în Cristos și, în fine, să-și ofere propria viață ca o cântare de preamărire pentru Dumnezeu, pentru frați și pentru lumea întreagă”.

03 mai 2020, 10:52