Din rușine în rușine, din iertare în iertare: predica papei Francisc în Duminica milostivirii divine

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

RV 08 apr 2018. ”Asemenea discipolilor, și noi îl putem vedea pe Isus cel înviat prin intermediul rănilor sale”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată astăzi, a doua Duminică a Paștelui, numită și Duminica divinei milostiviri, cu participarea a zeci de mii de pelerini și a misionarilor milostivirii din lumea întreagă. În razele unui soare în sfârșit de primăvară, ritul sacru a început la 10.30 pe esplanada bazilicii vaticane, care mai păstra încă aranjamentele florale din Duminica învierii. La rugăciunea ”Regina coeli”, pontiful a salutat grupurile de Romi și Sinti cu ocazia Zilei lor internaționale și a transmis un călduros salut pascal creștinilor răsăriteni care celebrează astăzi Învierea Domnului.

La omilia Sfintei Liturghii, pornind de la Evanghelia duminicii care pune accentul pe faptul că discipolii ”s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul” după învierea sa, papa a remarcat că ”în ciuda necredinței sale, trebuie să-i mulțumim [apostolului] Toma pentru că nu s-a mulțumit să audă de la alții că Isus era viu și nici să-l vadă în carne și oase, dar a vrut să vadă în interior, să atingă cu mâna rănile sale, semnele iubirii sale”. Și noi, a subliniat papa, avem nevoie ”să-l vedem pe Dumnezeu”, să atingem cu mâna faptul că a înviat și că a înviat pentru noi.

Papa Francisc: «Cum putem să-l vedem? Asemenea discipolilor: prin intermediul rănilor sale. Privind rănile, ei au înțeles că nu-i iubea din glumă și că-i ierta, cu toate că între ei se aflau cei care l-au tăgăduit și l-au părăsit. A intra în rănile sale înseamnă a contempla iubirea nemăsurată care izvorăște din inima sa. Aceasta este calea. Înseamnă a înțelege că inima sa bate pentru mine, pentru tine, pentru fiecare dintre noi. Dragi frați și surori, putem să ne considerăm și să ne spunem creștini, să vorbim de atâtea valori frumoase ale credinței, dar asemenea discipolilor, avem nevoie să-l vedem pe Isus atingând iubirea sa. Numai în acest fel mergem la inima credinței și, asemenea discipolilor, găsim o pace și o bucurie care sunt mai tari decât orice îndoială».

Sfântul Părinte a evidențiat mai departe exclamația Sfântului apostol Toma care, în fața lui Isus cel înviat, spune: ”Domnul meu și Dumnezeul meu”. Cum poate Dumnezeu să fie ”al meu”? Nu este o vorbă nepotrivită? Nu, a subliniat papa, pentru că Dumnezeu este cel care a vrut să se facă Dumnezeul ”nostru”. Spunându-i ”al meu”, noi nu-l profanăm pe Dumnezeu, dar cinstim milostivirea sa. Cum putem gusta această iubire, cum putem atinge astăzi milostivirea lui Isus?

Papa Francisc: «Ne spune încă o dată Evanghelia când subliniază că în aceeași seară a Paștelui (cf. v. 19), adică imediat cum înviase, Isus dăruiește mai întâi Spiritul pentru a ierta păcatele. Pentru a simți iubirea trebuie să trecem pe aici: a se lăsa iertat. Fac o întrebare pentru mine și pentru voi: eu mă las iertat? Pentru a simți acea iubire, pe aici trebuie să trecem: eu mă las iertat? ”Dar, părinte – ar spune unii – mi se pare greu să merg să mă spovedesc”. În fața lui Dumnezeu suntem tentați să facem ca discipolii din Evanghelie: să ne baricadăm cu ușile încuiate. Ei o făceau din teamă, dar și nouă ne este teamă, rușine să ne deschidem și să ne spunem păcatele. Domnul să ne dăruiască harul de a înțelege rușinea, de a o vedea nu ca pe o ușă încuiată, ci ca pe primul pas al întâlnirii».

În fața iertării Domnului există o ușă cu adevărat încuiată, este resemnarea. Asemenea discipolilor care după moartea lui Isus s-au lăsat dominați de resemnare la gândul că nimic nu s-a schimbat, și noi – a remarcat pontiful – suntem tentați să spunem: ”Sunt creștin de atâta vreme și cu toate acestea în mine nu se schimbă nimic, fac mereu aceleași păcate”. În acest fel, neîncrezători, renunțăm la milostivire.

