”Să cinstești numele Domnului”: cateheza papei Francisc la audiența generală (text)

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă

22 august 2018 - Vatican News. La cateheza audienței generale de miercuri, 22 august a.c., papa Francisc a continuat seria reflecțiilor despre Decalog și a vorbit despre cinstirea datorată numelui sfânt al lui Dumnezeu. La începutul catehezei au fost proclamate două texte din Sf. Scriptură. Primul dintre acestea a fost luat din cartea Exodului (20,7) în care citim: ”Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în zadar numele lui”. Al doilea text biblic a fost ales din Evanghelia după Sf. Ioan (17,25-26), în care Isus spune: ”Tată drept (...) eu le-am făcut cunoscut numele tău și-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei”.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru cateheza papei Francisc:

«Dragi frați și surori, bună ziua!

Continuăm catehezele despre porunci și astăzi abordăm porunca ”Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău” (Ex 20,7). Pe bună dreptate citim acest Cuvânt ca pe un îndemn de a nu necinsti numele lui Dumnezeu și de a evita să-l folosim în zadar. Această semnificație clară ne pregătește să aprofundăm mai mult aceste prețioase cuvinte și să nu folosim în zadar numele lui Dumnezeu. Să le ascultăm mai bine. Versiunea: ”Să nu rostești” traduce o expresie care, literal, înseamnă, fie în ebraică, fie în greacă: ”nu vei lua asupra ta, nu te vei împovăra”. Expresia ”în zadar” este mai clară și vrea să spună ”în gol, fără rost”. Face referință la un înveliș gol, la o formă lipsită de conținut. Este caracteristica ipocriziei, formalismului și minciunii, a folosirii cuvintelor sau a numelui lui Dumnezeu, dar în zadar, fără adevăr.

Numele în Biblie este adevărul intim al lucrurilor și mai ales al persoanelor. Numele reprezintă deseori misiunea. De exemplu, Avram în Geneză (cf. 17,5) și Simon Petru în Evanghelii (cf. In 1,42) primesc un nume nou pentru a arăta schimbarea direcției vieții lor. A cunoaște cu adevărat numele lui Dumnezeu duce la schimbarea vieții: din momentul în care Moise a cunoscut numele lui Dumnezeu istoria sa s-a schimbat (cf. Ex 3,13-15). Numele lui Dumnezeu, în riturile ebraice, este proclamat cu solemnitate în Ziua marii iertări și poporul este iertat pentru că prin intermediul numelui intră în contact cu viața însăși a lui Dumnezeu, care este milostivire.

Așadar, ”a lua asupra sa numele lui Dumnezeu” înseamnă a asuma asupra noastră realitatea sa, a intra într-o relație puternică, într-o relație strânsă cu El. Pentru noi, creștinii, această poruncă înseamnă rechemarea de a ne aminti că suntem botezați ”în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, după cum afirmăm de fiecare dată când facem asupra noastră semnul crucii, pentru a trăi faptele noastre de fiecare zi în comuniune vie și reală cu Dumnezeu, adică în iubirea sa. Și în privința semnului crucii, aș vrea să spun încă o dată: învățați-i pe copii să facă semnul crucii. Ați văzut cum îl fac copiii? Dacă spui copiilor: ”Faceți semnul crucii”, ei fac un lucru care nu știu ce este. Nu știu să facă semnul crucii! Învățați-i să-l facă în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Este primul act de credință al unui copii. O temă pentru voi, o temă de făcut: învățați-i pe copii să facă semnul crucii.

Ne putem întreba: este cu putință a lua asupra noastră numele lui Dumnezeu de o manieră ipocrită, ca pe o formalitate, în zadar? Răspunsul este, din păcate, afirmativ: da, este posibil. Se poate trăi o relație falsă cu Dumnezeu. Isus o spunea despre învățătorii legii: ei făceau lucrurile, dar nu făceau ceea ce voia Dumnezeu. Vorbeau de Dumnezeu, dar nu făceau voința lui Dumnezeu. Iar sfatul pe care Isus îl dă este: ”Faceți ceea ce spun, dar nu ceea ce fac”. Se poate trăi o relație falsă cu Dumnezeu, ca acei oameni. Iar acest cuvânt din Decalog este tocmai îndemnul la un raport cu Dumnezeu care să nu fie fals, fără ipocrizie, la o relație în care ne încredințăm Lui cu tot ceea ce suntem. În fond, până în ziua în care nu riscăm existența cu Domnul, atingând cu mâna faptul că în El se află viața, facem numai teorii.

