Aprindeţi în inimi căldura bunătăţii: papa Francisc, artiştilor Concertului de Crăciun, din Vatican
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
15 decembrie 2018 – Vatican News. Pornind de la timpul de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, pontiful a amintit că, deşi este sărbătorit potrivit diferitelor tradiţii şi obiceiuri răspândite în întreaga lume, Crăciunul este întotdeauna nou, pentru că ne îndeamnă să reînviem în ale credinţei, să ne deschidem faţă de speranţă şi să alimentăm caritatea.
Referindu-se la situaţiile dramatice din lume, la care Biserica răspunde prin numeroase iniţiative de solidaritate şi asistenţă, pontiful a evidenţiat importanţa de a-şi pune talentul în slujba celor mai defavorizaţi şi de "a face reţea cu educaţia”, explicând semnificaţia acestei acţiuni mai ales în legătură cu persoanele constrânse să-şi părăsească patria şi să refugieze în alte ţări.
Papa Francisc: «Misiunea Bisericii s-a manifestat întotdeauna şi prin creativitatea și geniul artiștilor, deoarece ei, prin operele lor, pot ajunge la cele mai intime aspecte ale conștiinței bărbaților și femeilor din toate timpurile. De aceea, vă adresez vouă, celor prezenţi aici, gratitudinea şi încurajarea mea în vederea continuării muncii voastre şi a aprinderii, în orice inimă, a căldurii bunătăţii Crăciunului. Mulţumesc şi succes la concert!»
Ajuns la cea de-a 26-a ediţie, concertul de Crăciun 2018, din Vatican, este programat în seara de sâmbătă, 15 decembrie, în Aula Paul al VI-lea, printre numeroşii artişti din program aflându-se şi doi români: maestrul Gheorghe Zamfir şi cantautorul Mihail.