Vatican News
2018.09.28 Rosario 12 mai: Ziua de rugăciune pentru vocaţii  (©darval - stock.adobe.com)

Papa Francisc. Mesaj la Ziua mondială de rugăciune pentru vocații 2019

Sala de Presă a Sfântului Scaun a difuzat în luna martie Mesajul papei Francisc la Ziua mondială de rugăciune pentru vocații 2019, având ca temă ”Curajul de a risca pentru promisiunea lui Dumnezeu”. Anul acesta, Ziua specială de rugăciune pentru vocații se marchează pe 12 mai.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă / A. Mărtinaș

Vatican News. ”Curajul de a risca pentru promisiunea lui Dumnezeu” este tema Mesajului papei Francisc la Ziua mondială de rugăciune pentru vocații 2019. 

Potrivit tradiției, Ziua specială de rugăciune pentru vocații se marchează în ”Duminica Bunului Păstor”. Este vorba de cea de-a patra duminică a Paștelui după calendarul roman sau latin, care anul acesta cade pe 12 mai.

”În această Zi”, afirmă pontiful în mesaj, ”ne unim în rugăciune cerând Domnului să ne ajute să descoperim planul său de iubire asupra vieții noastre și să ne dăruiască curajul de a risca pe drumul pe care El l-a visat dintotdeauna pentru noi”. Papa cere tinerilor să nu fie surzi la glasul Domnului și să nu se lase paralizați de teamă și lașitate în fața unei chemări care, în cele din urmă, copleșește viața de bucurie.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru Mesajul Sfântului Părinte la cea de-a 56-a Zi mondială de rugăciune pentru vocații (2019):

Curajul de a risca pentru promisiunea lui Dumnezeu

Dragi fraţi şi surori,

După ce am trăit, în luna octombrie, experienţa plină de vitalitate a Sinodului dedicat tinerilor, am celebrat recent, în Panama, cea de-a 34-a Zi Mondială a Tinerilor, două mari întâlniri care au permis Bisericii să-şi îndrepte atenţia spre vocea Duhului Sfânt şi viaţa tinerilor, spre întrebările pe care le au şi preocupările care-i îngreunează şi spre speranţele de care sunt plini.

Reluând tocmai ceea ce am împărtăşit cu tinerii în Panama, în această Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, aş vrea să reflectez asupra modului în care chemarea Domnului ne face purtători ai unei promisiuni şi, în acelaşi timp, ne cere curajul de a risca cu El şi pentru El. Aş dori să mă opresc pe scurt asupra a două aspecte – promisiunea şi riscul – contemplând împreună cu voi scena evanghelică a chemării primilor discipoli, pe malul lacului Galileii (Mc 1,16-20)

Două perechi de fraţi – Simon şi Andrea împreună cu Iacob şi Ioan – îşi desfăşurau munca cotidiană de pescari. În această meserie istovitoare, ei au învăţat legile naturii şi, uneori, a fost necesar să le sfideze când vânturile erau contrare iar valurile agitau bărcile. În anumite zile, pescuitul abundent le răsplătea munca grea însă, alte ori, truda unei nopţi întregi nu era suficientă pentru a umple năvoadele şi se întorceau la mal obosiţi şi dezamăgiţi.

Sunt acestea situaţiile obişnuite ale vieţii în care fiecare dintre noi se măsoară cu dorinţele avute în inimă, se angajează în activităţi pe care şi le doreşte a fi rodnice, pătrunde în "marea" multor posibilităţi în căutarea unui traseu bun care să-i poată satisface setea de fericire. Uneori se bucură de un pescuit bogat; însă, alte ori, trebuie să se umple de curaj pentru a conduce o barcă în bătaia valurilor sau pentru a înfrunta frustrarea de a avea mrejele goale.

