2019.04.07 Visita Pastorale Parrocchia San Giulio Monteverde 2019.04.07 Visita Pastorale Parrocchia San Giulio Monteverde 

Există bătrâneţe, există boli, dar Isus ne este mereu aproape: Papa, la parohia "Sf. Iuliu, papă"

«Vă mulţumesc, vă mulţumesc mult! În salutul pe care mi l-aţi adresat v-aţi exprimat bucuria pentru că azi a venit Petru. Este adevărat, Papa este succesorul lui Petru», a spus papa Francisc, la întâlnirea avută duminică, 7 aprilie, cu un grup de vârstnici şi de persoane bolnave din parohia romană "Sfântul Iuliu, papă", unde a mers în vizită pastorală pentru a celebra Sfânta Liturghie şi a consacra altarul ca semn al încheierii lucrărilor de renovare.
Papa Francisc în vizită la parohia "Sfântul Iuliu, papă"

8 aprilie 2019 – Vatican News. Referindu-se la întrebarea unui tânăr din parohie care i-a povestit pontifului că, în copilărie, bunica îi spunea că papa are numărul de telefon al sfântului Petru şi poate comunica cu el, papa Francisc a spus: «A fost pentru prima oară când am auzit aşa ceva. Este hazliu! Nu, nu am numărul de telefon al sfântului Petru însă încerc să fac ceea ce Isus i-a cerut lui Petru, să-i întărească pe fraţi în credinţă, în speranţă, în caritate. Şi am venit pentru a vă spune că da, există bătrâneţe, există boli, există multe probleme, însă există Isus. Iar Isus nu dezamăgeşte niciodată, niciodată! [Cineva ar putea spune n.n.] "Doamne, dar eu sufăr…". Iar Isus ce răspunde: "Şi eu ştiu ce înseamnă suferinţa." Toate plângerile adresate de noi lui Isus, sunt transformate de El în rugăciune şi prezentate Tatălui, pentru că Isus a trecut prin toate acestea înainte de noi. Să nu-l uităm pe Isus. Da, trăiască papa, trăiască Petru, însă Isus să fie pus în centru, Isus! Fără Isus, celelalte lucruri nu servesc, nu merg mai departe. Şi cum să-l aflăm pe Isus? El ne ascultă, ne vede, ne iubeşte. Să vorbim pur şi simplu cu vorbele noastre. Şi cum să-l găsim pe Isus? El ne ascultă, ne vede, ne iubeşte. Să-i vorbim în mod simplu, cu propriile cuvinte, chiar plângându-ne, chiar spunându-i: "Doamne este prea mult, prea mult, prea mult…." Da, spune-i astfel, iar El înţelege. Însă, nu uitaţi să vă adresaţi lui Isus. Eu nu am numărul de telefon al lui Petru, însă noi toţi ne putem conecta cu Isus, cu care există întotdeauna semnal, mereu. Ne ascultă întotdeauna pentru că ne este într-atât de aproape.»       

Vizita pastorală în parohia "Sf. Iuliu, papă" este a nouăsprezecea efectuată de pontif în parohiile romane. În plus, Sfântul Părinte a efectuat patru vizite particulare: la Biserica Evanghelică Luterană din Roma (15 noiembrie 2015); la Sinagoga din Roma (17 ianuarie 2016); la Biserica Anglicană "Toţi Sfinţii" din Roma  (26 februarie 2017) şi la Bazilica "Sfânta Sofia" din Roma a comunităţii greco-catolice ucrainene (28 ianuarie 2018).

08 aprilie 2019, 10:42