Papa Francisc: «Dar Domnul ne interpelează: ”Nu crezi că milostivirea mea este mai mare decât mizeria ta? Ești recidiv în a păcătui? Fii recidiv în a cere milostivire și atunci vom vedea cine e mai tare!” Și apoi – cine cunoaște sacramentul iertării o știe – nu e adevărat că totul rămâne ca înainte. La fiecare iertare suntem împrospătați, încurajați, pentru că de fiecare dată ne simțim mai iubiți, mai îmbrățișați de Tatăl. Și când, fiind iubiți, cădem din nou, simțim o durere mai mare decât înainte. Este o durere binefăcătoare, care treptat ne desprinde de păcat. Descoperim atunci că forța vieții este să primești iertarea lui Dumnezeu și să mergi înainte, din iertare în iertare. Așa e în viață: din rușine în rușine, din iertare în iertare. Aceasta este viața creștină»

După rușinare și resemnare, papa a spus că mai este o ușă încuiată, uneori ”blindată”: păcatul nostru. ”Când fac un păcat mare, dacă eu, cu toată sinceritatea, nu vreau să mă iert pe mine însumi, de ce ar trebui să o facă Dumnezeu? Această ușă, însă, este încuiată numai dintr-o parte, din partea noastră: pentru Dumnezeu, aceasta nu este niciodată de netrecut. Lui, după cum ne învață Evanghelia, îi place să intre ”prin ușile încuiate”, când orice trecere pare blocată. Atunci Dumnezeu face minuni. El nu decide niciodată să se separe de noi, noi suntem cei care îl lăsăm afară. Dar când ne spovedim, se întâmplă ceva nemaiauzit: descoperim că chiar acel păcat care ne ținea departe de Domnul, devine locul întâlnirii cu El. Acolo, Dumnezeu cel rănit de iubire vine în întâmpinarea rănilor noastre. Și face rănile noastre sărmane asemenea cu rănile sale glorioase. Pentru că El este milostivire și face minuni în mizeriile noastre. Asemenea lui Toma, să-i cerem astăzi harul de a-l recunoaște pe Dumnezeul nostru, de a găsi în iertarea sa bucuria noastră, de a găsi în milostivirea sa speranța noastră”.

La rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina Coeli”, care până la Rusalii înlocuiește rugăciunea ”Angelus Domini”, pontiful și-a îndreptat gândul spre creștinii răsăriteni care, urmând calendarul iulian, celebrează astăzi Învierea Domnului Nostru Isus Cristos.

Papa Francisc: «Fraților și surorilor din Bisericile Orientale care astăzi, după calendarul iulian, celebrează solemnitatea Paștelui, le adresez cele mai cordiale urări. Domnul înviat să-i copleșească de lumină și de pace și să întărească comunitățile care trec prin situații deosebit de dificile!»

Cu aceeași ocazie, Sfântul Părinte a menționat prezența în Piața San Pietro a etniilor Rom și Sinti cu ocazia Zilei lor internaționale, intitulată ” Romanò Dives”, dorindu-le ”pace și fraternitate”. Pontiful și-a exprimat speranța ca Ziua specială ce le este dedicată ”să promoveze cultura întâlnirii, cu buna voință de a se cunoaște și a se respecta reciproc. Aceasta este calea care conduce la o adevărată integrare. Dragi Romi și Sinti, rugați-vă pentru mine și să ne rugăm împreună pentru frații voștri refugiați din Siria!”.

Papa Francisc: «Sosesc din Siria știri înfricoșătoare despre bombardamente cu zeci de victime, din care multe sunt femei și copii. Știri despre multe persoane lovite de efectele substanțelor chimice conținute în bombe. Să ne rugăm pentru toți cei defuncți, pentru răniți și pentru familiile care suferă. Nu există un război bun și unul rău. Nimic, nimic nu poate să justifice folosirea unor astfel de instrumente de exterminare împotriva persoanelor și a populațiilor lipsite de apărare! Să ne rugăm pentru ca responsabilii politici și militari să aleagă cealaltă cale, a negocierilor, singura care poate să conducă la o pace care să nu fie pacea morții și a distrugerii».

Primiți la încheiere binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.