Pomenirea morților, zi de speranță în iubirea Tatălui: papa Francisc, la cimitirul Laurentino

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

3 noiembrie 2018 – Vatican News. Zi de memorie, speranță și lumină: memoria rădăcinilor noastre, speranța de a ajunge la iubirea care ne-a creat și lumina bună a Evangheliei care ne arată negreșit calea de urmat. Cu această reflecție inspirată din liturgia Pomenirii morților, pe care Biserica o celebrează anual în 2 noiembrie, papa Francisc a celebrat ieri după amiază Sf. Liturghie la cimitirul roman de pe Via Laurentina. Este al patrulea cimitir din Roma la care Sfântul Părinte merge în vizită de rugăciune cu ocazia Pomenirii tuturor credincioșilor răposați după cimitirele Verano (2013-2015), Prima Porta (2016) și Nettuno (2017).

Pontiful a ajuns la cimitirul Laurentino cu câteva minute înainte de ora 16.00 și a fost întâmpinat, printre alții, de cardinalul vicar Angelo De Donatis și de primarul Romei, Virginia Raggi. Papa a mers mai întâi la mormintele copiilor din parcela ”Grădina îngerilor”, pentru mormintele copiilor morți înainte de naștere sau prematur. Vizibil mișcat, papa citea cu atenție numele copiilor înmormântați, atingea cu mâna crucile acoperite de flori, punea la rândul său buchete de trandafiri albi și se ruga într-o tăcere impregnată de emoție. Pontiful a salutat, apoi, părinții copiilor răposați și a mers pe esplanada bisericii cimitirului, dedicată Învierii Domnului, unde era așteptat de sute de credincioși pentru Sf. Liturghie.

După Celebrarea euharistică de la cimitir, papa s-a întors în Cetatea Vaticanului unde a făcut o vizită la subsolul bazilicii San Pietro și s-a rugat în tăcere pentru pontifii decedați.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte de la celebrarea euharistică prezidată la cimitirul roman de pe Via Laurentina vineri, 2 noiembrie 2018:

«Liturgia de astăzi este realistă, concretă. Ne încadrează în cele trei dimensiuni ale vieții, dimensiuni pe care le înțeleg și copiii: trecutul, viitorul și prezentul.

Astăzi este o zi de memorie a trecutului, o zi în care să-i amintim pe cei care au mers înaintea noastră pe cale, a celor care ne-au însoțit și ne-au dat viață. A aminti, a comemora... Memoria este ceea ce face ca un popor să fie puternic pentru că se simte înrădăcinat într-un parcurs, într-o istorie, într-un popor. Memoria ne face să înțelegem că nu suntem singuri, ci un poporl care are o istorie, are un trecut, are o viață. Memorie a celor mulți care au împărtășit cu noi un drum și sunt aici [arată spre mormintele din jur]. Nu este ușor să comemorezi. De multe ori, ne vine greu să ne întoarcem înapoi cu gândul la ceea ce s-a întâmplat în viața mea, în familia mea, în poporul meu… Însă astăzi este o zi de memorie, memoria care ne duce la rădăcini: la rădăcinile mele, la rădăcinile poporului meu.

Astăzi este și o zi de speranță. Lectura a doua [a Sfintei Liturghii] ne-a arătat ce ne așteaptă: un cer nou, un pământ nou și cetatea sfântă și nouă a Ierusalimului. E frumoasă imaginea pe care o folosește pentru a ne da de înțeles ceea ce ne așteaptă: ”Am văzut-o coborând din cer, coborând de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele său” (cf. Ap 21,2). Ne așteaptă frumusețea… Amintire și speranță: speranța de a ne întâlni, speranța de a ajunge acolo unde este Iubirea care ne-a creat, unde este Iubirea care ne așteaptă: iubirea Tatălui.

Între amintire și speranță este cea de-a treia dimensiune, dimensiunea drumului pe care trebuie să-l parcurgem și pe care îl parcurgem. Cum se parcurge un drum fără să greșești? Care sunt luminile care mă vor ajuta să nu greșesc drumul? Care este ”navigatorul” pe care însuși Dumnezeu ni l-a dat ca să nu greșim drumul? Sunt Fericirile pe care Isus ni le-a învățat în Evanghelie. Aceste Fericiri – blândețea, sărăcia în duh, dreptatea, milostivirea, curăția inimii – sunt luminile care ne însoțesc ca să nu greșim drumul: acesta este prezentul nostru.

În acest cimitir sunt cele trei dimensiuni ale vieții: amintirea, putem s-o vedem acolo; speranța, o vom celebra acum în credință, nu în viziune; și luminile care ne conduc pe cale ca să nu greșim drumul, lumini pe care le-am auzit în Evanghelie: sunt Fericirile.

Să-i cerem astăzi Domnului ca să ne dea harul să nu pierdem niciodată amintirea, să nu ascundem niciodată amintirea – amintirea ca persoană, amintirea ca familie, amintirea ca popor. Și să ne dea harul speranței, pentru că speranța este un dar al său: să știm să avem speranță, să privim orizontul, să nu rămânem închiși în fața unui zid. Să privim mereu orizontul și speranța. Și să ne dea harul să înțelegem care sunt luminile care ne vor însoți pe drum pentru a nu greși și astfel să ajungem acolo unde ne așteaptă cu atâta iubire.»