”Sf. Marta”. Papa Francisc: creștinul se acuză pe sine, nu-i acuză pe alții

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

6 septembrie 2018 – Vatican News. Mântuirea adusă de Isus nu este asemenea unei vizite la salonul de frumusețe, ci o transformare profundă a inimii și a vieții, recunoscându-ne păcătoși înaintea lui; dacă nu învățăm să ne acuzăm pe noi înșine, nu vom înainta niciodată pe drumul vieții creștine. La omilia Sfintei Liturghii celebrată joi, 6 septembrie 2018, în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (1Cor 3,18-23 și Lc 5,1-11) și a pus accentul pe pagina Evangheliei despre pescuirea minunată. Episodul amintește de cealaltă pescuire minunată, care a avut loc după Învierea Domnului (Ioan 21, 1-23).

În ambele situații ieșite din comun, Isus îi conferă lui Petru o ungere particulară: în cea dintâi, ca pescar de oameni, în cea de-a doua, ca păstor al turmei sale. Dar după ce a văzut că năvodul era să se rupă din cauza mulțimii de pești, Petru s-a aruncat la picioarele lui Isus spunându-i: ”Doamne, îndepărtează-te de mine, pentru că sunt un om păcătos” (Lc 5, 8).
Papa Francisc: «Acesta este primul pas decisiv al lui Petru pe calea uceniciei, ca discipol al lui Isus, acuzându-se pe sine însuși: ”Sunt un păcătos”. Primul pas al lui Petru este acesta, dar este primul pas și pentru fiecare dintre noi dacă vrea să meargă în viața spirituală, în viața lui Isus, să-l slujească pe Isus, să-l urmeze pe Isus, acesta trebuie să fie [primul pas], să se acuze pe sine însuși. Fără a se acuza pe sine însuși nu se poate merge pe calea vieții creștine.»

Desigur, a recunoscut pontiful, cu toții ”știm că suntem păcătoși”, dar ”nu e ușor” să ne acuzăm pe noi înșine că suntem păcătoși de o manieră concretă. Suntem obișnuiți să spunem ”sunt un om păcătos” dar, a remarcat papa, o spunem în același fel în care afirmăm firea noastră omenească sau cetățenia țării de apartenență. A se acuza pe sine, în schimb, înseamnă a simți propria mizerie înaintea Domnului. Este vorba de a simți rușine înaintea Lui. Ceea ce nu se face cu vorba, ci cu inima, sau altfel spus, este o experiență concretă ca atunci când Petru îi spune lui Isus să se îndepărteze de el: ”se simțea cu adevărat un om păcătos” și de aceea simțea că este mântuit. Mântuirea care ne conduce la Isus are nevoie de această mărturisire sinceră pentru că nu ține de cosmetică: aceasta îți schimbă un pic fața. Mântuirea te transformă dar, ca să intre, trebuie să-i facem spațiu prin mărturisirea sinceră a păcatelor. În acest fel vom înțelege uimirea care l-a cuprins pe apostolul Petru.

Primul pas în convertirea inimii este, așadar, acela în care ne acuzăm pe noi înșine cu simțământul rușinii și simțim uimirea de a fi mântuiți. Trebuie să ne convertim noi înșine, noi trebuie să facem pocăință, dar nu acuzându-i pe ceilalți:
Papa Francisc: «Este lume care își duce viața vorbindu-i de rău pe alții, acuzându-i pe ceilalți și nu se gândește niciodată la sine. Iar când merg să mă spovedesc, cum mă spovedesc, ca papagalii? ”Bla, bla, bla..., am făcut asta, am făcut cutare”. Dar inima este atinsă de ceea ce ai făcut? De multe ori nu. Tu mergi la spovadă ca la cosmetică, să te machiezi un pic ca să ieși frumos. Dar nu a intrat complet în inima ta, pentru că nu ai făcut spațiu, pentru că nu ai fost capabil să te acuzi pe tine însuți.»

De aici, îndemnul final al papei la omilia Sfintei Liturghii: să cerem harul de a învăța să ne acuzăm pe noi înșine și să ne eliberăm de ispita de a-i acuza pe ceilalți:
Papa Francisc: «Un indiciu că o persoană, un creștin nu știe să se acuze pe sine este atunci când este obișnuit să-i acuze pe ceilalți, să vorbească rău despre alții, să se amestece în viața altuia. Este un semnal urât. Eu fac așa ceva? Este o bună întrebare pentru a ajunge la inimă. Să-i cerem astăzi Domnului harul de a ne găsi înaintea lui cu această uimire pe care o dă prezența sa și harul de  a ne simți păcătoși, dar concreți, și să spunem asemenea lui Petru: ”Îndepărtează-te de mine pentru că sunt un păcătos.»