Papa Francisc, la conferinţa de presă din avion, la întoarcerea din Panama

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

Papa: «La scaunul de spovadă am înţeles drama avortului»
Pentru a înţelege drama avortului trebuie să stai în confesional şi să ajuţi femeile să se împace cu fiul nenăscut. A fi papă necesită să "asculţi" lumea, să te laşi emoţionat de întâlnirile care se fac, de persoanele care ne impresionează cu dramele lor, purtând totul înaintea Domnului, pentru a-i întări în credinţă. La întâlnirea din luna februarie privind abuzurile trebuie să "devenim conştienţi" de ce înseamnă un băieţel abuzat sau o fetiţă abuzată. Şi, în aceiaşi perspectivă se înscrie şi preocuparea faţă de Venezuela, care-l face pe pontif să ceară o soluţie pacifică şi să se evite vărsarea de sânge. Sfântul Părinte, care se declară "istovit" de intensitatea unei călătorii pe care a trăit-o fără a se cruţa, dialoghează cu jurnaliştii timp de 50 de minute, la cotă înaltă, în timpul călătoriei cu avionul, întorcându-se la Roma din Panama, în prima conferinţă de presă condusă de directorul ad interim al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Alessandro Gisotti. Iată o sinteză a conferinţei de presă, propusă de directorul editorial, Andrea Tornielli, care a spicuit câteva dintre întrebările jurnaliştilor.

Ce impact a avut misiunea dumneavoastră în Panama. Ce impact i-a provocat? 

«Misiunea mea într-o Zi a Tineretului este misiunea lui Petru, de a întări în credinţă şi aceasta nu prin intermediul unor trimişi "reci" sau care dictează reguli, ci lăsând ca inima să-ţi fie atinsă şi răspunzând la ceea ce se întâmplă. Eu trăiesc astfel şi-mi vine greu să-mi imaginez că cineva poate îndeplini o misiune doar cu mintea. Pentru a împlini o misiune trebuie să simţi şi, când simţi, să ajungi să fii mişcat. Te impresionează viaţa, te impresionează problemele. La aeroport, în timp ce-l salutam pe preşedinte, mi-au adus un copilaş de culoare, simpatic, micuţ. Mi-au spus: "Uitaţi-vă, acest copil trecea graniţa, din Columbia, mama i-a murit iar el a rămas singur pe lume". Are cinci ani. Vine din Africa, dar nu ştim încă din ce ţară pentru că nu vorbeşte nici engleză, nici portugheză, nici franceză. Vorbeşte doar limba tribului din care provine. Într-un fel, l-am adoptat noi".  Este drama unui copil abandonat de viaţă, pentru că mama lui a murit iar un poliţist l-a predat autorităţilor pentru a se ocupa de el. Acest lucru te impresionează, şi astfel misiunea începe să prindă culoare, te face să spui ceva, îţi aduce mângâiere.»

Ziua Mondială a Tinerilor, din Panama, a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

«Da, metrul de măsură este oboseala, iar eu sunt sleit.»

Există o problemă comună întregii Americi Centrale, care este prezentă inclusiv în Panama şi în bună parte din America Latină: sarcinile precoce. Doar în Panama, numărul lor a ajuns la zece mii anul trecut. Detractorii Bisericii catolice o acuză pentru că se opune educaţiei sexuale în şcoli. Care este opinia papei?

«Cred că este necesară educaţia sexuală în şcoli. Raportul sexual este un dar al lui Dumnezeu, nu este un monstru. Este darul lui Dumnezeu pentru a iubi şi, dacă cineva îl foloseşte pentru a câştiga bani sau pentru a exploata, atunci e o altă chestiune. Este necesară oferirea unei educaţii sexuale obiective, aşa cum este, fără colonizări ideologice. Deoarece, dacă în şcoli se face o educaţie sexuală impregnată cu colonizări ideologice, distrugi persoana. Relaţia sexuală, ca dar al lui Dumnezeu, trebuie să fie educată; nu cu rigiditate. A educa provine de la "educere", pentru a face să iasă la iveală ceea ce este mai bun într-o persoană şi a o însoţi pe cale. (…) »

În aceste zile aţi vorbit cu multe persoane, cu mulţi tineri, inclusiv cu tineri care se îndepărtează de Biserică. Care sunt motivele care-i fac să se îndepărteze?

