2019.02.04 Papa Francesco firma un documento durante l'incontro interreligioso ad Abu Dhabi 2019.02.04 Papa Francesco firma un documento durante l'incontro interreligioso ad Abu Dhabi 

Cel care are credință vede în celălalt un frate: un an de la Documentul de la Abu Dhabi

La 4 februarie 2019, papa Francisc și marele imam Ahmad Al-Tayyib au semnat Declarația de la Abu Dhabi, un document de o importanță decisivă pentru viitorul omenirii, în general, dar în special al relațiilor dintre creștinism și islam. Conținutul declarației fără precedent poate deveni realitate dacă se pornește de la faptul că, în cele din urmă, toți oamenii sunt frați, iar religiile trebuie să fie factor de unitate, nu de dezbinare și violență. Reluăm aici câteva principii fundamentale ale Declarației.

Cetatea Vaticanului – A. Lomonaco/A. Dancă
4 februarie 2020 – Vatican News. A trecut un an de la întâlnirea istorică a papei Francisc cu marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyib, pentru semnarea, la 4 februarie 2019, la Abu Dhabi, a ”Documentului privind fraternitatea umană pentru pacea mondială și coexistența comună”. Prin Declarația de la Abu Dhabi, cei doi lideri ai religiilor au pus bazele unei coexistențe senine nu doar între creștinism și islam, dar în general, pentru întreaga omenire, angajându-se să promoveze cultura dialogului, colaborarea comună și cunoașterea reciprocă. Documentul constituie un apel stăruitor la stingerea conflictelor și a războaielor, condamnând în mod direct terorismul și violența, mai ales atunci când acestea îmbracă o motivație religioasă. ”Credința”, se afirmă încă de la începutul documentului, ”îl duce pe cel care crede să vadă în celălalt un frate de susținut și de iubit”.

Toleranță și dreptate socială
Documentul cere tuturor oamenilor de bunăvoință să se angajeze ”pentru a răspândi cultura toleranței, coexistenței și păcii”, punând capăt conflictelor, degradării mediului și declinului cultural și moral, căutând în același timp ”o distribuire echitabilă a resurselor naturale, de care beneficiază numai o minoritate de bogați, în detrimentul majorității popoarelor pământului”.

Familia și viața
Episcopul Romei și imamul de Al-Azhar amintesc în Declarația de la Abu Dhabi rolul esențial al familiei și necesitatea respectării vieții umane. ”Condamnăm toate practicile care amenință viața precum genocidul, actele teroriste, deplasările forțate, traficul de organe umane, avortul, eutanasia și politicile care susțin toate acestea”.

NU, folosirii numelui lui Dumnezeu pentru a ucide
Declarația susține că ”religiile nu incită niciodată la război și nu trezesc sentimente de ură, ostilitate, extremism, nici nu îndeamnă la violență sau la vărsare de sânge. Aceste nenorociri sunt rodul devierii de la învățăturile religioase, al folosirii politice a religiilor, precum și al interpretărilor făcute de unele grupuri de oameni ai religiilor”. De aceea, se cere tuturor ”să înceteze a folosi numele lui Dumnezeu pentru a justifica acțiuni de omucidere, exilare, terorism și asuprire”. Papa și marele imam amintesc, de asemenea, că ”Dumnezeu, Cel atotputernic, nu are nevoie să fie apărat de nimeni și nu vrea ca numele său să fie folosit pentru a teroriza lumea”.

Libertatea religioasă
Declarația subliniază că ”libertatea este un drept al oricărei persoane: fiecare se bucură de libertatea de crez, gândire, exprimare și acțiune. Pluralismul și diversitățile de religie, culoare, sex, rasă și limbă sunt o înțeleaptă voință divină”. De aceea, se condamnă faptul ”constrângerii oamenilor de a adera la o anumită religie sau la o anumită cultură, precum și impunerea unui stil de civilizație pe care alții nu-l acceptă”.

Nediscriminarea minorităților
”Este necesar a se angaja”, susține Declarația, ”pentru a stabili în societățile noastre conceptul deplinei cetățenii și a renunța la uzul discriminatoriu al termenului de minoritate, care aduce cu sine germenii care îi fac pe oameni să se simtă izolați și în inferioritate”.

Drepturile femeii
Documentul de la Abu Dhabi consideră ”o necesitate indispensabilă recunoașterea dreptului femeii la școlarizare, muncă și exercițiul propriilor drepturi politice”, urmărind ”eliberarea ei de presiunile istorice și sociale contrare principiilor propriei credințe și propriei demnități. Este necesar, de asemenea, a o ocroti de exploatare... De aceea, trebuie întrerupte toate practicile inumane și obiceiurile vulgare care umilesc demnitatea femeii, fiind necesar a coopera pentru modificarea legilor care împiedică femeile să se bucure pe deplin de propriile drepturi”.

Educație la fraternitate în școli și universități
În fine, se cere ca ”acest Document să devină materie de cercetare și reflecție în toate școlile, universitățile și institutele de educație și formare” pentru a deveni un ”simbol al îmbrățișării dintre Orient și Occident, dintre Nord și Sud”.

”Chemați să construim împreună viitorul”
”Declarația despre fraternitatea umană” a fost semnată la încheierea întâlnirii inter-religioase de la Founder’s Memorial din Abu Dhabi, în cadrul călătoriei apostolice efectuată de papa Francisc în Emiratele Arabe Unite în zilele 3-5 februarie 2019. În discursul de la ceremonia de semnare a Declarației, Suveranul Pontif afirma că ”nu există alternativă: ori vom construi împreună viitorul ori nu va exista un viitor. Religiile, în mod particular, nu pot renunța la îndatorirea urgentă de a construi punți între popoare și culturi. A venit momentul în care religiile să se dedice mai activ, cu curaj și îndrăzneală, fără prefăcătorie, pentru a ajuta familia umană să maturizeze capacitatea de reconciliere, viziunea de speranță și itinerare concrete de pace”.

04 februarie 2020, 11:34