Ca în istoria oricărei chemări, şi în acest caz are loc o întâlnire. Isus merge, îi vede pe acei pescari şi se apropie de ei… Aşa s-a întâmplat cu persoana cu care am ales să ne trăim viaţa în căsătorie, sau când am simţit farmecul vieţii consacrate: am trăit surpriza unei întâlniri şi, în acel moment, am întrezărit promisiunea unei bucurii în măsură să ne satisfacă existenţa. Tot astfel, în acea zi, la lacul Galileii, Isus a mers în întâmpinarea acelor pescari, întrerupând "paralizia normalităţii" (Omilia prilejuită de cea de-a XXII-a Zi Mondială a Vieţii Consacrate, 2 februarie 2018) Şi imediat le-a făcut o promisiune: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (Mc 1,17).

Aşadar, chemarea Domnului nu este un amestec al lui Dumnezeu în libertatea noastră; nu este "o cuşcă" sau o greutate care ni se pune pe spate. Dimpotrivă, este iniţiativa iubitoare prin care Dumnezeu ne vine în întâmpinare şi ne îndeamnă să intrăm într-un proiect măreţ, la care vrea să ne facă părtaşi, oferindu-ne perspectiva orizontului unei mări mai ample şi a unui pescuit supraabundent.  

De fapt, dorinţa Domnului este ca viaţa noastră să nu devină prizoniera a ceea ce este evident, să nu fie atrasă – din inerţie – în obişnuinţe zilnice şi să nu rămână inertă în faţa acelor alegeri care ar putea să-i dea semnificaţie. Domnul nu vrea de la noi resemnarea unei vieţi trăită de la o zi la alta, cu ideea că, de fapt, nu există nimic pentru care merită să te implici cu pasiune ci stingând neliniştea interioară să căutăm noi traiectorii de navigaţie. Dacă ne face ca uneori să experimentăm o "pescuire minunată" este pentru a ne face să descoperim că fiecare dintre noi este chemat – în moduri diferite – la ceva măreţ şi că viaţa nu trebuie să rămână prinsă în mrejele non-sensului a ceea ce anesteziază inima. Pe scurt, vocaţia este un îndemn de a nu ne opri pe mal cu mrejele în mână, ci de a-l urma pe Isus de-a lungul căii pe care a gândit-o pentru noi, pentru fericirea noastră şi pentru binele acelora care ne stau alături.

Desigur, îmbrăţişarea acestei promisiuni necesită curajul de a risca o alegere. Simţindu-se chemaţi de El să ia parte la un vis mai măreţ, "au lăsat imediat năvoadele şi l-au urmat" (Mc 1,18). Aceasta înseamnă că, pentru a răspunde chemării Domnului este necesar să ne implicăm total şi să riscăm înfruntarea unei provocări inedite; trebuie să lăsăm tot ceea ce ar vrea să ne ţină legaţi de mica noastră barcă împiedicându-ne să facem o alegere definitivă; ne este cerut acel curaj care ne împinge cu forţă spre descoperirea proiectului avut de Dumnezeu pentru viaţa noastră. În esenţă, când ne află în faţa vastei mări a vocaţiei, nu putem rămâne să ne reparăm năvoadele în barca care ne dă siguranţă, ci trebuie să ne încredem în promisiunea Domnului.       

Mă gândesc în primul rând la viața creștină, pe care toți o primim la Botez și care ne amintește că viața noastră nu este rodul întâmplării, ci darul de a fi fii iubiți de Domnul, adunați în marea familie a Bisericii. Chiar în comunitatea bisericească existența creștină se naște și crește, mai ales datorită Liturgiei, care ne introduce la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și la harul Sacramentelor; chiar aici, încă din fragedă vârstă, învățăm arta rugăciunii și a împărtășirii fraterne. Tocmai pentru că ne naște la viața nouă și ne conduce la Cristos, Biserica este mama noastră; de aceea, trebuie să o iubim chiar și atunci când vedem pe chipul ei ridurile slăbiciunii și ale păcatului și să contribuim să o facem mereu mai frumoasă și luminoasă, pentru ca să fie mărturie a iubirii lui Dumnezeu în lume.

