2018.06.28 Patriarcato Ecumenico di Costantinopoli CPF 2018.06.28 Patriarcato Ecumenico di Costantinopoli CPF 

Deplina comuniune, obiectivul dialogului: Papa, membrilor delegaţiei Patriarhatului Ecumenic

În spiritul apropierii între creștini, o delegație a Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol a venit şi în acest an la Roma pentru solemnitatea Sfinților Petru și Paul. Delegația a fost primită vineri, 28 iunie a.c., în audiență, la papa Francisc, urmând ca sâmbătă, 29 iunie a.c., în solemnitatea Sfinţii apostoli Petru şi Paul să asiste la Sfânta Liturghie solemnă prezidată de papa Francisc în bazilica vaticană, la altarul edificat deasupra mormântului sfântului Petru.
Emisiunea de vineri, 28 iunie 2019

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 iunie 2019 – Vatican News. «Vă spun bun venit, bucuros să vă primesc, ca distinşi membri ai Delegaţiei Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol pe care iubitul meu Frate Bartolomeu I şi Sfântul Sinod au trimis-o cu ocazia sărbătorii Apostolilor Petru şi Paul. Prezenţa voastră exprimă legăturile solide existente între Bisericile din Roma şi din Constantinopol şi angajarea comună de a merge spre acea deplină comuniune spre care tânjim, în spirit de ascultare faţă de ferma dorinţă a lui Isus (cf In 17,21).» Astfel a spus  Sfântul Părinte adresându-se membrilor Delegaţiei Patriarhatului Ecumenic primiţi în audienţă în contextul vizitei la Roma în perioada 27-29 iunie a.c. delegaţie condusă de arhiepiscopul Job de Telmissos, reprezentant al Patriarhatului Ecumenic pe lângă Consiliul Ecumenic al Bisericilor și copreședinte al Comisiei mixte internaționale pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică și Bisericile ortodoxe. Arhiepiscopul Job este însoțit de episcopul Maximos al Melitenei și de diaconul Bosphorios Mangafas.

«Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul care cade în aceiaşi zi în calendarele liturgice din Orient şi din Occident, ne îndeamnă să reînnoim caritatea care generează unitate», a mai spus pontiful, subliniind totodată că această sărbătoare ne îndeamnă "la curajul apostolic al vestirii".

Papa Francisc: «Aceasta înseamnă şi angajarea de a răspunde noilor provocări ale timpului nostru. Şi aceasta înseamnă fidelitate faţă de Evanghelie. Îmi place să amintesc, apropo de atenţia faţă de contextul actual, de implicarea Patriarhului Ecumenic în salvgardarea creaţiei, ce a reprezentat pentru mine un izvor de inspiraţie. În faţa îngrijorătoarei crize ecologice pe care o traversăm, promovarea grijii faţă de casa comună este pentru credincioşi nu doar o chestiune urgentă care nu mai poate fi amânată, dar reprezintă – pentru toţi – un mod concret de a-l sluji pe aproapele, în spiritul Evangheliei. De asemenea, consider un frumos semnal de colaborare dintre Biserica Catolică şi patriarhatul Ecumenic privind alte chestiuni actuale, precum lupta împotriva formelor moderne de sclavie, primirea şi integrarea migranţilor, a refugiaţilor şi a persoanelor evacuate şi promovarea păcii la diferite niveluri.»

De asemenea, Suveranul Pontif a amintit recentele călătorii apostolice efectuate în Bulgaria şi România, spunând:

Papa Francisc: «Luna trecută, în cadrul călătoriilor apostolice în Bulgaria şi România am avut bucuria de a-i întâlni pe patriarhii Neofit şi Daniel şi pe membrii sinodali şi să admir credinţa şi înţelepciunea acelor păstori. În astfel de ocazii, ca în diferite întâlniri cu fratele Bartolomeu şi cu alţi lideri ai unor Biserici, am avut posibilitatea să apreciez bogăţia spirituală prezentă în ortodoxie. Doresc să vă mărturisesc că am plecat din acele ţări cu o crescută dorinţă de comuniune. Sunt mereu tot mai convins că restabilirea deplinei unităţi dintre catolici şi ortodocşi trece prin respectarea formelor de identitate caracteristice şi convieţuirea armonioasă în contextul diversităţilor legitime. De altfel, Duhul Sfânt, este cel care suscită cu creativitate multiplicitatea darurilor şi care armonizează, conduce din nou la unitate, o unitate autentică pentru că nu este uniformitate ci sintonia mai multor voci în spirit de caritate. Ca episcop al Romei, doresc să subliniez încă o dată că, pentru noi catolicii, obiectivul final al dialogului este deplina comuniune în contextul diversităţilor legitime, nu nivelarea omologatoare şi cu atât mai puţin absorbirea.»

28 iunie 2019, 13:05