Vatican News
2015-02-22 Esercizi Spirituali Casa del Divin Maestro Scrisoarea papei Francisc către membrii Conferinţei Episopale din Statele Unite ale Americii 

Scrisoarea papei Francisc către episcopii americani: convertire şi comuniune

«La 13 septembrie 2018, în cursul întâlnirii pe care am avut-o cu preşedinţia Conferinţei Episcopale, v-am sugerat să faceţi împreună Exerciţiile Spirituale: o perioadă de reculegere, rugăciune şi discernământ, ca verigă necesară şi fundamentală pentru a înfrunta şi a răspunde, în mod evanghelic, la criza de credibilitate pe care o traversează Biserica. Vedem acest lucru în Evanghelie; în momentele importante ale misiunii sale, Domnul se retrăgea şi petrecea întreaga noapte în rugăciune, îndemnându-i pe discipolii săi să facă acelaşi lucru (cf Mc 14,38). Astfel începe Scrisoarea adresată de Sfântul Părinte episcopilor americani care participă la Exerciţii Spirituale, la Seminarul Mundelein, din Chicago, între 2 şi 8 ianuarie 2019.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

4 ianuarie 2019 – Vatican News.  Pornind de la premisa că derularea evenimentelor nu poate fi susţinută de niciun răspuns sau atitudine, pontiful a evidenţiat că situaţia reclamă de la păstori "capacitatea şi mai ales înţelepciunea  de a oferi un cuvânt care să fie rod al ascultării sincere, orante şi comunitare a Cuvântului lui Dumnezeu şi a suferinţei poporului nostru".

Firul conducător al reflecţiei Sfântului Părinte porneşte de la îndemnul adresat de Isus discipolilor:  "Dar între voi să nu fie aşa; dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor" (Mc 10, 43-44). Explicând că Evanghelia "nu se teme să dezvăluie şi să evidenţieze anumite tensiuni, contradicţii şi reacţii existente în viaţa primei comunităţi de discipoli", pontiful a subliniat că "momentele dificile şi cruciale au capacitatea de a pune în lumină gândurile intime, tensiunile şi contradicţiile existenţe în discipoli, atât individual cât şi comunitar".

Amintind că, în ultima perioadă, Biserica din Statele Unite ale Americii a fost zguduită de numeroase scandaluri care i-au atins în profunzime credibilitatea, papa Francisc s-a referit la situaţia dramatică care a zguduit viaţa atâtor victime care au suferit abuzuri de putere, de conştiinţă şi sexuale din partea unor clerici şi persoane consacrate.

«Suntem conştienţi că păcatele şi crimele comise şi toate efectele lor la nivel eclezial, social şi cultural au creat o amprentă şi o rană profundă în inima poporului credincios. L-au umplut de nedumerire, descumpănire şi confuzie; şi aceasta serveşte uneori drept scuză pentru a discredita continuu şi a pune la îndoială viaţa dăruită de atâţia creştini care "exprimă o imensă iubire pentru umanitate, inspirându-se din Dumnezeu făcut om" (cf "Evangelii gaudium", n.79)», scrie Sfântul Părinte, reliefând că lupta împotriva culturii abuzului are nevoie de un comportament nou şi decis pentru a rezolva conflictul.

Referindu-se la rana suferită de credibilitatea Bisericii, papa Francisc a explicat că o astfel de suferinţă nu se rezolvă la nivel de organizare, prin "decrete voluntariste", sau prin "noi comisii", sau "îmbunătăţind schemele de personal". "O nouă strategie eclezială", evidenţiază Sfântul Părinte, "are nevoie, în mod fundamental, de păstori maeştri în ale discernământului în privinţa trecerii lui Dumnezeu prin istoria poporului său şi nu de administratori, deoarece ideile se dezbat, însă situaţiile vitale se trăiesc". De aceea, pontiful îndeamnă la asumarea situaţiei prezente, astfel încât membrii poporului lui Dumnezeu să nu trăiască sentimentul de a fi orfani din punct de vedere spiritual, în actualul context de confuzie fiind necesare comuniunea fraternă, conştiinţa păcatului şi  convertirea.

Subliniind nevoia de unitate a episcopatului, Sfântul Părinte scrie că poporul credincios al lui Dumnezeu şi misiunea Bisericii au suferit deja şi suferă prea mult din cauza abuzurilor de putere, de conştiinţă şi sexuale pentru a mai adăuga şi suferinţa unui episcopat dezbinat, pontiful amintind totodată necesitatea unei noi prezenţe în lume, conformă cu Crucea lui Cristos şi exprimată prin slujire în favoarea bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru. 

04 ianuarie 2019, 11:38