Viața creștină, apoi, se exprimă în acele alegeri care, în timp ce dau o direcție precisă navigării noastre, contribuie și la creșterea Împărăției lui Dumnezeu în societate. Mă gândesc la alegerea de a se căsători în Cristos și de a întemeia o familie, precum și la celelalte vocații legate de domeniul muncii și al profesiilor, la angajamentul în domeniul carității și al solidarității, la responsabilitățile sociale și politice și așa mai departe. Acestea sunt vocații care ne fac să fim purtători ai unei promisiuni de bine, iubire și dreptate nu doar pentru noi înșine, dar și pentru mediile sociale și culturale în care trăim, care au nevoie de creștini curajoși și de mărturisitori autentici ai Împărăției lui Dumnezeu.

În cadrul întâlnirii cu Domnul cineva poate să simtă fascinația unei chemări la viața consacrată sau la preoție. Este o descoperire care entuziasmează și, în același timp, înfricoșează, simțindu-se chemați să devină ”pescari de oameni” în barca Bisericii printr-o jertfă totală de sine și un angajament de slujire credincioasă a Evangheliei și a fraților. Această alegere comportă riscul de a lăsa totul pentru a-L urma pe Domnul și de a i se consacra în totalitate pentru a deveni colaboratorii lucrării sale. Numeroase împotriviri lăuntrice pot împiedica o decizie de acest fel, după cum în anumite contexte foarte secularizate, în care pare să nu mai existe spațiu pentru Dumnezeu și Evanghelie, unul se poate descuraja și cădea în ”oboseala speranței” (Omilie la Sf. Liturghie cu preoții, persoanele consacrate și mișcările laicale, Panama, 26 ianuarie 2019).

Cu toate acestea, nu există bucurie mai mare decât să riști viața pentru Domnul! În special vouă, tinerilor, aș vrea să vă spun: nu fiți surzi la chemarea Domnului! Dacă El vă cheamă pentru această cale, nu retrageți vâslele în barcă, dar aveți încredere în El! Nu vă lăsați molipsiți de teamă, care ne paralizează în fața piscurilor înalte pe care Domnul ni le propune! Amintiți-vă mereu că celor care își lasă mrejele și barca pentru a-L urma, Domnul le promite bucuria unei vieți noi, care copleșește inima și însuflețește calea!

Preaiubiților, nu este întotdeauna ușor a discerne propria vocație și a orienta viața la modul potrivit. De aceea este nevoie de un reînnoit efort din partea întregii Biserici – preoți, călugări, animatori pastorali, educatori – pentru ca să fie oferite, mai ales tinerilor, ocazii de ascultare și discernământ. Este nevoie de o pastorală a tinerilor și a vocațiilor care să ajute la descoperirea planului lui Dumnezeu, în special prin rugăciune, meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, adorație euharistică și însoțirea spirituală.

După cum a reieșit de mai multe ori în timpul Zilei mondiale a tineretului din Panama, trebuie să ne îndreptăm privirea spre Maria. Chiar și în istoria acestei tinere, vocația a fost în același timp o promisiune și un risc. Misiunea ei nu a fost ușoară, dar cu toate acestea ea nu s-a lăsat dominată de teamă. Ea a spus ”un DA care vrea să se implice și să riște, care vrea să parieze totul, fără altă garanție decât certitudinea de a ști că este purtătoarea unei promisiuni. Vă întreb pe fiecare dintre voi: vă simțiți purtătorii unei promisiuni? Ce fel de promisiune port în inima mea, pe care să o duc mai departe? Maria, fără îndoială, urma să aibă o misiune grea, dar dificultățile nu erau un motiv pentru a spune NU. Cu siguranță, avea să aibă complicații, dar nu aveau să fie aceleași complicații care există atunci când lașitatea ne paralizează prin faptul că nu avem totul clar sau asigurat dinainte” (Veghea cu tinerii, Panama, 26 ianuarie 2019).

În această Zi ne unim în rugăciune cerând Domnului să ne ajute să descoperim planul său de iubire asupra vieții noastre și să ne dăruiască curajul de a risca pe drumul pe care El l-a visat dintotdeauna pentru noi.

 

Din Vatican, 31 ianuarie 2019, Comemorarea Sf. Ioan Bosco

11 mai 2019, 11:29