2019.03.28 Messa Santa Marta 2019.03.28 Messa Santa Marta 

Papa Francisc, la ”Sf. Marta”: o inimă împietrită pierde legătura cu Domnul și cu cele sfinte

Postul Mare este ”timpul milostivirii, este timpul îndurării Domnului: să-i deschidem inima pentru ca El să vină la noi”. Este, pe scurt, mesajul omiliei papei Francisc de la Sf. Liturghie celebrată joi, 28 martie a.c., în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
28 martie 2019 – Vatican News. La omilia Sfintei Liturghii, celebrată astăzi în capela Casei Sf. Marta, papa Francisc a prezentat o amplă reflecție despre lecturile biblice ale zilei, în cea de-a treia săptămână a Postului Mare după calendarul roman sau latin (Ier 7,23-28 și Lc 11,14-23), și a îndemnat la redescoperirea sensului fidelității față de Domnul.

La prima lectură, profetul Ieremia amintește că Dumnezeu a poruncit părinților să asculte de glasul său, să umble pe căile arătate de El. Dar ei, spune profetul, ”nu au ascultat, ci au umblat după planurile încăpățânate ale inimii lor rele”. ”Fidelitatea a pierit, a dispărut din gura lor”, este constatarea amară a omului lui Dumnezeu.

Au ajuns ”un popor fără fidelitate, unul care a pierdut simțul fidelității”, a reluat papa Francisc la omilie. ”Aceasta este întrebarea pe care Biserica vrea ca fiecare dintre noi să și-o pună: eu am pierdut fidelitatea față de Domnul?”. Desigur, cineva ar putea să spună: ”Nu, eu merg la Liturghie duminică de duminică”. ”Da, însă fidelitatea inimii? Am pierdut acea fidelitate sau inima mea e împietrită, este încăpățânată, este surdă, nu-L lasă pe Domnul să intre, se descurcă singură cu trei, patru lucruri și apoi face ceea ce vrea?” Sunt întrebări pe care, a subliniat papa la omilie, ”cu toții trebuie să ni le punem pentru că Postul Mare folosește pentru acest lucru, ca să ne cercetăm inima noastră”.

Papa Francisc: «”Ascultați astăzi glasul Domnului”, este îndemnul Bisericii. ”Nu vă împietriți inimile voastre!”. Când cineva trăiește cu inima împietrită, care nu-l ascultă pe Domnul, merge dincolo de neascultare și când este vorba de cele ale Domnului care nu-i plac, îl lasă deoparte pe Domnul cu diferite pretexte, îl discreditează pe Domnul, îl calomniază, îl defăimează.»

”Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi!”, spune Isus în Evanghelia zilei, atunci când era acuzat de unii din mulțime că îi îndepărtează pe diavoli cu ajutorul căpeteniei acestora. Fiul lui Dumnezeu nu face decât voința lui Dumnezeu și ”Isus”, a remarcat papa la omilie, ”încearcă să-i convingă, dar nu merge. În cele din urmă, asemenea profetului [Ieremia] care încheie cu aceste cuvinte clare – ”Fidelitatea a dispărut” – Isus încheie cu alte cuvinte care ne pot fi de ajutor: ”Cine nu este cu mine, este împotriva mea”. Unii se pot apăra, spunând, probabil: ”Nu, eu sunt de partea lui Isus, dar la o anumită distanță, nu mă apropii prea tare”. ”Așa ceva nu există”, a reluat Sfântul Părinte, ”ori ești cu Isus, ori ești împotriva lui Isus; ori îi ești credincios, ori îi ești necredincios; ori ai inima ascultătoare ori ai pierdut fidelitatea”.

Papa Francisc: «Fiecare dintre noi să se gândească astăzi, în timpul Liturghiei și apoi în timpul zilei, să se gândească un pic: Cum este fidelitatea mea? Eu, pentru a-L respinge pe Domnul, caut vreun pretext, caut altceva și îl discreditez pe Domnul? Să nu ne pierdem speranța. Aceste două cuvine – ”fidelitatea a dispărut” și ”cine nu este cu mine este împotriva mea” – lasă în continuare loc de speranță, chiar și pentru noi.»

”Încă mai avem timp”, a încheiat Sfântul Părinte. ”Întoarceți-vă la mine din toată inima”, spune Domnul, ”pentru că eu sunt milostiv și îndurător: eu voi uita totul. Ceea ce mă doare este ca tu să vii la mine. Acest fapt mă interesează”, spune Domnul. Și le iartă pe toate celelalte. Acesta este timpul milostivirii, este timpul îndurării Domnului: să-i deschidem inima pentru ca El să vină în noi”.

28 martie 2019, 12:24