Viaggio Apostolico in Irlanda - IX Incontro Mondiale delle Famiglie a Dublino 2018.08.25 Viaggio Apostolico in Irlanda - IX Incontro Mondiale delle Famiglie a Dublino 2018.08.25 

Prin iubire și iertare evitați ”războiul rece” din familie: papa Francisc, la Sărbătoarea familiilor

”Fiți speranța Bisericii și a lumii!” Cu acest îndemn, papa Francisc s-a adresat miilor de familii reunite la Croke Park Stadium, din Dublin, cu ocazia celei de-a noua Întâlniri mondiale a familiilor, în seara de sâmbătă, 25 august 2018. Pontiful a ajuns sâmbătă în Irlanda pentru o călătorie apostolică de două zile, iar în cursul serii a luat parte la ”Sărbătoarea familiilor”, o veghe de rugăciune și mărturie despre frumusețea și dificultățile vieții de familie. Fără iertare, a subliniat Sfântul Părinte, o familie ajunge treptat să se năruiască.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

26 august 2018 – Vatican News. ”Prin mărturia voastră pentru Evanghelie, îl puteți ajuta pe Dumnezeu să-și vadă visul împlinit. Puteți contribui la apropierea tuturor fiilor lui Dumnezeu ca să crească în unitate și să învețe ce înseamnă pentru lumea întreagă a trăi în pace ca o mare familie”. La ”Sărbătoarea familiilor” provenind din peste 110 țări, organizată în seara de sâmbătă, 25 august 2018, pe Croke Park Stadium din Dublin, au luat parte cel puțin 75 de mii de persoane care l-au primit pe papa Francisc cu mare bucurie. Din România au luat parte zeci de familii, însumând cel puțin 110 persoane, însoțite de episcopul de Timișoara, mons. József-Csaba Pál, și episcopul auxiliar din arhidieceza de București, mons. Cornel Damian, responsabilul cu pastorația familiilor din partea Conferinței episcopilor din România.

Printre mărturiile familiilor din India, Canada, Irak, Burkina Faso și, desigur, Irlanda, ”Sărbătoarea familiilor” a făcut loc pentru intense momente de rugăciune și artă. Vocea lui Andrea Bocelli a încălzit inimile și, într-un anume fel, le-a pregătit pentru discursul Sfântului Părinte.

Întrerupt de mai multe ori de aplauzele familiilor, papa Francisc a pus accentul pe misiunea familiei în societatea de astăzi, pornind chiar de la tema celei de-a noua Întâlniri mondiale a familiilor.

Papa Francisc: «Voi, dragi familii, sunteți marea majoritate a poporului lui Dumnezeu. Cum ar arăta Biserica fără voi? O Biserică de statui, o Biserică de persoane singure. Pentru a ne ajuta să recunoaștem frumusețea și importanța familiei, cu luminile și umbrele sale, a fost scrisă exortația ”Amoris laetitia” despre bucuria iubirii și am voit ca tema acestei Întâlniri mondiale a familiilor să fie ”Evanghelia familiei, bucurie pentru omenire”. Dumnezeu dorește ca fiecare familie să fie un far care iradiază bucuria iubirii sale în lume».

Pentru a împlini dorința lui Dumnezeu, a continuat Sfântul Părinte, e necesar ca, după ce am întâlnit iubirea lui Dumnezeu care mântuiește, să încercăm, cu sau fără cuvinte, să o exprimăm prin mici gesturi de bunătate în rutina de fiecare zi și în momentele cele mai simple ale vieții.

Papa Francisc: «Cum se numește acest lucru? Se numește sfințenie! Îmi place să vorbesc de ”sfinții de lângă noi”, de toate acele persoane obișnuite care oglindesc prezența lui Dumnezeu în viața și în istoria lumii (cf. Gaudete et exsultate, 6-7). Vocația la iubire și la sfințenie nu este ceva rezervat unui mic grup de privilegiați, nu! Chiar și acum, dacă avem ochi să vedem, o putem întrezări printre noi. Este prezentă în mod tăcut în inima acelor familii care oferă iubire, iertare și milostivire atunci când văd că este nevoie, și fac aceasta în liniște, fără sunete de trâmbițe. Evanghelia familiei este cu adevărat bucurie pentru lume din moment ce acolo, în familiile noastre, Isus poate să fie mereu găsit, acolo locuiește în simplitate și sărăcie, cum a făcut în casa Sfintei Familii de la Nazaret».

Iubire, iertare și milostivire: iată trinomul care face dintr-o familie o locuință a lui Isus. Și aceasta pentru că, a continuat papa, ”căsătoria creștină și viața familială sunt înțelese în toată frumusețea și fascinația lor dacă sunt ancorate în iubirea lui Dumnezeu, care ne-a făcut după chipul său astfel încât să-i putem da slavă ca icoane ale iubirii și sfințeniei sale în lume”. Accentul, însă, pontiful l-a pus de această dată pe importanța iertării, pornind de la mărturia unei familii:

Papa Francisc: «Poetul spunea: ”a greși este omenesc, a ierta este dumnezeiesc”. E adevărat: iertarea este un dar special al lui Dumnezeu care vindecă rănile noastre și ne apropie de ceilalți și de El. Micile și simplele gesturi de iertare, reînnoite zi de zi, sunt temelia pe care se construiește o trainică viață familială creștină. Ne obligă să învingem orgoliul, detașarea și jena ca să facem pace. (...) Pentru că dacă nu faci pace, a doua zi ”războiul rece” este foarte periculos. Fiți atenți la ”războiul rece” din familie. (...) Nu există o familie perfectă: fără deschiderea spre iertare familia crește bolnavă și treptat se prăbușește. A ierta înseamnă a dărui ceva din tine».

În amplul său discurs, Sfântul Părinte a vorbit mai departe despre atenția familiei la folosirea mijloacelor de comunicare din partea copiilor, despre familie ca ”antidot” împotriva urii și a răzbunării, despre mărturia unei familii irlandeze cu zece copii, contribuția bunicilor la armonia vieții familiale și, în fine, a făcut un apel la primirea familiilor de nomazi irlandezi. Și, pornind de la cuvintele unui preot irlandez, care spune că ”o familie care se roagă împreună rămâne împreună”, pontiful a îndemnat zecile de mii de familii de pe stadionul ”Croke Park” să recite, cu voce tare, Rugăciunea oficială a Întâlnirii familiilor cerând împreună bunului Dumnezeu să ocrotească toate familiile din lume cu iubirea sa.

26 august 2018, 10:20