ESTONIA-RELIGION-POPE ESTONIA-RELIGION-POPE 

Necesară cultivarea unei memorii recunoscătoare: Papa Francisc, autorităţilor din Estonia

«O ţară va fi rodnică, un popor va da roade şi va fi în măsură să genereze viitor, doar în măsura în care dă viaţă la relaţii de apartenenţă între membrii săi, în măsura în care creează legături de integrare între generaţii şi între diferitele comunităţi care o alcătuiesc», a spus papa Francisc în discursul adresat autorităţilor şi membrilor Corpului Diplomatic din Estonia, ultima etapă a vizitei sale în Ţările Baltice.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

24 septembrie 2018 – Vatican News. «De secole, aceste ţinuturi sunt chemate "Pământul Mariei" Maarjamaa. Un nume care aparţine nu numai istoriei voastre, ci face parte din cultura voastră. Gândul la Maica Domnului, evocă în mine două cuvinte: memorie şi rodnicie. Ea este femeia memoriei care păstrează tot ceea ce trăieşte în inima sa, ca pe o comoară (Lc 2,19), şi este mamă rodnică care generează viaţa Fiului său. Iată de ce mi-ar plăcea să mă gândesc la Estonia ca la o ţară a memoriei şi rodniciei.» Astfel s-a adresat papa Francisc membrilor guvernului, autorităţilor şi membrilor Corpului Diplomatic cu care s-a întâlnit la palatul Prezidenţial din Tallinn, capitala Estoniei, marţi, 25 septembrie, în ultima zi a călătoriei în Ţările Baltice.

Oprindu-se asupra memoriei, una dintre cele două caracteristici atribuite Estoniei, pontiful s-a referit la grelele perioade de suferinţe şi încercări, de lupte pentru libertate şi independenţă, mereu puse în discuţie şi ameninţate, evidenţiind totodată că în ultimul sfert de secol estonienii fac din nou parte din familia naţiunilor, societatea estoniană făcând paşi uriaşi şi – deşi este un stat mic – Estonia a ajuns să fie printre primele ţări în privinţa indicelui de dezvoltare umană şi a capacităţii de inovaţie, la care se adaugă un înalt nivel în ceea ce priveşte libertatea de presă, democraţia şi libertatea politică.

Papa Francisc: «A fi pământ al memoriei însemnă să vă amintiţi că locul pe care-l ocupaţi în prezent se datorează efortului, muncii, spiritului şi credinţei părinţilor voştri. Cultivarea unei memorii recunoscătoare permite identificarea tuturor rezultatelor de care vă bucuraţi astăzi cu o istorie de bărbaţi şi femei care au luptat pentru a face posibilă această libertate şi care, la rândul său, vă cheamă pentru a le aduce omagiu, deschizând drumuri pentru cei care vor veni după.»

Referindu-se la rodnicie, cea de-a doua caracteristică asociată Estoniei, pontiful a atras atenţia asupra fenomenului pierderii sensului vieţii, a bucuriei de a trăi şi a capacităţii de a te uimi, ce caracterizează societăţile noastre tehnocratice. Sfântul Părinte a avertizat asupra pericolului generat de punerea întregii încrederi în progresul tehnologic, văzut ca singura cale posibilă de dezvoltare. O astfel de atitudine poate genera pierderea capacităţii de a crea legături între persoane, între culturi şi între generaţii.  

Papa Francisc: «O ţară va fi rodnică, un popor va da roade şi va fi în măsură să genereze viitor, doar în măsura în care dă viaţă la relaţii de apartenenţă între membrii săi, în măsura în care creează legături de integrare între generaţii şi între diferitele comunităţi care o alcătuiesc; şi, de asemenea, în măsura de a rupe spiralele care înceţoşează simţurile, îndepărtându-ne mereu unii de ceilalţi. În acest efort, dragi prieteni, vreau să vă asigur că puteţi conta mereu pe sprijinul şi pe ajutorul Bisericii catolice, o mică comunitate din mijlocul vostru, dar cu mare dorinţă de a contribui la rodnicia acestei ţări.»

25 septembrie 2018, 13:18