Papa Francisc şi cele trei căi ale ecumenismului: editorial de Andrea Tornielli
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
6 mai 2019 – Vatican News. Există ecumenismul sângelui, există ecumenismul săracului şi există ecumenismul misiunii. În discursul rostit în faţa patriarhului Neofit şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, papa Francisc a indicat o cale ce poate fi practicată imediat în vederea unităţii creştinilor aparţinând unor diferite confesiuni. Biserici unite deja – în ciuda diviziunilor atavice şi a controverselor doctrinale – de martiriu şi de persecuţie, de acel ecumenism al sângelui pe care papa Francisc l-a citat de mai multe ori, amintind cum persecutorii nu fac deosebire când îi atacă pe cei care cred în Cristos şi locaşurile lor de cult.
Papa Francisc a vorbit despre creştinii bulgari care "au îndurat suferinţe pentru numele lui Isus, îndeosebi în timpul persecuţiei din secolul trecut!» Şi a amintit «numeroşii alţi fraţi şi surori din lume» care «continuă să sufere din cauza credinţei, cerându-ne nouă să nu rămânem închişi, ci să ne deschidem pentru că doar astfel seminţele vor aduce roade.»
Succesiv, amintindu-l pe Angelo Roncalli – viitorul papă Ioan al XXIII-lea care aici, în Bulgaria, a fost reprezentat pontifical – papa Francisc a propus din nou mărturia sa, îndemnându-i pe creştini să "păşească împreună şi să acţioneze împreună pentru a-l mărturisi pe Domnul, îndeosebi slujindu-i pe fraţii cei mai săraci şi mai uitaţi, în care El este prezent». Este «ecumenismul săracului». Putem fi deja uniţi şi se poate deja merge împreună indiferent de dialogurile dintre reprezentanţi şi de diferenţele teologice. Evanghelia poate fi mărturisită împreună alături de cei care suferă.
Cea de-a treia formă de ecumenism este legată de misiune şi comuniune, după exemplul sfinţilor Ciril şi Metodiu, fiind vorba despre ecumenismul misiunii. Se poate merge împreună încercând să anunţăm Evanghelia. Papa a insistat îndeosebi asupra tinerilor: «Cât este de important, respectând diferitele tradiţii şi trăsături specifice, să ne ajutăm şi să găsim moduri pentru a transmite credinţa potrivit limbajelor şi formelor care să le dea tinerilor posibilitatea de a trăi bucuria unui Dumnezeu care îi iubeşte şi îi cheamă! Altfel vor fi tentaţi să acorde încredere atâtor sirene înşelătoare din societatea de consum.»
În dialogul teologilor, parcursul pentru clarificarea chestiunilor încă deschise – care în cazul ortodocşilor nu ating elementele esenţiale ale credinţei şi ale sacramentelor. Însă nu este suficient. Riscă mai ales să rămână ceva îndepărtat, limitat la mediile experţilor. Ceea ce poate grava în viaţa concretă a creştinilor de diferite confesiuni care trăiesc unul alături de celălalt este propunerea unui ecumenism de pus în practică, fără a aştepta un răspuns de sus. Un ecumenism al mărturiei şi al misiunii. Astfel, unitatea creştinilor devine semn al unităţii şi al păcii pentru lume.
