"Sf. Marta". Papa se roagă pentru cei care şi-au dat viaţa slujindu-i pe bolnavi

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
18 martie 2020 – Vatican News. Papa Francisc continuă să celebreze Sfânta Liturghie la Casa Sfânta Marta, celebrările euharistice fiind transmise zilnic, în direct, in modalitate streaming. Azi, gândul pontifului s-a îndreptat spre cei care suferă din cauza pandemiei de coronavirus, rugăciunea Sfântului Părinte fiind oferită în special persoanelor care şi-au pierdut viaţa.
Papa Francisc:  «Ne rugăm astăzi pentru cei decedaţi, pentru cei care – din cauza coronavirusului – şi-au pierdut viaţa. În mod deosebit, aş vrea să ne rugăm pentru lucrătorii sanitari care au murit în aceste zile. Şi-au dat viaţa slujindu-i pe bolnavi.» 

Inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Matei (5, 17-19), papa Francisc a amintit că Dumnezeul nostru este apropiat de poporul său şi, în acest moment dificil, ne cere să fim aproape unul de celălalt. 

Vă oferim aici textul omiliei Sfântului Părinte, potrivit transcrierii de lucru a colegilor noştri de la redacţia italiană.

«Tema ambelor lecturi din liturgia zilei este Legea. Legea pe care Dumnezeu o dă poporului său. Legea pe care Domnul a voit să ne-o dea şi pe care Isus dorit să o aducă la perfecţiunea maximă. Însă, există un lucru care atrage atenţia: modul în care Dumnezeu dă Legea. Moise spune: "Care este neamul acela atât de mare încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeu nostru ori de câte ori îl chemăm?" Domnul dă legea poporului său cu o atitudine de apropiere. Nu sunt prescripţiile unui conducător, care ar putea fi îndepărtat de popor sau care ar putea fi un dictator. Nu, atitudinea Domnului este apropierea, şi – graţie revelaţiei – ştim că este o apropiere paternă, este apropierea unui tată care-şi însoţeşte poporul dându-i în dar Legea. Este un Dumnezeu aproape: "Care este neamul acela atât de mare, încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm?" (Dt 4, 8)   

Dumnezeu nostru este Dumnezeul apropierii, este un Dumnezeu apropiat care merge alături de poporul său. Acea imagine din deşert, relatată în cartea Exodului: norul, coloana de foc, în care mergea Dumnezeu pentru a proteja poporul, pentru a merge alături de poporul său. Nu este un Dumnezeu care-i lasă poporului dispoziţii scrise şi-i spune: "mergi mai departe". Dă poruncile, le scrie pe două table de piatră, şi i le încredinţează lui Moise, dar nu dă legea şi apoi pleacă, ci merge alături de poporul său, îi rămâne alături. Dumnezeu nostru este un Dumnezeu al apropierii.

Însă, primul răspuns al omului – despre care ne relatează primele pagini ale Bibliei – este exprimat prin două atitudini de neapropiere. Răspunsul nostru este întotdeauna de îndepărtare; ne îndepărtăm de Dumnezeu. Chiar de la început, Biblia ne istoriseşte despre atitudinea lui Adam şi a Evei. Ambii fug, se ascund de apropierea lui Dumnezeu, le este ruşine pentru că au păcătuit, iar păcatul ne face să ne ascundem, să nu dorim apropierea. Şi, de multe ori, o prezentare teologică a unui Dumnezeu judecător generează în om frica şi dorinţa de a se ascunde. "Dumnezeu aproape" apare ca fiind slab şi cu cât ne este mai apropiat cu atât apare ca fiind mai slab. Când vine să trăiască în mijlocul nostru, când devine om, unul dintre noi, El se face slab şi ajunge cu slăbiciunea până la moartea cea mai crudă, o moarte destinată asasinilor şi celor mai păcătoşi. Apropierea de om îl umileşte pe Dumnezeu. Şi El se umileşte pentru a ne fi aproape, pentru a merge alături de noi, pentru a ne ajuta.

"Dumnezeu aproape" ne vorbeşte despre smerenie. Nu este un "Dumnezeu măreţ" dar departe… . Nu. El este un Dumnezeu aproape, pe care-l simţim acasă. Şi vedem aceasta în Isus. Dumnezeu făcut om, aproape de om până la moarte, alături de discipolii săi pe care-i însoţeşte, pe care-i învaţă şi-i corectează cu iubire. Să ne gândim, de exemplu, la apropierea lui Isus faţă de discipolii înfricoşaţi din Emmaus: erau îngrijoraţi, erau învinşi, însă Isus se apropie de ei încet, pentru a-i face să înţeleagă mesajul vieţii, al învierii.     

Dumnezeul nostru este aproape şi ne cere să fim aproape unul de celălalt, să nu ne îndepărtăm între noi. Şi, în acest moment de criză pricinuit de pandemia cu care ne confruntăm, este necesar să manifestăm mai mult această apropiere, să o facem mai vizibilă. Poate că nu putem să ne apropiem fizic, de frica contagierii, însă putem trezi în noi o atitudine de apropiere. De ce trebuie să fim apropiaţi unii de ceilalţi? Pentru că Dumnezeul nostru este aproape şi a voit să ne însoţească în viaţă. El este Dumnezeul apropierii. De aceea, noi nu suntem persoane izolate: suntem apropiaţi, pentru că moştenirea pe care am primit-o de la Domnul este apropierea, adică gestul de apropiere.

Să-i cerem Domnului harul de a fi aproape unul de celălalt, nu de a ne ascunde unul de celălalt, "spălându-ne pe mâini" de problema celorlalţi, precum Cain. Nu! Ci apropiere, proximitate. "Care este neamul acela atât de mare încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeu nostru ori de câte ori îl chemăm?" (Dt 4, 8)»