2019.07.05 Vescovi, sacerdoti, preti, vescovo, sacerdote, prete 2019.07.05 Vescovi, sacerdoti, preti, vescovo, sacerdote, prete 

O scrisoare adresată fraţilor preoţi pentru a-i încuraja şi susţine: A. Tornielli

Într-un editorial intitulat "O scrisoare adresată fraţilor preoţi pentru a-i încuraja şi susţine", directorul editorial Andrea Tornielli ne propune un scurt comentariu la scrisoarea prin care papa Francisc mulţumeşte pentru slujirea zilnică a numeroşi preoţi care, în orice parte a lumii, însoţesc poporul lui Dumnezeu. Iată textul propus:
Editorial de Andrea Tornielli

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

5 august 2019. «Drama abuzurilor, strigătul consternat al victimelor care au suferit abuzuri de la cine nu s-ar fi aşteptat vreodată apasă ca o povară pe umerii fiecărui preot. Există preoţi care sunt priviţi cu dispreţ, cu suspiciune pentru greşeli pe care nu le-au comis dar care rămân asemenea unor răni sângerânde pentru întreg trupul eclezial.

Prin scrisoarea adresată preoţilor cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la moartea parohului de Ars [Ioan Maria Vianney], model de preot care s-a dedicat total slujirii poporului lui Dumnezeu, papa Francisc – care, fără îndoială, nu s-a dat înapoi de la datoria de a denunţa şi de a mustra, când era necesar – răspunde mulţumind armatei tăcute de preoţi care nu au trădat nici credinţa nici încrederea. În această scrisoare, pe care a semnat-o la sediul episcopului Romei – Sfântul Ioan în Lateran – vrând prin aceasta să sublinieze că a scris-o în calitate de păstor şi episcop al Romei, Sfântul Părinte exprimă apropiere, încurajare, sprijin, consolare tuturor preoţilor din lume. Acelor preoţi care, în fiecare zi, deseori cu suferință, reacţionează la dezamăgire şi neînţelegere, ţin deschise bisericile şi celebrează sacramentele. Acelor preoţi care – învingând tristeţea şi rutina zilnică continuă să se implice în ascultarea celui care are nevoie de un cuvânt. Acelor preoţi care zilnic merg să-şi vadă credincioşii, dăruindu-se fără rezerve, plângând cu cine plânge şi bucurându-se cu cine se bucură. Acelor preoţi care trăiesc "în tranşee", care uneori îşi riscă propria viaţă pentru a sta alături de poporul [care le-a fost încredinţat]. Acelor preoţi care trebuie să străbată, în canoe, teritorii extinse timp de zile întregi pentru a ajunge la vreun sat îndepărtat, pentru a merge în căutarea oilor care trăiesc izolate de propria turmă.

Există o măreţie puţin istorisită în viaţa obişnuită a Bisericii. O măreţie în măsură să înfăptuiască istoria chiar dacă nu va cuceri vreodată paginile manualelor sau lumina reflectoarelor. Este măreţia slujirii celui care rămâne ascuns, a celui care se dăruieşte fără protagonism, punându-şi încrederea doar în harul lui Dumnezeu. Este măreţia vieţii dăruită altora de acei preoţi "păcătoşi iertaţi", precum se defineşte papa pe sine însuşi, care – după ce au cunoscut şi continuă să cunoască milostivirea, îi lasă lui Dumnezeu iniţiativa şi îl urmează prin slujirea propriilor comunităţi.

Era nevoie de un cuvânt de încurajare, de stimă de apropiere. Era nevoie de un mulţumesc precum cel conţinut în paginile scrisorii papale. Pentru ca durerea provocată trupului bisericesc de infidelitatea câtorva – cum s-a întâmplat cu teribila plagă a abuzurilor – să nu ducă la riscul uitării fidelităţii multora, trăită în ciuda atâtor eforturi şi limite omeneşti. De aceea, papa Francisc a dorit să mulţumească celor care şi în prezent îşi oferă propria existenţă lui Dumnezeu, slujindu-l prin slujirea oamenilor şi reînnoind acel "da" iniţial al propriei vocaţii, păstrând memoria chemării primite.» (Andrea Tornielli)

05 august 2019, 11:57