”Sf. Marta”. Papa se roagă pentru familiile închise în casă cu copiii
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
21 martie 2020 – Vatican News. ”În această zi aș vrea să amintesc familiile care nu pot ieși din casă. Poate că unicul orizont pe care-l au este balconul, iar înăuntru, stau familia, copiii mici și mari, părinții... Pentru ca ei să găsească felul de a comunica bine unii cu alții, de a construi relații de iubire în familie și să învingă angoasele acestui timp împreună, în familie. Să ne rugăm pentru pacea familiilor astăzi, în această criză, și pentru fantezia lor”. Este intenția de rugăciune anunțată de papa Francisc la începutul Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cursul dimineții de sâmbătă, 21 martie a.c., în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta.
Pontiful a încheiat Sfânta Liturghie cu un moment de adorație euharistică, urmat de binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, invitând credincioșii să facă și în această zi Împărtășania spirituală cu ajutorul unei rugăciuni care se inspiră din scrierile Sfântului Alfons Maria de Liguori: ”Isuse al meu, cred că ești cu adevărat prezent în Preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc mai presus de toate și doresc să te primesc în sufletul meu. Pentru că acum nu te pot primi sacramental, vino cel puțin spiritual în inima mea! Ca și cum ai fi venit, Te îmbrățișez și mă dăruiesc cu totul Ție. Nu lăsa să mă despart vreodată de Tine!”.
Prin cele două lecturi biblice proclamate la celebrarea euharistică, transmisă în direct pe Internet (streaming) la ora Romei 7.00, Biserica a adus în atenție, pe drumul de pregătire la sărbătoarea Paștelui, importanța rugăciunii (Osea 6,1-6 și Luca 18, 9-14).
”Una din căile pe care ne putem întoarce la Domnul este rugăciunea: ne rugăm Domnului, ne întoarcem la El”, a spus papa la omilie, făcând o legătură cu îndemnul profetului Osea proclamat în ziua precedentă. În Evanghelia acestei zile, în schimb, Isus prezintă parabola vameșului și a fariseului ca să ne învețe cum să ne rugăm.
Cei doi merg să se roage, dar în cuvintele fariseului găsim mândria celui plin de sine, ca și cum i-ar spune lui Dumnezeu: ”Eu sunt atât de tare, dacă ai nevoie de ceva, spune-mi, îți rezolv eu problema”. Fariseul, care făcea poate cele prescrise de Lege, ne amintește de alți doi oameni: de fiul mai mare din parabola fiului risipitor și de bogatul nepăsător în fața sărăciei celorlalți (cf. Luca 16,19-21). Este vorba, în cele din urmă, de mândrie, de ”cei care își pun încrederea în sine, în bani sau în putere”. Pe de altă parte, parabola vorbește de un vameș, care ”nu merge în fața altarului, ci rămâne la distanță”. Smerenie. Vameșul, la rândul său, amintește de fiul risipitor, care recunoaște păcatele făcute și își bate pieptul, sau de Lazăr cel sărac.
Papa Francisc: «În acest caz, Domnul ne învață cum să ne rugăm, cum să ne apropiem, cum trebuie să ne apropiem de Domnul: cu smerenie. Există o frumoasă imagine în imnul liturgic de la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasta spune că poporul se apropie de Iordan ca să primească botezul ”cu sufletul și picioarele goale”. Să ne rugăm cu sufletul gol, fără machiaj, fără a fi travestit cu propriile virtuți. El, după cum am citit la începutul Liturghiei, iartă toate păcatele, dar are nevoie ca eu să îi arăt păcatele, goliciunea mea. Așa să ne rugăm, goi, cu inima goală, fără a ascunde, fără a ne pune încrederea nici chiar în ceea ce am învățat despre cum să ne rugăm. A ne ruga, tu și eu, față către față, cu sufletul gol. Iată ceea ce ne învață Domnul».
În schimb, a reluat papa, ”atunci când mergem la Domnul și suntem un pic prea siguri de noi înșine, vom cădea în mândria acelui fariseu sau a fiului mai mare sau a bogatului căruia nu-i lipsea nimic. Încrederea noastră va fi pusă în altă parte”. Calea de urmat pentru a merge la Domnul este ”înjosirea”, mai mult, ”calea este realitatea” simplă, fără învelișuri. ”Iar singurul om aici, în această parabolă, care a înțeles realitatea era vameșul: Tu ești Dumnezeu, iar eu sunt păcătos. Aceasta este realitatea. Dar să spun că sunt păcătos nu cu buzele, ci cu inima. A se simți păcătos”.
Papa Francisc: «Să nu uităm ceea ce ne învață Domnul: a se îndreptăți singuri înseamnă mândrie, orgoliu, a se înălța pe sine. Înseamnă a se deghiza în ceea ce nu sunt. În acest fel, mizeria rămâne înăuntru. Fariseul se îndreptățea singur. E necesar a mărturisi direct propriile păcate, fără a le îndreptăți, fără a spune: ”Eu am făcut cutare, dar nu era vina mea...”. Sufletul gol. Sufletul gol».
”Domnul”, a încheiat papa omilia Sfintei Liturghii, ”să ne ajute să înțelegem această atitudine pentru a începe rugăciunea. Când rugăciunea o începem prin justificările noastre, prin siguranțele noastre, nu va fi rugăciune: va fi o vorbire la oglindă. În schimb, când începem rugăciunea cu adevărata realitate – sunt păcătos, sunt păcătoasă – este un bun pas înainte pentru a se lăsa priviți de Domnul. Isus să ne învețe această realitate”.
