Papa Francisc, la Bari: Astăzi Orientul Mijlociu plânge, suferă și tace (text)

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului.

7 iulie 2018 – Vatican News. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul de introducere prezentat de Sfântul Părinte la începutul Rugăciunii ecumenice pentru pace în Orientul Mijlociu, organizată la Bari pe 7 iulie 2018 cu participarea patriarhilor orientali din regiune:

«Dragi frați, am venit peregrini la Bari, fereastră larg deschisă spre apropiatul Orient, aducând în inimă Bisericile noastre, popoarele și numeroasele persoane care trăiesc în situații de mare suferință. Acestora le spunem: ”Vă suntem aproape”. Dragi frați, vă mulțumesc din inimă pentru că ați venit aici cu generozitate și promptitudine. Vă sunt foarte recunoscător și vouă, cei care ne găzduiți în acest oraș, oraș de întâlnire, oraș de primire.

Pe drumul nostru comun ne susține Sfânta Maică a lui Dumnezeu, venerată aici cu numele de ”Odigitria” – cea care arată calea. Aici se odihnesc relicvele Sfântului Nicolae, episcopul din Răsărit a cărei cinstire brăzdează mările și trece granițele dintre Biserici. Sfântul tămăduitor să mijlocească pentru vindecarea rănilor pe care mulți le poartă în suflet. Aici contemplăm orizontul și marea și ne simțim mânați să trăim această zi cu gândul și cu inima îndreptate spre Orientul Mijlociu, răscruce de civilizații și leagănul marilor religii monoteiste.

Acolo a venit să ne viziteze Domnul, ”soarele care răsare din înălțime” (Lc 1,78). De acolo s-a răspândit în lumea întreagă lumina credinței. Acolo au țâșnit izvoarele răcoritoare ale spiritualității și monahismului. Acolo s-au păstrat rituri antice și bogății inestimabile de artă sacră și teologie, acolo se află ereditatea marilor Părinți în credință. Această tradiție este un tezaur de păstrat cu toate puterile noastre, pentru că în Orientul Mijlociu se află rădăcinile sufletelor noastre.

Dar asupra acestei splendide regiuni, s-a adunat, mai ales în ultimii ani, un nor negru de întuneric: război, violență și distrugere, forme de ocupație și de fundamentalism, migrații forțate și abandon – toate, în tăcerea multora și cu complicitatea multora. Orientul Mijlociu a devenit pământul unor oameni care își abandonează țara. Și există riscul ca prezența fraților și surorilor în credință să fie ștearsă, desfigurând chipul însuși al regiunii, pentru că un Orient Mijlociu fără creștini nu ar mai fi Orientul Mijlociu.

Această Zi începe prin rugăciune, pentru ca lumina dumnezeiască să izgonească întunecimile lumii. Am aprins deja, în fața Sfântului Nicolae, ”candela cu o unică flacără”, simbolul Bisericii una. Împreună dorim să aprindem astăzi o flacără de speranță. Candelele pe care le vom depune să fie semnul unei lumini care încă mai strălucește în noapte. Creștinii, de fapt, sunt lumina lumii (cf. Mt 5,14) nu doar atunci când toate din jur sunt strălucitoare, dar și atunci când, în momentele întunecoase ale istoriei, nu se resemnează la obscuritatea care învăluie totul și alimentează fitilul speranței cu uleiul rugăciunii și al iubirii. Pentru că atunci când se întind mâinile spre cer în rugăciune și când se întinde mâna către frate fără a căuta interesul propriu, arde și strălucește focul Spiritului, Spiritul unității, Spiritul păcii.

Să ne rugăm uniți ca să invocăm de la Stăpânul cerului pacea pe care cei puternici de pe pământ nu au reușit încă să o găsească. De pe cursul Nilului la Valea Iordanului și mai departe, dincolo de Oronte, până la Tigri și Eufrat, să răsune strigătul Psalmului: ”Pace ție!” (122,8). Pentru frații care suferă și pentru prietenii de orice neam și crez, să repetăm: ”Pace ție!” Împreună cu psalmistul, să implorăm în chip deosebit pentru Ierusalim, sfânta cetate iubită de Dumnezeu și rănită de oameni, asupra căreia Domnul continuă să plângă: ”Pace ție!”

”Să fie pace”: este strigătul multor Abel de astăzi care se înalță spre tronul lui Dumnezeu. Pentru ei nu ne mai putem permite, în Orientul Mijlociu ca și pretutindeni în lume, să spunem: ”Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9). Indiferența ucide, iar noi vrem să fim vocea care contrastează omuciderea indiferenței. Vrem să dăm voce celui fără voce, celui care nu are de înghițit decât lacrimi, pentru că astăzi Orientul Mijlociu plânge, astăzi suferă și tace, în timp ce alții îl calcă în picioare căutând putere și bogății. Pentru cei mici, cei simpli, cei răniți, pentru cei de partea cărora stă Dumnezeu, noi implorăm: ”Să fie pace!” ”Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Cor 1,3), care vindecă inimile frânte și înfășoară rănile (cf. Ps 147,3), să asculte astăzi rugăciunea noastră!»