2019.07.03 Madonna di Loreto 2019.07.03 Madonna di Loreto 

Biserica are o nouă comemorare liturgică: «Fericita Fecioară Maria de la Loreto»

A fost publicat joi, 31 octombrie 2019, decretul Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor privind dispoziția papei Francisc de a introduce în calendarul roman general comemorarea liturgică ”facultativă” a «Fericitei Fecioare Maria de la Loreto». Noua comemorare se celebrează anual pe 10 decembrie.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
31 octombrie 2019 – Vatican News
. Papa Francisc a dispus introducerea în calendarul roman general a comemorării liturgice ”facultative” a «Fericitei Fecioare Maria de la Loreto» și a stabilit să fie celebrată anual în ziua de 10 decembrie: se citește în decretul Congregației pentru cultul divin și disciplina sacramentelor, publicat joi, 31 octombrie 2019.

Anul Sfânt al sanctuarului de la Loreto

Decretul Congregației amintite a fost difuzat cu o zi înainte de începerea unei inițiative inedite la sanctuarul Fecioarei Maria de la Loreto: proclamarea solemnă, pe 1 noiembrie 2019 (solemnitatea Toți Sfinții), a unui An Sfânt Jubiliar al Sfintei Case de la Loreto cu ocazia centenarului de la declararea Sfintei Fecioare Maria de la Loreto ca ”patroană a călătorilor cu avionul”. Anul Sfânt de la Loreto se desfășoară în perioada 8 decembrie 2019 – 10 decembrie 2020 și este însoțit de darul indulgenței plenare atât pentru pelerinii care vor trece pragul Sfintei Case, cât și pentru toți cei care călătoresc cu avionul și se încredințează Sfintei Fecioare Maria.

Sfânta Casă de la Loreto și viața din casele noastre

Calendarul roman sau latin numără acum patru comemorări mariane ”facultative” ancorate în tradiția unui sanctuar care venerează amintirea Maicii Domnului: Guadalupe (Mexic, celebrată pe 12 decembrie), Lourdes (Franța, 11 februarie), Fatima (Portugalia, 13 mai) și Loreto (Italia, 10 decembrie). În comparație cu primele trei, care s-au născut din fenomenul excepțional al aparițiilor mariane, noua comemorare de la Loreto poartă mai degrabă veșmântul modestiei și nu aduce în atenție o realitate ieșită din comun, ci viața de familie pe care Sfântul Iosif și Fecioara Maria au trăit-o zi de zi în prezența lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, considerat de oameni ”fiul lemnarului” (Mt 13,55).

Sfânta Casă, sălaș de alimentare a credinței

Într-adevăr, se citește în decretul Congregației pentru cultul divin, venerația de care se bucură sanctuarul Sfintei Case de la Loreto a reprezentat, încă din Evul Mediu, o ocazie prețioasă pentru milioane de pelerini de ”a-și alimenta credința în Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut trup pentru noi”. Acest sanctuar ”amintește misterul Întrupării și îi ajută pe toți cei care îl frecventează să considere împlinirea timpului, când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, și să mediteze fie cuvintele îngerului care aduce Vestea cea bună, fie cuvintele Fecioarei Maria care a răspuns la chemarea dumnezeiască. Umbrită de Duhul Sfânt, smerita slujitoare a Domnului a devenit ea însăși casa dumnezeirii, chipul preacurat al Sfintei Bisericii”.

Loreto, sanctuar de viață creștină

În același timp, se mai spune în decretul menționat, sanctuarul de la Loreto ”a știut să exprime de o manieră excelentă, nu mai puțin decât Nazaretul, în Țara Sfântă, virtuțile evanghelice ale Sfintei Familii”. ”În Sfânta Casă, în fața imaginii Maicii Răscumpărătorului și a Bisericii, numeroși Sfinți și Fericiți au răspuns la vocația lor, cei bolnavi au suspinat după alinarea suferințelor, poporul lui Dumnezeu a început să o laude și să o invoce pe Sfânta Maria prin Litaniile Lauretane, cunoscute în lumea largă. În mod particular, cei care călătoresc cu avionul au aflat în Fecioara de la Loreto patroana lor cerească”.

Celebrarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Loreto, subliniază în încheiere decretul Congregației pentru cultul divin, ”îi va ajuta pe toți, în special familiile, tinerii și persoanele consacrate, să imite virtuțile discipolei desăvârșite a Evangheliei, Fecioara Mamă care, zămislindu-L pe Capul Bisericii, ne-a primit la ea și pe noi”.

Decretul liturgic stabilește că noua comemorare mariană din 10 decembrie va trebui menționată în toate calendarele și cărțile liturgice pentru celebrarea Sfintei Liturghii și a Liturgiei Orelor, cu relativele texte liturgice anexate decretului, în timp ce respectivele traduceri, aprobate de Conferințele episcopale, vor fi publicate după ce vor primi confirmarea Congregației pentru cultul divin.

Fecioara de la Loreto și Fericitul Anton Durcovici

În mod sugestiv, decretul liturgic poartă data de 7 octombrie 2019, comemorarea liturgică a «Fericitei Fecioare Maria, regina rozariului», stabilind în mod ideal o legătură simbolică între Sfânta Casă și rugăciunea mariană prin excelență, rugăciunea rozariului. Nu mai puțin lipsit de semnificație, pentru Biserica catolică din România, este faptul că noua comemorare a Fecioarei Maria din 10 decembrie aduce o caldă lumină mariană asupra comemorării liturgice din aceeași dată a Fericitului Anton Durcovici, episcop, martir, care a cultivat, la nivel personal și pastoral, o profundă devoțiune la Sfânta Fecioara Maria.

De adăugat, în fine, că noua comemorare liturgică ”facultativă” a «Fericitei Fecioare Maria de la Loreto» este a doua comemorare mariană introdusă de papa Francisc în calendarul roman general. Pe 3 martie 2018, pontiful argentinian a introdus comemorarea liturgică ”obligatorie” a «Fericitei Fecioare Maria, Maica Bisericii», care se celebrează anual în ziua de luni de după Rusalii.

31 octombrie 2019, 11:56