2019.09.15 Icona della Beata Vergine Maria Addolorata, benedetta oggi dal Papa 2019.09.15 Icona della Beata Vergine Maria Addolorata, benedetta oggi dal Papa 

Noul gest al papei Francisc de sprijinire a campaniei asociaţiei Ajutor Bisericii care Suferă

Pelerinajul păcii la Madrid este mărturia forţei acelui spirit de la Assisi care este rugăciune adresată lui Dumnezeu şi promovării păcii între popoare. Astfel a evidenţiat papa Francisc în Mesajul care a deschis întâlnirea de rugăciune "Pace fără frontiere", organizat de comunitatea Sfântul Egidiu, cu desfăşurare până marţi, 17 septembrie, în capitala Spaniei, Madrid.
Papa sprijină campania fundaţiei Ajutor Bisericii care Suferă în favoarea Siriei

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

16 septembrie 2019 – Vatican News. Şi acest nou gest al papei Francisc se doreşte a fi un sprijin în favoarea campaniei de rugăciune "Mângâiere pentru poporul meu", promovată de fundaţia de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă împreună cu Bisericile catolice şi ortodoxe din Siria, în favoarea creştinilor sirieni ale căror rude au fost ucise sau răpite în cei opt ani de conflict.

Duminică, 15 septembrie, în cursul dimineţii, papa Francisc s-a întâlnit la Casa Sfânta Marta, reşedinţa sa din Vatican, cu o delegaţie a fundaţiei Ajutor Bisericii care Suferă, condusă de cardinalul Mauro Piacenza, preşedinte internaţional al fundaţiei şi a binecuvântat o icoană realizată de un artist grec, de confesiune ortodoxă, pentru această specială ocazie prilejuită de campania de rugăciune. Deja la 15 august, pontiful a arătat sprijinul în favoarea iniţiativei, făcându-i directorului executiv internaţional al fundaţiei Ajutor Bisericii are Suferă – Thomas Heine-Geldern –  invitaţia cu totul excepţională de a apărea la balconul biroului său la finalul rugăciunii "Angelus" în timpul binecuvântării rozariilor, spunând: «Şi acum vă cer să însoţiţi cu rugăciunea acest gest: voi binecuvânta un mare număr de Rozarii destinate fraţilor din Siria. Prin iniţiativa Asociaţiei "Kirche in Not" au fost realizate circa şase mii de coroniţe de Rozariu; le-au făcut surorile carmelitane, la Betleem. Astăzi, în această mare sărbătoare a Mariei, eu le binecuvântez şi apoi vor fi distribuite comunităţilor catolice din Siria ca semn al apropierii mele, în special pentru familiile care au pierdut pe cineva din cauza războiului. Rugăciunea făcută cu credinţă este puternică! Să continuăm să ne rugăm Rozariul pentru pacea în Orientul Mijlociu şi în lumea întreagă.»

Cele şase mii de rozarii binecuvântate de Sfântul Părinte au fost realizate de meşteri populari creştini din Betleem şi Damasc şi au fost distribuite duminică 15 septembrie în toate cele 34 de dieceze siriene – atât catolice cât şi ortodoxe – cu ocazia sărbătorii celor Şapte Dureri ale Preacuratei Fecioare Maria. În cadrul Sfintelor Liturghii şi ale diferitelor procesiuni, credincioşii s-au rugat pentru persoanele ucise şi răpite şi pentru rudele lor. Circa 2000 de familii au pierdut pe cineva drag în cursul conflictelor, iar 800 este numărul familiilor creştinilor răpiţi.

Împreună cu rozariile au fost distribuite şi Biblii în limba arabă, donate de fundaţia Ajutor Bisericii care Suferă şi cruci din lemn de măslin din Ţara Sfântă, binecuvântate de patriarhul siro-ortodox Efrem al III-lea.

Papa Francisc a aderat în mai multe rânduri la iniţiativele fundaţiei Ajutor Bisericii care Suferă în favoarea chinuitei populaţii siriene. Amintim că duminică, 2 decembrie, după rugăciunea "Angelus", pontiful a aprins o lumânare, aderând la campania "Lumânări pentru pace în Siria". 

16 septembrie 2019, 11:46