Papa Francisc: Rugăciunea luminează noaptea suferinței și deschide poarta speranței

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
20 mai 2020 – Vatican News. Cei care se roagă ”poartă oglindite pe chipul lor licăriri de lumină, pentru că nici în zilele cele mai întunecoase, soarele nu încetează să-i lumineze. Rugăciunea te luminează: îți luminează sufletul și inima, îți luminează fața”. Este, pe scurt, cateheza papei Francisc prezentată la audiența generală de miercuri, 20 mai 2020, în continuarea reflecțiilor dedicate rugăciunii.

La saluturile finale, papa a îndemnat tinerii, bătrânii, bolnavii și soții recent căsătoriți să nu-și îndepărteze atenția de la Isus Cristos, care, înălțându-se la cer, lasă un mesaj și un program pentru întreaga Biserică: ”Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile... învățându-i să țină toate câte v-am poruncit” (Matei 26, 19-20). ”A face cunoscut cuvântul mântuirii lui Cristos și a-l mărturisi în viața de zi cu zi să fie idealul și angajamentul vostru!”, a fost îndemnul pontifului, amintind, în fine, importanta sărbătoare a Înălțării Domnului, care, după calendarul roman sau latin, se celebrează joi, 21 mai:
Papa Francisc: «Sărbătoarea, de acum aproape, a Înălțării Domnului îmi oferă ocazia de a-i îndemna pe toți să fie mărturisitori generoși ai lui Cristos cel înviat, bine știind că El este mereu cu noi și ne susține pe cale».

Cateheza audienței generale, desfășurată și de această dată în biblioteca Palatului Apostolic, a continuat seria reflecțiilor despre rugăciunea creștină și a avut ca temă ”Misterul Creației”. Viața, în general, și simplul fapt că existăm – a notat papa Francisc – deschide inima omului la rugăciune. De altfel, încă din prima pagină a Sfintei Scripturi se observă că povestirea creației lui Dumnezeu este ritmată de un refren ”în care se afirmă iar și iar bunătatea și frumusețea oricărei făpturi existente”.
Papa Francisc: «Dumnezeu, prin cuvântul său, cheamă la viață, și toate încep să existe. Prin cuvânt, El separă lumina de întuneric, alternează ziua și noaptea, deapănă anotimpurile, deschide o paletă de culori prin varietatea plantelor și animalelor. În această pădure debordantă, care dintr-o dată învinge haosul, în cele din urmă apare omul. Această apariție provoacă un exces de exultanță care amplifică satisfacția și bucuria: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune” (Geneza, 1,31)».

”Frumusețea și misterul Creației generează în inima omului prima mișcare care trezește rugăciunea” (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2566). Iar în cunoscutul Psalm 8, rugătorul ”contemplă misterul existenței înconjurătoare, privește cerul înstelat de deasupra lui și se întreabă ce plan de iubire trebuie să fie dincolo de o lucrare atât de impresionantă”. Ce este omul în această vastitate? ”Ca un nimic”, spune un alt psalm (88,48): ”o ființă care se naște, o ființă care moare, o făptură firavă. Și totuși, în tot universul, ființa umană este singura creatură conștientă de atâta belșug de frumusețe. O ființă măruntă, care se naște, moare, astăzi este și mâine nu mai este, e singura conștientă de această frumusețe”.
Papa Francisc: «Rugăciunea omului este strâns legată de simțământul de uimire. Măreția omului este infinitezimală dacă o raportăm la dimensiunile universului. Cuceririle lui cele mai mari par a fi un mărunțiș... Însă, omul nu este nimic. În rugăciune se afirmă năvalnic un sentiment de milostivire. Nimic nu există din întâmplare: taina universului stă într-o privire binevoitoare pe care cineva o întâlnește în ochii noștri. Psalmul afirmă că am fost făcuți cu puțin mai prejos de Dumnezeu, încununați cu slavă și cinste (cf. Ps 8,6). Relația cu Dumnezeu este măreția omului, întronarea sa. Prin natură, suntem aproape nimic, mici, dar prin vocație, prin chemare, suntem fiii marelui Împărat!»

Mulți dintre noi au avut această experiență, a remarcat papa în continuarea catehezei, iar dacă desfășurarea vieții, cu toată amărăciunea ei, riscă uneori să sufoce în noi darul rugăciunii, ”e îndeajuns contemplarea cerului înstelat, a unui apus de soare, a unei flori... pentru a reaprinde scânteia recunoștinței”.

Aceeași experiență se află, probabil, la baza primei pagini a Bibliei. ”Când a fost redactată marea povestire biblică a Creației”, a subliniat papa, ”poporul lui Israel nu trecea prin zile fericite. O putere potrivnică ocupase țara, mulți erau deportați și acum au ajuns sclavi în Mesopotamia. Nu mai era o patrie, un templu, nici viață socială și religioasă, nimic. Și totuși, pornind întocmai de la marea povestire a Creației, cineva începe să afle din nou motive de recunoștință, să-L preamărească pe Dumnezeu pentru existență”.
Papa Francisc: «Rugăciunea este prima forță a speranței. Te rogi și speranța crește, merge mai departe. Aș spune că rugăciunea deschide poarta speranței. Speranța există, dar prin rugăciunea mea eu îi deschid poarta. Pentru că oamenii de rugăciune păzesc adevărurile de bază; sunt cei care repetă, mai întâi de toate pentru sine și apoi pentru toți ceilalți, că această viață, în ciuda necazurilor și a încercărilor, în ciuda zilelor grele, este copleșită de un har pentru care poți să te uimești. Și ca atare trebuie să fie mereu apărată și ocrotită».

”Bărbații și femeile care se roagă”, a spus papa la încheierea catehezei, ”știu că speranța este mai tare decât descurajarea. Ei cred că iubirea este mai puternică decât moartea și că, în mod cert, într-o zi va triumfa, chiar dacă în timpuri și modalități pe care nu le cunoaștem. Bărbații și femeile de rugăciune poartă oglindite pe chipul lor licăriri de lumină, pentru că nici în zilele cele mai întunecoase, soarele nu încetează să-i lumineze. Rugăciunea te luminează: îți luminează sufletul, îți luminează inima și îți luminează fața. Chiar și în timpurile cele mai întunecoase, chiar și în timpurile de mai mare suferință. Toți suntem purtători de bucurie. Această viață este darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut, și este prea scurtă ca să o consumăm în tristețe. Să-L preamărim pe Dumnezeu, mulțumiți pur și simplu că existăm. Suntem fiii unui mare Împărat, capabili să citim semnătura sa în toată Creația; în acea Creație pe care noi nu o păstrăm, dar în care se află semnătura lui Dumnezeu care a făcut-o din iubire. Domnul să ne facă să înțelegem aceasta din ce în ce mai mult și să ne facă să spunem Mulțumesc, iar acel Mulțumesc este deja o frumoasă rugăciune”.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru” urmată de invocarea binecuvântării apostolice, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.