Trei pontifi în pelerinaj la Auschwitz-Birkenau: memorie și rugăciune
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
Pelerinajul papei Francisc, în 2016
27 ianuarie 2020 – Vatican News. La 29 iulie 2016, în cadrul călătoriei apostolice pe care a efectuat-o în Polonia, papa Francisc a mers într-o vizită-pelerinaj la lagărul nazist de la Auschwitz- Birkenau, pentru a se ruga şi a se reculege într-un loc al suferinţei umane extreme, un loc al ororii unde au fost comise crime în masă fără egal şi fără precedent în istorie. Papa Francisc este al treilea pontif care a mers asemenea unui pelerin în acel loc al memoriei, al Holocaustului. Înaintea lui au mers, în 1979, papa Ioan Paul al II-lea şi, în 2006, papa Benedict al XVI-lea.
Papa Francisc a ales să nu țină un discurs la Auschwitz, dorind să rămână într-o tăcere plină de durere, de compasiune și de lacrimi, în așa-numita Piață a apelului, unde erau pronunțate condamnările la moarte și unde persoanele erau ucise, loc unde sfântul Maximilian Kolbe s-a oferit să moară în locul altei persoane care fusese aleasă să moară.
Pelerinajul papei Benedict al XVI-lea, în 2006
«Umanitatea a trecut la Auschwitz-Birkenau printr-o "vale întunecată". De aceea, aș dori, tocmai în acest loc, să închei cu o rugăciune de încredere – cu un psalm al Israelului care este, totodată, o rugăciune a creștinătății: "Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic: în pășuni verzi m-a așezat, la apa odihnei m-a călăuzit, îmi înviorează sufletul. Mă poartă pe cărările dreptății pentru numele său. Chiar de aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă voi teme de rău căci Tu ești cu mine. Varga ta și toiagul tău, ele îmi aduc mângâiere….Voi locui în casa Domnului zile îndelungate" (Psalm 23,1-4.6).» Astfel îşi încheia papa Benedict reflecţia ţinută la Auschwitz-Birkenau, când pentru prima oară un papă german a adus omagiu victimelor Holocaustului într-un lagăr nazist [AICI reportajul nostru și discursul integral al pontifului german]
Pelerinajul papei Ioan Paul al II-lea, în 1979
Primul papă pelerin la Auschwitz-Birkenau a fost Ioan Paul al II-lea. Pontiful polonez a păşit în lagărul de concentrare la 7 iunie 1979, spunând: "Am venit astăzi aici ca un pelerin. După cum se știe, am fost aici în mai multe rânduri. În atât de multe rânduri! De multe ori am mers în celula în care a murit Maximilian Kolbe, m-am oprit în fața zidului execuțiilor și am pășit printre ruinele crematoriilor de la Birkenau. Nu puteam să nu vin aici și ca Papă."
Vizita-pelerinaj a papei Ioan Paul al II-lea la Auschwitz-Birkenau a fost evocată de Benedict al XVI-lea care, în discursul rostit în acel loc al suferinţei extreme a spus: "Papa Ioan Paul al II-lea a venit aici ca fiul al poporului polonez. Eu am venit astăzi aici ca fiu al poporului german, și tocmai de aceea trebuie și pot să spun ca și el: nu puteam să nu vin aici. A trebuit să vin aici. A fost și este o datorie în fața adevărului și a drepturilor tuturor celor care au suferit, o datorie în fața lui Dumnezeu aceea de a veni aici ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea și ca fiu al poporului german – fiu al acelui popor în care un grup de criminali a ajuns la putere prin promisiuni mincinoase, în numele unor perspective de măreție, al refacerii onoarei și a proeminenței națiunii, cu previziuni de bunăstare dar și prin forța terorii și a intimidării, astfel că poporul nostru a putut fi folosit și abuzat ca un instrument pentru mania lor de distrugere și de dominație. Da, nu puteam să nu vin aici. La 7 iunie 1979 am venit aici ca Arhiepiscop de München-Freising, alături de mulți alți Episcopi care îl însoțeau de Papa, care ascultau cuvintele sale și se rugau cu el. În 1980 am venit din nou în acest loc îngrozitor cu o delegație de Episcopi germani, tulburat din cauza răului și recunoscător pentru faptul că deasupra acestor tenebre a apărut steaua reconcilierii. Din același motiv am venit aici astăzi: pentru a implora harul reconcilierii – în primul rând de la Dumnezeu, care doar El poate deschide și purifica inimile noastre; apoi de la oamenii care au suferit aici, și în fine harul reconcilierii pentru toți cei care, în acest moment al istoriei noastre, suferă în moduri noi din cauza puterii urii și a violenței pe care o trezește ura".
Făcând din nou referire la vizita predecesorului său, papa Benedict al XVI-lea îşi amintea că a parcurs – asemenea lui Ioan Paul al II-lea – drumul de-a lungul căruia sunt plăcile comemorative care, în diferite limbi, amintesc victimele acelui loc, spunând: "Sunt plăci în bielorusă, cehă, germană, franceză, greacă, ebraică, croată, italiană, idiș, maghiară, olandeză, norvegiană, poloneză, rusă, rromă, română, slovacă, sârbă, ucraineană, iudeo-spaniolă, engleză. Toate aceste plăci comemorative vorbesc despre durerea umană, și ne fac să intuim cinismul acelei puteri care trata oamenii ca material, nerecunoscându-i ca persoane în care strălucește chipul lui Dumnezeu. […] Da, în spatele acestor plăci comemorative se ascunde destinul a nenumărate ființe umane. Ele zguduie memoria noastră, fac să ni se cutremure inimile! Nu doresc să provoace în noi ura; ne demonstrează dimpotrivă cât este de cumplită lucrarea urii. Doresc să conducă rațiunea la a recunoaște răul ca rău și la a-l respinge; doresc să trezească în noi curajul binelui, al împotrivirii față de rău. Doresc să ne conducă la acele sentimente care se exprimă în cuvintele pe care Sofocle le pune pe buzele Antigonei în fața ororii ce o înconjoară: "Sunt aici nu pentru a urî împreună, ci pentru a iubi împreună".
