Punerea legii înaintea relației cu Dumnezeu nu ajută la parcursul credinței: Papa, la audienţa generală
Anca Mărtinaş – Cetatea Vaticanului
27 iunie 2018 – Vatican News. «Viața creștină este, înainte de toate, răspunsul plin de recunoştinţă faţă de un Tată generos. Creștinii care urmează doar "îndatoririle" spun că nu au o experiență personală a acelui Dumnezeu care este al "nostru". (…) Punerea legii înaintea relației nu ajută la parcursul credinței. Cum ar putea un tânăr să dorească să fie creștin, dacă începem de la obligații, îndatoriri, coerențe și nu de la eliberare?», a spus papa Francisc în cateheza audienţei generale de miercuri, din Piaţa Sfântul Petru, cateheză dedicată poruncilor, mai exact iubirii lui Dumnezeu care precede legea şi-i dă înţeles. Explicând că formarea creștină nu se bazează pe voință, ci pe acceptarea mântuirii, lăsându-ne iubiţi de Dumnezeu, precum poporul ales care a experimentat prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu – mai întâi la Marea Roșie, apoi pe Muntele Sinai – potrivit fragmentului biblic din capitolul 4 al Cărţii Deuteronomului, Sfântul Părinte a spus:
Papa Francisc: «Cu toate acestea, cineva ar putea simți că nu a făcut încă o autentică experienţă a eliberării de către Dumnezeu. Acest lucru este posibil. Se poate întâmpla ca cineva să se privească în interior și să găsească doar simţul datoriei, o spiritualitate de slujitori și nu de fii. Ce să facem în acest caz? Aşa cum a făcut şi poporul ales. Cartea Exodului spune: "Fiii lui Israel gemeau sub povara sclaviei şi strigau, iar strigătul lor de sub povara sclaviei a urcat la Dumnezeu. Dumnezeu le-a auzit geamătul. Dumnezeu şi-a adus aminte de alianţa sa cu Abraham, Isaac și Iacov. Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel şi a luat Dumnezeu cunoştinţă de ei" (Ex 2,23-25).»
Sfântul Părinte a subliniat că acţiunea eliberatoare a lui Dumnezeu, pusă la începutul Decalogului, este răspunsul la acel geamăt.
Papa Francisc: «Nu ne salvăm singuri, dar de la noi poate porni un strigăt de ajutor. Nouă ne revine să cerem eliberarea. Acest strigăt este important; este rugăciune, este conştiinţa a ceea ce este încă oprimat şi nu este eliberat în noi. Dumnezeu aşteaptă acel strigăt, pentru că poate și vrea să ne rupă lanțurile. Dumnezeu nu ne-a chemat la viață pentru a rămâne asupriți, ci pentru a fi liberi și a trăi cu recunoștință, fiind ascultaţi cu bucurie de Cel care ne-a dat atât de mult, infinit mai mult decât noi putem să-I dăm vreodată. Dumnezeu să fie mereu binecuvântat.»
Înaintea audienţei generale, pontiful a salutat grupurile de bolnavi reunite în Aula Paul al VI-lea. Printre acestea se aflau tineri din America, afectaţi de surzenie, cărora pontiful le-a adresat un salut călduros, spunându-le că Dumnezeu rezervă un loc special în inima sa pentru fiecare dintre persoanele afectate de dizabilităţi.
