Poruncile lui Dumnezeu, drumul nostru către libertate: papa Francisc la audiența generală

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

20 iunie 2018 – Vatican News. ”Poruncile lui Dumnezeu sunt pentru noi drumul către libertate pentru că sunt cuvântul Tatălui care ne face liberi pe acest drum. Lumea nu are nevoie de legalism, ci de îngrijire. Are nevoie de creștini cu inimă de fii: da, are nevoie de creștini cu inimă de fii”: a spus papa Francisc la cea de-a doua cateheză despre Poruncile lui Dumnezeu, sau ”Cele zece cuvinte” după tradiția ebraică, prezentată la audiența generală de miercuri 20 iunie 2018 în Piața San Pietro. La finalul audienței, pontiful a îndemnat pelerinii de limba germană să se roage pentru pelerinajul ecumenic pe care îl face joi, 21 iunie a.c., la Geneva, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea Consiliului Ecumenic al Bisericilor. În luna iunie, dedicată de pietatea creștină cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus, papa Francisc a îndemnat credincioșii să ceară de la această Inimă milostivă darul iubirii gratuite.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru cateheza Sfântului Părinte:

«Dragi frați și surori, bună ziua! Această audiență se desfășoară în două locuri: noi, aici, în Piață, iar în aula Paul al VI-lea sunt peste 200 de bolnavi care urmăresc pe maxi-ecran audiența. Cu toții împreună formăm o singură comunitate. Să-i salutăm cu aplauze pe cei care sunt în aulă!

Miercurea trecută (13 iunie 2018 – n.r.) am început o nouă serie de cateheze, despre porunci. Am văzut că Domnul Isus nu a venit să desființeze Legea, ci să o împlinească. Dar va trebui să înțelegem mai bine această perspectivă.

În Biblie poruncile nu trăiesc pe cont propriu, dar sunt o parte dintr-un raport, dintr-o relație. Domnul Isus nu a venit să desființeze Legea, ci să o împlinească. Și există această relație a alianței dintre Dumnezeu și poporul său. La începutul capitolului 20 din cartea Exodului citim – și acest lucru este important -: ”Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte” (v. 1). Pare să fie un început ca toate celelalte, dar în Biblie nimic nu este banal. Textul nu spune: ”Dumnezeu a spus aceste porunci”, ci ”aceste cuvinte”. Tradiția ebraică va numi întotdeauna Decalogul ”Cele zece cuvinte”. Iar termenul ”decalog” înseamnă tocmai acest lucru. Cu toate acestea, au formă de legi, sunt din punct de vedere obiectiv porunci. De ce, așadar, autorul sacru folosește chiar aici termenul ”zece cuvinte”? De ce? Și de ce nu spune: ”zece porunci?”

Ce diferență există între o poruncă și un cuvânt? Porunca este o comunicare ce nu are nevoie de dialog. Cuvântul, în schimb, este mijlocul esențial al relației ca dialog. Dumnezeu Tatăl creează prin cuvântul său, iar Fiul său este Cuvântul făcut trup. Iubirea se hrănește din cuvinte și tot la fel educația sau colaborarea. Două persoane care nu se iubesc nu reușesc să comunice. Când cineva vorbește inimii noastre, singurătatea noastră ia sfârșit. Primește un cuvânt, se face comunicarea și poruncile sunt cuvinte ale lui Dumnezeu: Dumnezeu se comunică în aceste zece cuvinte și așteaptă răspunsul nostru.

Una este când se primește un ordin și altceva când se simte că cineva dorește să vorbească cu noi. Un dialog este mult mai mult decât comunicarea unui adevăr. Eu pot să spun: ”Astăzi este ultima zi de primăvară, o caldă primăvară, dar este ultima zi”. Acesta este un adevăr, nu un dialog. Dar dacă eu vă spun: ”Ce credeți despre această primăvară?”, încep un dialog. Poruncile sunt un dialog. Comunicarea se realizează din plăcerea de a vorbi și pentru binele concret care se comunică între cei care se iubesc cu ajutorul cuvintelor. Este un bine care nu constă în lucruri, ci în însăși persoanele care se dăruiesc reciproc în dialog (cf. exortația apostolică «Evangelii gaudium», 142).

