2019.07.30 Visita di Papa Francesco alla Casa Regina Mundi, Roma 2019.07.30 Visita di Papa Francesco alla Casa Regina Mundi, Roma 

Papa Francisc în vizită la Casa "Regina Mundi", din Roma

Comunitatea Fiicele Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de' Paoli a primit duminică, 28 iulie a.c. vizita unui oaspete special: papa Francisc, pontiful sosind în cursul după-amiezii la casa provincială "Regina Mundi".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

1 august 2019 – Vatican News.  Au fost două momentele centrale ale vizitei Sfântului Părinte la casa provincială "Regina Mundi" a Fiicelor Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de' Paoli. Primul moment a fost reprezentat de întâlnirea, la infirmerie, cu călugăriţa Maria Mucci care – timp de mai mulţi ani – a lucrat la Casa Sfânta Marta, rezidenţa din Vatican a papei Francisc.

Al doilea moment a fost dedicat contemplării unei relicve speciale care a aparţinut sfântului Ioan Paul al II-lea: tricoul însângerat cu care fusese îmbrăcat în ziua atentatului, la 13 mai 1981, pe care se pot vedea încă petele de sânge şi găurile lăsate de gloanţe, urme de mercur şi de crom şi semne de tăieturi în urma intervenţia chirurgicale, din sala de operaţie a Spitalului Gemelli. Alături de eticheta tricoului se pot vedea iniţialele "GP" (Giovanni Paolo). Tricoul a fost recuperat imediat după intervenţia chirurgicală de o asistentă medicală care l-a păstrat timp de mai mulţi ani. În anul 2000, în timpul Marelui Jubileu, tricoul a fost donat Fiicelor Carităţii.

Emoţia călugăriţelor vincenţiene

A fost emoţionant să-l vedem pe papa Francisc rugându-se în faţa relicvei sfântului Ioan Paul al II-lea – a spus sora Maria Rosaria Matranga, responsabila casei provinciale "Regina Mundi", care a istorisit astfel vizita Sfântului Părinte:

R. «Inima noastră continuă să vibreze de bucurie şi gratitudine pentru sosirea neaşteptată a papei Francisc în casa noastră. A bătut pur şi simplu la poartă, spunând că ar vrea să-i facă o vizită călugăriţei Maria. Sora Maria este o membră a Fiicelor Carităţii care a lucrat timp de aproximativ 40 de ani în Vatican, punându-şi viaţa în slujba Bisericii. Când a văzut că o persoană îmbrăcată în alb cobora dintr-o maşină, sora de la poartă s-a întrebat "oare cine să fie persoana aceea". Când şi-a dat seama că era papa, "mamma mia" ce s-a mai emoţionat!»

Succesiv celor două momente principale ale vizitei, papa Francisc a stat de vorbă cu călugăriţele care i-au ilustrat Sfântului Părinte activitatea lor dedicată îngrijirii călugăriţelor în vârstă şi cu probleme de sănătate; sprijinirii persoanelor sărace prin oferirea hranei  în cadrul unei cantine; ajutării prin oferirea de găzduire a rudelor copiilor internaţi la Spitalul Bambin Gesu' care nu pot să-şi permită plata unui hotel. De asemenea, surorile i-au vorbit papei  despre un proiect dedicat mamelor aflate în dificultate care au copii şi despre colaborarea cu Comunitatea Sfântul Egidiu privind găzduirea unor migranţi sirieni. 

01 august 2019, 10:31