Consideraţii omiletice la Duminica a II-a din Advent (B): Pregătiţi calea Domnului

(Vatican News - 10 decembrie 2023) E Ziua Domnului, al doilea popas duminical din timpul Adventului. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ascultăm chemarea insistentă a profeţilor de demult: „Regelui care va veni, Domnului nostru, veniţi cu toţi să ne închinăm!”. „Popor al Sionului, iată, Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale spre bucuria inimii noastre”(cf. Is 30,19.30: Ant. la intrare). De aceea, „ridică-te, Ierusalime, stai pe înălţimi şi vezi bucuria care îţi vine de la Dumnezeul tău” (cf. Bar 5,5; 4,36: Ant. la Împărtăşanie). Dumnezeu „vine în întâmpinarea noastră în orice loc şi în orice timp, pentru ca să-l primim în credinţă şi să mărturisim în iubire speranţa fericită a împărăţiei sale” (Prefaţa de Advent II).

1. Timp de aşteptare şi speranţă

În poporul lui Israel, între săracii lui Jahwèh, aşa numiţii „anawimi”, aşteptarea lui Mesia (Cristos) era mare, chiar dacă pentru mulţime această aşteptare era uneori confuză şi amestecată cu speranţe deşarte. Şi astăzi speranţa este o valoare în criză de conţinut şi fără repere, pentru că mulţi nu ştiu de ce au mai mare nevoie pentru propria creştere şi împlinire. Se întâmplă ca în opera teatrală „Aşteptându-l pe Godot” (1957) a scriitorului irlandez Samuel Beckett, laureat al premiului Nobel pentru literatură (1969). Autorul denunţă în ea absurditatea condiţiei umane. Reprezentativă pentru epoca noastră, toată piesa de teatru este construită pe aşteptarea îndelungată a unui personaj important dar necunoscut, cu profil şi trăsături nebuloase. Când se anunţă că acel personaj e gata să sosească, aşteptarea scade brusc iar prezenţa lui devine vagă, se diluează şi dispare. Nu are loc întâlnirea. Nu se petrece nimic. Aşteptarea e zadarnică. Doar o iluzie! Nu astfel este speranţa creştină.

2. Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu vine la noi. Speranţa creştină pune în mişcare, deschide orizontul vieţii şi conduce la întâlnirea cu o Persoană. Aceasta are un nume şi un chip precis. Se cheamă Isus Cristos. El este centrul vestirii misionare a Bisericii. Despre El vrea să vorbească evanghelistul Marcu care îşi intitulează scrierea cu aceste cuvinte: „Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (cf. Mc 1,1-8: Evanghelia zilei). Formularea este mult mai consistentă decât apare la prima vedere. Nu se spune doar că „aici începe cartea”, căci asta este evident. Expresia poate fi redată perifrastic spunând: „Iată cum începe anunţul creştin: „Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Acesta este miezul mesajului credinţei creştine. Este mărturisirea la care conduce perioada Adentului şi tot Anul bisericesc.

3. Personajele Adventului

Trei sunt personajele principale care ne însoţesc pe drumul întâlnirii cu Cristos în acest timp liturgic: profetul Isaia, Ioan Botezătorul şi Fecioara Maria. Fiecare dintre aceştia trei are o legătură misionară particulară cu Mântuitorul care vine. Profetul Isaia îl prevesteşte, Ioan Botezătorul îl arată venit între oameni, Maria, Fecioara Mamă, îl oferă lumii. Mai sunt şi alte personaje care au avut un raport special cu Isus. Sfântul Iosif, preotul Zaharia, Elisabeta, bătrânul Simeon, profetesa Ana. Perioada Adventului este ca un drum în lucru pe etape. Iar astăzi cele trei lecturi liturgice marchează trei momente fundamentale. Profetul Isaia anunţă venirea glorioasă a lui Dumnezeu în mijlocul unui popor fără speranţă (cf. Is 40,1-5.9-11). Evanghelia după sfântul Marcu prezintă figura lui Ioan Botezătorul care împlinind profeţia lui Isaia (cf. Mc 1,1-3) pregăteşte îndeaproape venirea Domnului. În fine, peste ani, apostolul Petru răspunde provocării din partea lumii: „Unde este promisiunea venirii lui?”

4. Advent cu Ioan Botezătorul

Sub aspect istoric, totul începe cu predica lui Ioan Botezătorul, fiul lui Zaharia, care în pustiu anunţă venirea apropiată a Domnului. Se împlinesc astfel profeţiile (cf. Is 40,3; Mal 3,23 ): „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta”. Ioan este descris ca un profet de demult, atât în îmbrăcăminte cât şi în dietă. Trăieşte parcurgând valea inferioară a râului Iordan, unde întreaga regiune a Iudeii şi cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. Viaţa, orice viaţă, începe cu o veste bună. Salvarea începe cu vestea scufundării în Duhul lui Dumnezeu dătător de viaţă..

