Pope Francis' Angelus prayer Pope Francis' Angelus prayer 

Angelus. Papa Francisc: relația cu Dumnezeu să fie adevărată, nu ipocrită

Domnul ”ne cheamă să recunoaștem, iar și iar, ceea ce constituie adevăratul centru al experienței de credință, și anume iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, purificând-o de ipocrizia legalismului și a ritualismului”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” duminică 2 septembrie 2018.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

2 septembrie 2018 – Vatican News. ”Adevărul relației dintre om și Dumnezeu și autenticitatea vieții religioase” au fost în centrul alocuțiunii prezentată de papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” duminică, 2 septembrie 2018, prezentând celor peste 25 de mii de credincioși o meditație despre lecturile biblice ale Sfintei Liturghii duminicale. La saluturile finale, papa a menționat beatificarea unei tinere fecioare în Slovacia și a făcut un apel pentru evitarea unei noi catastrofe umanitare în Siria.

Aici, serviciul audio și binecuvântarea apostolică

După lectura capitolului șase din Evanghelia după Sf. Ioan, care a fost în centrul duminicilor precedente, pontiful a subliniat că acum se reia lectura Evangheliei după Sf. Marcu (7,1-23). Pagina actualei duminici prezintă polemica fariseilor cu discipolii lui Isus care nu țineau tradițiile. Isus le răspunde cu profetul Isaia: ”Acest popor mă cinstește cu buzele, însă inima lor este departe de mine” (v.6).
Papa Francisc: «Isus vrea să-i scuture pe cărturari și farisei din greșeala în care au căzut: aceea de a răstălmăci voința lui Dumnezeu, neglijând poruncile sale pentru a ține tradițiile omenești. Reacția lui Isus este severă pentru că miza este mare: este vorba de adevărul relației dintre om și Dumnezeu, de autenticitatea vieții religioase».

”Domnul ne îndeamnă astăzi”, a reluat pontiful, ”să evităm pericolul de a acorda formei mai multă importanță decât substanței. Ne cheamă să recunoaștem, iar și iar, ceea ce reprezintă adevăratul centru al experienței de credință și anume iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, purificând-o de ipocrizia legalismului și a ritualismului”. Este ceea ce se subliniază și în lectura a doua a duminicii, luată de la Sf. Apostol Iacob, în care se spune: ”religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume” (1,27).

”A se păstra nepătați de lume”, a explicat papa Francisc, ”nu înseamnă a se izola și a se închide în fața realității. Nu. Nici de această dată nu trebuie să existe o atitudine exterioară ci interioară, de substanță: înseamnă a veghea pentru ca modul nostru de a gândi și a acționa să nu fie poluat de mentalitatea modernă, adică de vanitate, zgârcenie și mândrie. Un bărbat sau o femeie care trăiește în vanitate, zgârcenie și mândrie, dar în același timp se crede și se arată ca o persoană religioasă și ajunge de-a dreptul să-i condamne pe ceilalți, este un ipocrit”.
Papa Francisc: «Să facem un examen de conștiință ca să vedem cum primim noi Cuvântul lui Dumnezeu. Duminica îl ascultăm la Sf. Liturghie. Dacă îl ascultăm de o manieră distrată și superficială, nu ne va folosi mult. Trebuie, în schimb, să primim Cuvântul cu mintea și inima deschise, ca un ogor bun, astfel încât să fie asimilat și să aducă roade în viața concretă».

La saluturile finale, pontiful a menționat un important eveniment bisericesc din Slovacia:
Papa Francisc: «Ieri, la Kosice, în Slovacia, a fost proclamată Fericită Ana Kolesarova, fecioară și martiră, ucisă pentru că s-a împotrivit celui care voia să-i necinstească demnitatea și curăția. Este ca italianca noastră Maria Goretti. Această fată curajoasă să-i ajute pe tinerii creștini să reziste tari în fidelitatea față de Evanghelie, chiar și atunci când cere să mergi împotriva curentului și să plătești în prima persoană».

În fine, un apel la pace și solidaritate în Siria:
Papa Francisc: «Aceasta doare: suflă în continuare vânturi de război și ajung știri îngrijorătoare privind riscurile unei posibile catastrofe umanitare în iubita Sirie, în provincia Idlib. Reînnoiesc apelul meu cordial către Comunitatea internațională și toți factorii implicați să se folosească de instrumentele diplomației, dialogului și negocierilor, în spirit de respect față de dreptul umanitar internațional și să salveze viețile civililor».

Primiți în încheiere Binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

02 septembrie 2018, 13:06