Dar această diferență nu este artificială. Să ne uităm la ce s-a întâmplat la început. Ispititorul, diavolul, vrea să înșele bărbatul și femeia asupra acestui punct: vrea să-i convingă că Dumnezeu le-a interzis să mănânce rodul pomului binelui și răului pentru a-i ține în supunere. Provocarea este tocmai aceasta: prima normă pe care Dumnezeu a dat-o omului este impunerea unui despot care interzice și constrânge sau este grija unui tată care se îngrijește de copiii săi și îi ferește de autodistrugere? Este un cuvânt sau este o poruncă? Cea mai tragică, dintre diferitele minciuni pe care șarpele le spune Evei, este sugestia unei divinități invidioase - ”Dar nu, Dumnezeu este invidios pe voi” – a unei divinități posesive. ”Dumnezeu nu vrea ca voi să aveți libertatea”. Faptele dovedesc în mod dramatic că șarpele a mințit (cf. Gen 2,16-17; 3,4-5), i-a făcut să creadă că un cuvânt de iubire ar fi o poruncă.

Omul este în fața acestei răspântii: Dumnezeu îmi impune lucrurile sau are grijă de mine? Poruncile lui sunt doar o lege sau conțin un cuvânt prin care are grijă de mine? Dumnezeu este un stăpân sau un Tată? Dumnezeu e Tată: nu uitați de acest lucru. Chiar și în situațiile cele mai grele, gândiți-vă că avem un Tată care ne iubește pe toți. Suntem supuși sau fii? Această luptă din noi și din afara noastră se prezintă iar și iar: de mii de ori trebuie să alegem între o mentalitate de sclavi și o mentalitate de fii. Porunca vine de la un stăpân, cuvântul vine de la un tată.

Duhul Sfânt este un Duh de fii, este Spiritul lui Isus. Un duh de sclavi nu poate decât să primească Legea de o manieră apăsătoare și poate să aducă două rezultate opuse: ori o viață făcută din datorii și obligații ori o reacție violentă de respingere. Întregul creștinism este trecerea de la litera Legii la Spiritul care dă viață (cf. 2 Cor 3,6-17). Isus este Cuvântul Tatălui, nu este condamnarea Tatălui. Isus a venit să mântuiască prin Cuvântul său, nu să ne condamne. Se vede când un bărbat sau o femeie au trăit această trecere sau nu. Lumea își dă seama dacă un creștin gândește ca fiu sau ca sclav. Noi înșine ne amintim dacă educatorii noștri s-au ocupat de noi ca tați și mame sau dacă ne-au impus doar niște reguli. Poruncile sunt drumul către libertate pentru că sunt cuvântul Tatălui care ne face liberi pe acest drum. Lumea nu are nevoie de legalism, ci de îngrijire. Are nevoie de creștini cu inimă de fii. Da, nu uitați acest lucru: are nevoie de creștini cu inimă de fii.»

La finalul catehezei, papa Francisc a salutat pelerinii din diferite țări urându-le ca ”vizita la Mormintele Apostolilor să fie prilej de reînnoire a mărturiei creștine”. Pontiful a menționat în mod special reprezentanții tinerilor din Polonia care, pe ambarcațiunea «Dar Młodzieży» navighează pe mările și oceanele lumii înainte de a ajunge în Panama, locul în care se desfășoară Ziua mondială a tineretului în luna ianuarie a anului care vine. Nelipsit, înainte de rugăciunea ”Tatăl Nostru” și binecuvântarea apostolică, salutul papei adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți:

Papa Francisc: «În luna iunie devoțiunea populară ne face să ne rugăm cu mai multă fervoare Inimii Preasfinte a lui Isus. Inima sa milostivă să vă învețe să iubiți fără să cereți nimic în schimb și să vă susțină în alegerile mai grele ale vieții. Rugați-vă Inimii milostive și pentru mine și pentru slujirea mea, dar și pentru toți preoții, ca să întărească fidelitatea față de chemarea Domnului».

Primiți la final binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.