Căutare

Papa Francisc salută mai mulți participanți la Jubileul din domeniul comunicării Papa Francisc salută mai mulți participanți la Jubileul din domeniul comunicării  (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Jubileul comunicării în mărturiile pelerinilor de la Iași, Oradea și București

S-au încheiat duminică, 26 ianuarie a.c., la Roma manifestările Jubileului din domeniul comunicării, la care au luat parte peste 12.000 de pelerini din numeroase țări. Printre aceștia se aflau mai mulți comunicatori din România. Redacția română Vatican News / Radio Vatican a cerut de la ei câteva mărturii cu privire la experiența pelerinajului către Poarta Sfântă și la întâlnirea cu papa Francisc.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 ianuarie 2025 – Vatican News
. ”A comunica înseamnă a ieși un pic din ale sale pentru a da celuilalt din ceea ce am. Comunicarea nu înseamnă doar ieșire, dar și întâlnirea cu celălalt. A ști să comunici este o mare înțelepciune. Sunt mulțumit de acest Jubileu al comunicatorilor. Munca voastră este o activitate care construiește: construiește societatea, construiește Biserica și îi face pe toți să meargă mai departe, cu condiția să fie adevărată”: a spus papa Francisc în salutul adresat sâmbătă, 25 ianuarie a.c., miilor de pelerini – jurnaliști, redactori și lucrători mass-media – care au venit la Roma în zilele 20-26 ianuarie a.c. cu ocazia Jubileului comunicării.

Redacția Română Vatican News / Radio Vatican a stat de vorbă cu câțiva participanți din România, care au parcurs Aleea Speranței, au trecut prin Poarta Sfântă a bazilicii Sfântul Petru și l-au întâlnit pe papa Francisc. Am întrebat pelerinii români de ce au venit Roma pentru indulgența jubiliară, dat fiind că aceasta poate fi dobândită și la nivel local.

Ne-a răspuns Alexandra Cojan, de la Radio ERCIS FM, din dieceza romano-catolică de Iași, și Gabriel Măriuț, responsabil al Departamentului de marketing al aceluiași post de radio. Din Țara Crișurilor a venit Mihaela Caba, de la Departamentul de comunicare al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. În fine, îl ascultăm pe preotul Francisc Ungureanu, responsabil Angelus TV, de la București, și referent al Comisiei mass-media a Conferinței Episcopilor din România.

Jubileul comunicării: mărturii din România
30 ianuarie 2025, 14:24