Căutare

Papa Francisc și Michael Haddad, 2 iunie 2021 Papa Francisc și Michael Haddad, 2 iunie 2021 

Un tânăr libanez cu dizabilități duce la Polul Nord mesajul de speranță al papei Francisc

Un tânăr libanez cu dizabilități, Michael Haddad, va duce dincolo de Polul Nord un mesaj al papei Francisc și îl va depune, ca o sămânță de speranță, în buncărul de semințe din Svalbard, în Norvegia. Este vorba de o versiune în miniatură, cu dimensiuni de 6x8 centimetri, a cărții ”De ce vă este teamă, de ce nu aveți credință?” cu discursul papei de la ”Statio Orbis” despre pandemie din 27 martie 2020.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
16 decembrie 2021 – Vatican News
. Cu o călătorie fără precedent, un tânăr libanez cu dizabilități, Michael Haddad, va duce dincolo de Polul Nord un mesaj al papei Francisc și îl va depune în buncărul de semințe din Svalbard, în Norvegia, situat la 1300 de kilometri de Cercul Polar: informează, printr-un comunicat de presă Departamentul Sfântului Scaun pentru comunicare.

Este vorba de o versiune în engleză a cărții ”De ce vă este teamă, de ce nu aveți credință?”, care cuprinde Rugăciunea Papei Francisc din Piața San Pietro din 27 martie 2020 (”Statio Orbis”) despre pandemia de Covid-19. Realizată de Departamentul pentru comunicare, versiunea este, practic, o ediție specială, cu dimensiuni de 6x8 centimetri, a discursului Sfântului Părinte. La finalul călătoriei arctice, Haddad va depune cărticica în buncărul de semințe din Svalbard, cel mai mare și mai sigur de pe planetă, situat în Norvegia, dincolo de Cercul Polar Arctic.

Haddad, care își poate mișca picioarele numai cu ajutorul unui exoschelet medical în urma unui accident din copilărie, a devenit un adevărat simbol de speranță și credință. Mesajul său se concentrează pe necesitatea unei acțiuni urgente despre schimbările climatice, îngrijirea casei noastre comune și incluziune pentru a depăși inegalitățile.

Prin călătoria fără precedent a tânărului libanez cu dizabilități, un mesaj al papei Francisc va ajunge la Polul Nord mână în mână cu acest ambasador al bunăvoinței pentru a fi încredințat posterității, ca o sămânță de speranță, în cel mai mare și mai sigur refugiu din lume construit pentru a salvgarda biodiversitatea planetei.

Potrivit comunicatului, mesajul papei îi va fi înmânat lui Michael Haddad în cadrul unei manifestări organizate în 17 decembrie a.c. la Roma de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Ambasada Italiei pe lângă Sfântul Scaun și Institutul pentru Dialog Global și Cultura Întâlnirii, cu participarea Departamentului pentru comunicare.

”Speranța este îndrăzneață”, spune papa Francisc în enciclica Fratelli tutti, ”ea știe să vadă dincolo de comoditatea personală și de micile certitudini și compensații care restrâng orizontul pentru a se deschide la marile idealuri care fac viața mai frumoasă și mai demnă”.

16 decembrie 2021, 13:30