Papa Francisc, la Sf. Liturghie: creștini atașați de Legea lui Dumnezeu, dar nu încăpățânați
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
10 mai 2019 – Vatican News. Convertirea lui Saul din Tars pe drumul Damascului, chemat de vocea Domnului, reprezintă ”o schimbare de pagină în istoria mântuirii”: începe deschiderea primei și micii comunități creștine față de păgâni, de cei care nu făceau parte din poporul lui Israel. Cu alte cuvinte, este ”poarta deschisă spre universalitatea Bisericii” și această deschidere este îngăduită de Domnul pentru că reprezintă o realitate importantă pentru secolele următoare.
La omilia Sfintei Liturghii, celebrată în dimineața de vineri, 10 mai 2019, în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta, papa Francisc a prezentat o meditație despre lecturile biblice zilei (Fap 9,1-20 și In 6,52-59) și a pus accentul pe lectura din Faptele Apostolilor despre ”Convertirea lui Saul”. Totul, în realitate, se naște din alegerea lui Isus cel înviat de a schimba viața unui om, până atunci un prigonitor al creștinilor, pentru a face din el un ”vas ales” care să ”poarte numele său înaintea popoarelor și înaintea regilor și a fiilor lui Israel” (v. 15).
În prezența unui grup de călugărițe ale Sf. Iosif Cottolengo, care sărbătoresc 50 de ani de viață consacrată, și a mai multor preoți eritreeni care își desfășoară apostolatul în Italia, papa a evidențiat câteva trăsături ale tânărului Saul: ”un om puternic”, ”îndrăgostit de Legea lui Dumnezeu și de puritatea Legii”, și, chiar dacă avea un ”caracter dificil”, era ”onest” și ”coerent”.
Papa Francisc: «Mai întâi de toate era coerent pentru că era un om deschis față de Dumnezeu. Dacă îi prigonea pe creștini, o făcea pentru că era convins că Dumnezeu voia acest lucru. Dar cum așa? Nu mai e nimic de adăugat: el era convins de acest lucru. Este zelul pe care îl avea pentru curăția casei lui Dumnezeu, pentru gloria lui Dumnezeu. O inimă deschisă la vocea Domnului. El risca, risca și mergea înainte. O altă trăsătură a temperamentului său este că era un om docil, avea docilitatea, nu era un om încăpățânat.»
Poate că temperamentul său era de om încăpățânat, a spus mai departe papa Francisc la omilie, dar nu era așa și la suflet. Paul era un om ”deschis la îndemnurile lui Dumnezeu”. Înainte de convertire, Paul era înflăcărat în a-i duce la închisoare pe creștini, dar după ce a auzit vocea Domnului ”a devenit ca un copil și se lasă condus de alții”.
Papa Francisc: «Toate convingerile pe care le avea au rămas fără glas așteptând vocea Domnului: ”Ce trebuie să fac, Doamne?” Iar el merge mai departe și merge la întâlnirea din Damasc, la întâlnirea cu un alt om docil și se lasă catehizat ca un copil, se lasă botezat ca un copil. Apoi își recapătă puterile și ce face? Tace. Merge în [pustiul] Arabia să se roage, nu știm câtă vreme, poate ani de zile, nu știm. Docilitatea. Deschidere la vocea lui Dumnezeu și docilitate. Este un exemplu pentru viața noastră și îmi place astăzi să vorbesc despre acest lucru în fața acestor călugărițe care sărbătoresc 50 de ani de viață consacrată. Vă mulțumesc pentru că ascultați vocea lui Dumnezeu, vă mulțumesc pentru docilitate.»
Sfântul Părinte a amintit prima sa vizită în anii ’70 la una din structurile în care surorile lui Cottolengo oferă îngrijire celor care suferă în trup și în suflet. Papa a descris trecerea sa dintr-o cameră în alta lăsându-se condus de o călugăriță, asemenea celor care astăzi participau la Sf. Liturghie și care își petrec viața acolo, ”printre cei dați deoparte”. Fără perseverență și docilitate, aceste călugărițe n-ar putea să facă ceea ce fac.
Papa Francisc: «Perseverența. Acest lucru este un semn pentru Biserică. Aș vrea să mulțumesc astăzi prin voi atâtor bărbați și femei, curajoși, care își riscă viața, care merg înainte, care caută și noi drumuri în viața Bisericii. Caută noi drumuri! ”Dar, părinte, nu este păcat?” Nu, nu este păcat! Să căutăm noi drumuri, acest lucru ne va face bine tuturor. Cu condiția să fie drumurile Domnului. Dar să mergem înainte: înainte în profunzimea rugăciunii, în profunzimea docilității, a inimii deschise la vocea lui Dumnezeu. Acesta este felul în care se fac adevărate schimbări în Biserică, cu persoane care știu să lupte în mic și în mare.»
Creștinul, a fost concluzia papei la omilia Sf. Liturghii, trebuie să aibă ”această carismă a celui mic și a celui mare”, iar la rugăciunea spontană îndreptată spre Sfântul apostol Paul la finalul omiliei a cerut harul de ”a nu ne speria în a face lucruri mari, să mergem înainte, cu condiția să avem delicatețea de a ne îngriji de realitățile mărunte”.
