Versiune Beta

Cerca

Vatican News
VATICAN-POPE-ANGELUS Papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului” duminică, 21 octombrie 2018  (AFP or licensors)

Angelus. Papa Francisc: slujirea, calea măiastră care duce la Cer

”Să ne rugăm pentru ca noilor generații să nu le lipsească vestirea credinței și chemarea de a colabora la misiunea Bisericii”: cu acest îndemn, papa Francisc s-a adresat duminică, 21 octombrie 2018, miilor de romani și pelerini prezenți în Piața San Pietro la rugăciunea ”Îngerul Domnului” (”Angelus Domini”).
Angelus: 21 octombrie 2018

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
21 octombrie 2018 – Vatican News
. În Ziua mondială a misiunilor, care se celebrează astăzi – a treia duminică a lunii octombrie – papa Francisc a adresat la rugăciunea ”Angelus” un apel întregii Biserici de a susține spiritul misionar, în special în rândul tinerilor. Îndemnul pontifului pornește chiar de la tema aleasă în acest an pentru Ziua misiunilor: ”Cu tinerii, să ducem tuturor Evanghelia”,
Papa Francisc: «Celebrăm astăzi Ziua mondială misionară pe tema ”Împreună cu tinerii, să ducem tuturor Evanghelia”. ”Împreună cu tinerii”: aceasta este calea! Este și realitatea pe care, mulțumită lui Dumnezeu, o experimentăm în aceste zile la Sinodul care le este dedicat: ascultându-i și implicându-i, descoperim numeroase mărturii ale tinerilor care în Isus au găsit sensul și bucuria vieții. Deseori l-au întâlnit pe Isus cu ajutorul altor tineri, care sunt deja părtași ai însoțirii sale față de frații și surorile sale care formează Biserica. Să ne rugăm pentru ca noilor generații să nu le lipsească vestirea credinței și chemarea de a colabora la misiunea Bisericii».

La meditația despre Evanghelia acestei duminici (Mc 10,35-45), pontiful a subliniat răspunsul lui Isus la cererea prezentată de frații Iacob și Ioan: ”Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta!” (v. 37).
Papa Francisc: «În timp ce ei vorbeau de ”tronuri de mărire” pe care să se așeze alături de Cristos Rege, El le vorbește de un ”potir” de băut, de un ”botez” de primit, despre patima și moartea sa».

Prevestind că și ei, asemenea celorlalți apostoli, vor fi părtași ai crucii sale când le va veni momentul, Isus îi readuce astfel cu picioarele pe pământ, ca și cum le-ar spune: ”acum, urmați-mă și învățați calea iubirii în pierdere, iar la răsplată se va gândi Tatăl ceresc”.

În același timp, ”indignarea” de care au fost cuprinși ceilalți zece apostoli arată că ”au aceeași mentalitate lumească”. De aceea, Isus le dă ”o lecție valabilă pentru creștinii din toate timpurile”: «Cine vrea să devină mare între voi», spune Domnul, «să fie slujitorul vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți» (v.42-45).
Papa Francisc: «Calea slujirii este antidotul cel mai bun împotriva morbului căutării locurilor dintâi, care molipsește multe domenii umane și nu cruță nici Biserica. De aceea, ca discipoli ai lui Cristos, să primim această Evanghelie ca pe o rechemare la convertire pentru a mărturisi cu generozitate și curaj o Biserică ce se apleacă la picioarele celor din urmă ca să-i slujească cu iubire și simplitate. Fecioara Maria, care a îmbrățișat pe deplin și cu smerenie voința lui Dumnezeu, să ne ajute să-L urmăm cu bucurie pe Isus pe calea slujirii, calea măiastră care duce la Cer».

După rugăciunea antifonului marian ”Îngerul Domnului”, papa a amintit beatificarea, ieri, în Spania, a preotului iezuit Tiburțiu Arnáiz Muñoz (1865-1926), fondatorul Misionarelor Doctrinei Rurale. ”Exemplul său”, a afirmat papa, ”să ne mâne să fim operatori de milostivire și misionari curajoși în orice domeniu, iar mijlocirea sa să susțină drumul nostru”.

Salutând, apoi, grupurile de pelerini, pontiful i-a menționat în mod special pe cei din Polonia, Brazilia, Statele Unite ale Americii, Franța și, desigur, Italia. Un cuvânt cordial, în fine, Sfântul Părinte l-a avut pentru grupul asociației Caritas Internationalis, condus de președintele acesteia, cardinalul filipinez Luis Antonio Tagle. ”Ați făcut un scurt pelerinaj la Roma”, a subliniat papa, ”ca să vă exprimați dorința de a merge împreună învățând astfel să vă cunoașteți mai bine. Încurajez această inițiativă de a ”împărtăși călătoria” [Share the Journey], care este organizată în multe orașe și care poate să schimbe relațiile noastre cu migranții”.

Primiți la final binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

21 octombrie 2018, 12:18