Acesta este creștinismul care atinge inimile. De ce sfinții au fost atât de capabili să atingă inimile? Pentru că sfinții nu vorbesc doar, ei mișcă! Se mișcă inima când o persoană sfântă ne vorbește, ne spune ceva. Și ei sunt capabili pentru că în sfinți vedem ceea ce inima noastră dorește cu ardoare să vadă: autenticitate, relații adevărate, radicalitate. Aceasta se vede și în acei ”sfinți de lângă ușa noastră” care sunt, de exemplu, numeroșii părinți care dau fiilor exemplul unei vieți coerente, simple, cinstite și generoase.

Dacă se vor înmulți creștinii care iau asupra lor numele lui Dumnezeu fără falsitate – practicând astfel prima cerere din Tatăl Nostru, ”Sfințească-se numele tău” – vestirea Bisericii este mai ascultată și rezultă mai credibilă. Dacă viața noastră concretă manifestă numele lui Dumnezeu, se vede cât de frumos este Botezul și ce mare dar este Euharistia, ce uniune sublimă există între trupul nostru și Trupul lui Cristos, Cristos în noi și noi în El! Uniți! Aceasta nu înseamnă ipocrizie, înseamnă adevăr. Aceasta nu înseamnă a vorbi și a te ruga ca un papagal, aceasta înseamnă a te ruga cu inima, a-l iubi pe Domnul!

De la Crucea lui Cristos încoace, nimeni nu poate să se disprețuiască pe sine și să gândească rău despre propria existență. Nimeni și niciodată! Orice ar fi făcut! Pentru că numele fiecăruia dintre noi este pe umerii lui Cristos. El este cel care ne duce! Merită să luăm asupra noastră numele lui Dumnezeu pentru că El s-a împovărat cu numele nostru până la sfârșit, chiar și cu răul care este în noi; el ne-a luat asupra sa ca să ne ierte, ca să pună în inima noastră iubirea sa. De aceea, Dumnezeu proclamă prin această poruncă: ”Ia-mă asupra ta, pentru că eu te-am luat asupra ta!”

Oricine poate să invoce sfântul nume al Domnului, care este Iubire credincioasă și milostivă, în orice situație s-ar afla. Dumnezeu nu va spune niciodată NU unei inimi care îl invocă cu sinceritate. Și să ne întoarcem la temele de făcut acasă: a-i învăța pe copii să facă bine semnul crucii».

***

La saluturile în diferite limbi, Sfântul Părinte a menționat pelerinii italieni și a transmis apropierea sa spirituală față de rudele victimelor tragediei din Calabria, în apropiere de torentul Raganello, unde mai mulți excursioniști au fost luați de ape în urma unei ruperi de nori. ”În timp ce-i încredințez bunătății milostive a lui Dumnezeu pe cei dispăruți în mod dramatic, îmi exprim apropierea mea spirituală față de rudele lor, precum și față de cei răniți”.

În nelipsitul salut adresat tinerilor bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a menționat că în 22 august Biserica celebrează comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria Regină și a îndreptat atenția spre importanta Întâlnire mondială a familiilor de la Dublin.

Papa Francisc: «Maica lui Dumnezeu să fie refugiul vostru în momentele mai grele și să vă învețe să-l iubiți pe Fiul ei cu aceeași blândețe și exclusivitate prin care ea l-a iubit. Rugați-vă și pentru mine pentru ca apropiata călătorie la Dublin, pe 25 și 26 august, cu ocazia Întâlnirii mondiale a familiilor, să fie un moment de har și de ascultare a vocii familiilor creștine din toată lumea. Dumnezeu să vă binecuvânteze!»