«Există multe motive; unele sunt personale. Însă, motivul cel mai general este lipsa de mărturie din partea creştinilor, a preoţilor, a episcopilor. Nu spun a papilor pentru că este prea mult, însă… chiar şi în cazul lor. Dacă un păstor se comportă ca un antreprenor, organizează planuri pastorale, dar nu este aproape de oameni, atunci nu dă mărturie de păstor. Păstorul trebuie să fie alături de oameni. Păstorul trebuie să stea înaintea turmei, pentru a-i indica calea. Trebuie să stea în mijlocul turmei pentru a simţi mirosul oilor, pentru a simţi ceea ce simte lumea, pentru a-i percepe necesităţile. Şi trebuie să stea în urma turmei pentru a o păzi. Însă, dacă un păstor nu trăieşte cu pasiune, lumea se simte abandonată şi are un anumit sentiment de dispreţ. Se simte orfană. Am vorbit despre păstor, însă sunt şi unii creştini, unii catolici. Există catolici ipocriţi care merg la Biserică în fiecare duminică dar care nu le dau muncitorilor plata justă, care-i plătesc pe muncitori la negru, şi-i exploatează. Şi apoi merg în Caraibe să-şi facă concediile cu banii muncitorilor (…).»

Timp de patru zile, i-am văzut pe aceşti tineri rugându-se cu mare intensitate. Am putea crede că mulţi au vocaţie. Poate că unii dintre ei ezită pentru că, (n.n. răspunzând vocaţiei), nu se pot căsători. Este posibil ca dumneavoastră să permiteţi bărbaţilor căsătoriţi să devină preoţi în Biserica catolică de rit latin, aşa cum este în Bisericile de rit bizantin?

«În Biserica catolică de rit oriental este posibil; se optează pentru celibat sau pentru căsătorie înainte de diaconat. În ceea ce priveşte ritul latin, îmi vine în minte o frază a papei Paul al VI-lea: "Prefer să-mi dau viaţa înainte de a schimba legea celibatului." Mi-a venit în minte această frază şi doresc să o spun pentru că este curajoasă; a rostit-o în perioada 1968-1970, într-un moment mai dificil decât cel actual. Personal, cred că celibatul este un dar pentru Biserică şi nu sunt de acord să îngădui celibatul opţional. Nu. Ar rămâne vreo posibilitate în locuri foarte îndepărtate, mă gândesc la insulele din Pacific, însă este o posibilitate de luat în considerare atunci când sunt necesităţi pastorale. Păstorul trebuie să se gândească la credincioşi. (…) »

În timpul Căii Sfintei Cruci, un tânăr a pronunţat cuvinte foarte intense legate de avort: "Există un mormânt care strigă către cer şi denunţă teribila cruzime a umanităţii; este mormântul care se deschide în pântecele unei mame. Să ne îngăduie Dumnezeu să apărăm cu fermitate viaţa şi să facem astfel încât legile care ucid viaţă să fie şterse pentru totdeauna." Aceasta este o poziţie foarte radicală. Aş dori să întreb dacă această poziţie respectă şi suferinţa femeilor aflate în această situaţie şi dacă corespunde mesajului milostivirii.

«Mesajul milostivirii este pentru toţi, inclusiv pentru persoana aflată în perioada sarcinii. După acest faliment [n.n. avortul provocat] există şi milostivirea. Însă, o milostivire dificilă, pentru că problema nu constă în acordarea iertării, ci în însoţirea unei femei care îşi dă seama de gravitatea avortului. Sunt drame teribile. Când o femeie îşi dă seama de cea ce a făcut … Trebuie să fii în confesional; acolo trebuie să consolezi şi de aceea am acordat tuturor preoţilor facultatea de a absolvi păcatul avortului din milostivire. (…)»

În Panama, aţi spus că sunteţi foarte aproape de venezuelani şi aţi cerut o soluţie justă şi pacifică, conformă cu respectarea drepturilor omului în privinţa tuturor. Soluţia ar necesita recunoaşterea lui Juan Guido, care a fost susţinut de multe ţări. Alţii cer alegeri libere într-un timp cât mai scurt. Lumea doreşte să aibă sprijinul şi sfatul dumneavoastră.

«În acest moment, eu sprijin întreg poporul din Venezuela, pentru că suferă, unii într-o parte; alţii, de cealaltă parte. Dacă eu aş reliefa ceea ce spune una sau alta dintre ţări, m-aş exprima asupra a ceva ce nu cunosc, ar fi o imprudenţă pastorală din partea mea şi aş face daune. Am gândit şi regândit cuvintele pe care le-am spus şi cred că prin acele cuvinte mi-am exprimat apropierea, ceea ce simt. Eu sufăr pentru ce se întâmplă în Venezuela şi de aceea am cerut să fie o soluţie justă şi pacifică. Ceea ce mă înspăimântă este vărsarea de sânge. Şi cer implicare totală din partea acelora care pot să ajute în vederea rezolvării chestiunii. Problema violenţei mă terorizează; după întreg procesul de pace din Columbia, gândiţi-vă la îngrozitorul atentat de la şcoala militară, din zilele trecute. De aceea trebuie să fiu "echilibrat", chiar dacă nu-mi place cuvântul; vreau să fiu păstor şi, dacă este nevoie de un ajutor, să-l ceară de comun acord. »