2019.05.21 Francobollo Papa Francesco in Romania prodotto da ROMFILATELIA in collaborazione con le Poste Vaticane 2019.05.21 Francobollo Papa Francesco in Romania prodotto da ROMFILATELIA in collaborazione con le Poste Vaticane 

Vizita papei Francisc în România într-o emisiune filatelică

Cu prilejul călătoriei apostolice a papei Francisc în România, Romfilatelia, în parteneriat cu Oficiul Poştal al Statului Cetăţii Vaticanului, va introduce în circulaţie vineri, 31 mai 2019, emisiunea comună de mărci poştale România-Vatican 2019. Vizita Apostolică a Papei Francisc în România – informează Romfilatelia într-un comunicat postat pe situl romfilatelia.ro
Vizita papei Francisc în România într-o emisiune filatelică

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

21 mai 2019 – Vatican News. Emisiunea este alcătuită dintr-o coliţă dantelată a cărei valoare nominală este de 11, 50 lei. Emisiunea de mărci poştale "România-Vatican 2019.Vizita Apostolică a Papei Francisc în România" va fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara precum şi în magazinul online:romfilatelia.ro/store.

Grafica emisiunii filatelice este comună atât versiunii mărcii poştale din România cât şi celei de la Vatican. Aceasta include, în partea stângă, imaginea papei Francisc;  imaginile celor trei catedrale –  Bucureşti, Iaşi şi Blaj – şi biserica sanctuarului marian de la Şumuleu Ciuc, poziţionate în partea dreaptă şi, în partea centrală, logo-ul şi moto-ul vizitei papei Francisc în România.

21 mai 2019, 11:31