2018.06.29 Messa Santi Pietro e Paolo CPF 2018.06.29 Messa Santi Pietro e Paolo CPF 

Sfinții Petru și Paul: vizita la Roma a unei delegații de la Constantinopol

În spiritul apropierii între creștini, o delegație a Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol va veni și anul acest la Roma pentru solemnitatea Sfinților Petru și Paul. Delegația este primită în audiență la papa Francisc și asistă la Sf. Liturghie solemnă din 29 iunie a.c. la altarul de pe mormântul Sfântului Petru.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
24 iunie 2019 – Vatican News
. Oficiul Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif a anunțat că sâmbătă, 29 iunie a.c., solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul, papa Francisc prezidează în bazilica Sfântul Petru la ora Romei 9.30 Sfânta Liturghie a solemnității. În cadrul Sfintei Liturghii, Succesorul lui Petru binecuvântează sacrul pallium, simbolul comuniunii cu Scaunul Apostolic al Romei, destinat noilor arhiepiscopi mitropoliți. La celebrarea euharistică a solemnității Sfinții Petru și Paul, ocrotitorii cerești ai Romei, participă patriarhii, cardinalii și arhiepiscopii mitropoliți care au fost numiți în decursul anului care a trecut de la aceeași solemnitate.

Cu aceeași ocazie, informează un comunicat al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, are loc vizita unei delegații a Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol (Istanbul). Vizita se înscrie în tradiționalul schimb de delegații pentru respectivele sărbători ale Sfinților Patroni: pe 29 iunie la Roma pentru solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul, iar pe 30 noiembrie la Istanbul pentru solemnitatea Sfântului Apostol Andrei.

Delegația Patriarhatului Ecumenic se află în vizită la Roma în perioada 27-29 iunie a.c. și este condusă de arhiepiscopul Job de Telmissos, reprezentant al Patriarhatului Ecumenic pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor și copreședinte al Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe. Arhiepiscopul Job este însoțit de episcopul Maximos al Melitenei și de diaconul Bosphorios Mangafas.

Vineri, 28 iunie a.c., delegația Patriarhatului Ecumenic este primită în audiență de papa Francisc și are în agendă o serie de întrevederi la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Sâmbătă, 29 iunie a.c., delegația asistă la Sfânta Liturghie solemnă prezidată de papa Francisc în bazilica San Pietro.
 

24 iunie 2019, 11:58