Căutare

Pope Francis' Angelus Pope Francis' Angelus 

Corpus Domini, şcoala unei iubiri concrete, asemenea iubirii lui Isus: papa Francisc, la "Angelus"

«Ori de câte ori celebrăm Sfânta Liturghie, prin Euharistie – acest Sacrament atât de sobru şi, în acelaşi timp atât de solemn – noi experimentăm Noul Legământ, care împlineşte pe deplin comuniunea dintre Dumnezeu şi noi. Şi, în calitate de participanţi la acest Legământ, noi – chiar dacă suntem mici şi săraci, colaborăm la edificarea istoriei potrivit proiectului lui Dumnezeu.»
Papa Francisc - Angelus

Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului

Vatican News – 3 iunie 2018. «În solemnitatea Corpus Domini să ne amintit că Isus, Pâinea vieţii, este forţa şi sprijinul nostru pe calea vieţii», se spune în mesajul papei Francisc postat pe contul de Twitter @Pontifex, duminică 3 iunie 2018, când în Italia se celebrează solemnitatea "Trupul şi Sângele Domnului", celebrare mutată din Joia Verde – zi din cursul săptămânii –  în duminica succesivă, pentru a le permite credincioşilor care lucrează posibilitatea de a participa cât mai numeroşi la celebrările euharistice din această solemnitate.  

Dragi fraţi şi surori, bună ziua

«Azi, în multe ţări – printre care şi Italia – se celebrează solemnitatea Trupul şi Sângele lui Cristos, sau potrivit celei mai cunoscute expresii latine "Corpus Domini". Evanghelia ne aminteşte cuvintele lui Isus, pronunţate la Ultima Cină luată cu discipolii: 'Luaţi, acesta este trupul meu'. Şi, luând potirul, după ce a mulţumit, l-a dat lor şi au băut toţi din el. Şi le-a spus: 'Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi' (Mc 14,22.24) Tocmai în virtutea acestui testament de iubire, comunitatea creştină se reuneşte în fiecare duminică, şi în fiecare zi, în jurul Euharistiei, sacrament al Sacrificiului mântuitor al lui Cristos. Şi, atraşi de prezenţa sa reală, creştinii îl adoră şi îl contemplă prin semnul umil al pâinii devenit Trupul său», a spus papa Francisc la rugăciunea "Îngerul Domnului" de duminică, 3 iunie, din Piaţa Sfântul Petru.

Papa Francisc: «Ori de câte ori celebrăm Sfânta Liturghie, prin Euharistie – acest Sacrament atât de sobru şi, în acelaşi timp atât de solemn – noi experimentăm Noul Legământ, care împlineşte pe deplin comuniunea dintre Dumnezeu şi noi. Şi, în calitate de participanţi la acest Legământ, noi – chiar dacă suntem mici şi săraci, colaborăm la edificarea istoriei potrivit proiectului lui Dumnezeu. De aceea, orice celebrare euharistică [Sfântă Liturghie] – în vreme ce constituie un act public de cult adus lui Dumnezeu, priveşte viaţa şi evenimentele concrete ale existenţei noastre. În timp ce ne hrănim cu Trupul şi Sângele lui Cristos, suntem asimilaţi Lui, primim în noi iubirea sa, nu pentru a o păstra cu gelozie pentru noi ci pentru a o împărţi cu alţii. Această logică este înscrisă în Euharistie. De fapt, în aceasta contemplăm pe Isus pâinea frântă şi dăruită, sângele vărsat pentru mântuirea noastră.

Este o prezenţă care, asemenea unui foc, arde în noi atitudinile egoiste, ne purifică de tendinţa de a da doar ceea ce am primit şi aprinde dorinţa a deveni şi noi, în uniune cu Isus, pâine frântă şi sânge vărsat pentru fraţi.»

«Prin urmare, sărbătoarea Corpus Domini este un mister de atragere la Cristos şi de transformare în El. Şi este şcoala unei iubiri concrete, răbdătoare şi sacrificate, asemenea lui Isus pe cruce. Ne învaţă să fim mai primitori şi mai disponibili faţă de cei aflaţi în căutarea înţelegerii, a ajutorului, a încurajării şi care sunt singuri şi marginalizaţi», a spus Sfântul Părinte la rugăciunea "Angelus", amintind că duminică după-amiază merge la Ostia, pentru celebrarea Sfintei Liturghii în solemnitatea "Trupul şi Sângele Domnului", aşa cum a făcut fericitul Paul al VI-lea în urmă cu 50 de ani.       

03 iunie 2018, 13:05