Rugăciunea papei Francisc pentru oamenii fără adăpost: societatea și Biserica să-i primească

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
31 martie 2020 – Vatican News. ”Să ne rugăm astăzi pentru oamenii fără adăpost, în acest moment în care ni se cere să stăm în casă. Pentru ca societatea de bărbați și femei să devină conștientă de această realitate și să-i ajute, iar Biserica să-i primească”. Este intenția de rugăciune anunțată de papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de marți, 31 martie a.c., în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului.

La omilia Sfintei Liturghii, transmisă în streaming la ora Romei 7.00, papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei, în cea de-a cincea săptămână de Post. La prima lectură, din cartea Numerilor (21,4-9), se prezintă episodul șarpelui de aramă din pustiu, înălțat de Moise pe un stâlp pentru vindecarea celor otrăviți de veninul șarpelui. La Evanghelie (Ioan 8,21-30), Isus le spune iudeilor că gestul lui Moise era, de fapt, mai mult decât o realitate, era o profeție, iar această profeție stă să se împlinească în însăși patima și moartea sa pentru vindecarea întregii omeniri de veninul păcatului.

Vă oferim aici în traducere de lucru omilia papei Francisc:

«Șarpele nu este, desigur, un animal simpatic: dintotdeauna este asociat răului. Chiar și în revelația [biblică], șarpele este un animal de care diavolul se folosește ca să ducă la păcat. În Apocalips, diavolul este numit șarpele antic, cel care de la începuturi mușcă, otrăvește, distruge, ucide. De aceea, nu poate să iasă. Dacă vrea să iasă drept unul care propune lucruri frumoase, acestea sunt fantezii: noi le dăm crezare și în acest fel păcătuim. Este ceea ce s-a întâmplat poporului lui Israel: nu mai suporta călătoria, era obosit. Poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise. Mereu este aceeași muzică, nu? ”De ce ne-ați scos din Egipt? Ca să ne faceți să murim în acest pustiu? Pentru că aici nu este nici pâine, nici apă și suntem scârbiți de această hrană atât de ușoară, de mană”.

Imaginația, după cum s-a văzut la lecturile din zilele trecut, merge mereu la Egipt. ”Acolo ne era bine, mâncam bine”. Se pare, în același timp, că Domnul nu a suportat poporul în acest moment. S-a mâniat: mânia lui Dumnezeu se face văzută uneori. Și atunci, Domnul a trimis în rândul poporului șerpi veninoși care-i mușcau pe oameni și aceștia mureau. ”Un mare număr de israeliți au murit”. În acel moment, șarpele este încă imaginea răului: poporul vede în șarpe păcatul, vede în șarpe răul pe care l-a făcut. Merge la Moise și îi spune: ”Am păcătuit, pentru că am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-l pe Domnul să îndepărteze de la noi șerpii aceștia”. Se căiește. Aceasta este povestea pustiului. Moise s-a rugat pentru popor și Domnul i-a spus lui Moise: ”Fă-ți un șarpe și pune-l pe un stâlp de metal. Oricine va fi fost mușcat și îl va vedea, va rămâne în viață”.

Îmi vine să mă gândesc: dar acest lucru nu este o idolatrie? Acolo este șarpele, un idol, care îmi dă sănătate. Nu se înțelege. Pe cale logică nu se înțelege, pentru că aceasta este o profeție, aceasta este o vestire a ceea ce avea să se întâmple. Pentru că am auzit ca profeție apropiată în Evanghelie: ”Când îl veți fi înălțat pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la mine”. Isus înălțat: pe cruce! Moise face un șarpe și îl înalță. Isus va fi înălțat, asemenea șarpelui, ca să dea mântuire. Dar nucleul profeției este tocmai faptul că Isus s-a făcut păcat pentru noi. El nu are păcat, El s-a făcut păcat. După cum spune Sfântul Petru în Scrisoarea sa: ”El a luat asupra sa păcatele noastre” (1Petru 2,24). Iar când noi privim Crucifixul, ne gândim la Domnul care suferă: toate acestea sunt adevărate. Dar ne oprim mai înainte de a ajunge la centrul acelui adevăr: în acest moment, Tu pari a fi cel mai mare păcătos, Tu te-ai făcut păcat. El a luat asupra sa toate păcatele noastre, s-a nimicit până la acest moment. Crucea, e adevărat, este un chin, este răzbunarea învățătorilor Legii, a celor care nu-L voiau pe Isus; toate acestea sunt adevărate. Dar adevărul care vine de la Dumnezeu este că El a venit în lume ca să ia asupra sa păcatele noastre până la punctul de a se face El însuși păcat. În totalitate păcat. Acolo sunt păcatele noastre.

Trebuie să ne obișnuim să privim Crucifixul în această lumină, care este cea mai adevărată: este lumina mântuirii. În Isus făcut păcat vedem înfrângerea totală a lui Cristos. El nu se preface că moare, nu se preface că suferă, singur, abandonat... ”Tată, pentru ce m-ai părăsit ?” Un șarpe: eu sunt înălțat ca un șarpe, ca cel care este cu totul păcat. Nu e ușor să înțelegem aceasta și, dacă ne gândim, nu vom ajunge niciodată la o concluzie. Rămâne contemplația, rugăciunea și mulțumirea».

La finalul Sfintei Liturghii, transmisă în streaming la ora Romei 7.00, papa a făcut un moment prelungit de adorație și a dat binecuvântarea euharistică, invitându-i pe cei care urmăreau celebrarea prin mijloacele de comunicare să facă Împărtășania spirituală.