5.  Advent cu profetul Isaia

Cu multe secole în urmă, într-un moment de profundă descurajare profetul Isaia, (Deutero-Isaia/Al Doilea Isaia) anunţase poporului aflat în exilul babilonian perspectiva unui viitor de libertate şi întoarcerea în patrie. Starea de sclavie s-a terminat; suferinţa s-a încheiat. Mângâierea anunţată insistent de profet nu înseamnă doar cuvinte. Ea cuprinde indicaţii specifice concrete pentru a pregăti în pustiu un drum nou pentru Domnul. Eliberarea din robie a devenit posibilă. Pregătiţi calea Domnului în pustiul dintre Babilonia şi cetatea Ierusalim. Pustiul arabo-sirian este foarte accidentat şi fără căi de acces. Dar Dumnezeu îl face practicabil. Mai mult, Dumnezeu însuşi îmbracă hainia de păstor, căci adună turma şi o conduce cu dragoste. Acest mesaj de veşti bune trebuie strigat tare ca să se audă. Aşa spune Dumnezeul vostru: „Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu! Vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată, pentru că a fost luat din mâna Domnului dublul pentru păcatele sale!” Un glas strigă: „În pustiu pregătiţi calea Domnului, îndreptaţi în loc neumblat o cale pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit. Atunci se va descoperi gloria Domnului şi toate făpturile o vor vedea împreună, căci gura Domnului a vorbit. Suie-te pe un munte înalt, mesageră a Sionului; ridică-ţi cu putere glasul, mesageră a Ierusalimului; ridică-l, nu te teme! Spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!» Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul lui stăpâneşte! Iată, răsplata lui este cu el şi faptele sale sunt înaintea lui! Ca un păstor îşi va paşte turma: cu braţul lui va aduna mieii şi-i va ridica la pieptul său, iar pe cele care alăptează le va conduce cu grijă” (Is 40,1-5.9-11: prima lectură). Deşertul este doar un simbol pentru ceea ce profetul cere realmente conaţionalilor. Le cere să iasă şi să pornească la drum, încrezători că Dumnezeu deschide o cale prin pustiu făcându-i să treacă pe drumuri nebătute. Ştirea anunţată în Babilonia trebuie dată cu glas puternic pe un munte înalt la Ierusalim.

6. Nu este uşor să vesteşti lumii venirea Domnului

Apostolul Petru vorbind despre venirea Domnului consemnează obiecţia contemporanilor cu privire la ea (cf. 2Pt 3,8-14: lectura a doua). Căci între prima venire a lui Cristos în smerenia firii omeneşti şi venirea glorioasă pe norii cerului ca judecător se situează venirea tainică pentru cei care îl cheamă ca Mântuitor. Iar a-l primi în această venire intermediară înseamnă a duce o viaţă cinstită, sinceră, generoasă, dăruitoare fără teama de a se pierde, mergând pe urmele lui. Pregătindu-ne să comemorăm cu evlavie prima venire a lui Cristos, Duhul Sfânt întru care am fost botezaţi ne îndreaptă privirea spre venirea Domnului în slavă. Nu a fost niciodată şi nici astăzi nu-i uşor să vorbeşti despre venirea Domnului. Este şi mai greu să pregăteşti calea Domnului în tăcere făcând binele.

7. Ce s-a întâmplat cu promisiunea venirii lui?

Nu i-a fost uşor apostolului Petru să anunţe venirea Domnului într-o vreme când maeştrii suspiciunii, batjocoritori şi sarcastici, sfidau în derâdere prima generaţie de creştini: „Unde este promisiunea venirii lui? Iată, părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei” (1 Pt 3,4). Aceasta a fost şi continuă să fie, cel puţin tacit, cea mai mare provocare pentru creştini. Atitudinea de mărturisitor autentic a apostolului Petru rămâne pilduitoare peste veacuri. Om simplu, răbdător şi chibzuit ca păstorul căruia îi pasă de turmă, Petru încurajează comunitatea bazat pe cuvântul Scripturii: „Preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru, că o singură zi înaintea Domnului e ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei sale, după cum cred unii, ci rabdă îndelung pentru voi, nevrând să piară cineva, dar voind ca toţi să vină la pocăinţă (1 Pt 3, 8-9). În aceste condiţii, nimeni nu poate rămâne credincios, dacă nu e susţinut de Fiul lui Dumnezeu care făcându-se om s-a aplecat asupra omului căzut în mâinile tâlharilor şi jefuit de darurile suprafireşti. Asemenea bunului samaritean din parabola evanghelică, Cristos se apropie de călătorul tâlhărit şi lăsat aproape mort la marginea drumului. Se apleacă asupra omului năpăstuit, toarnă vin şi untdelemn peste rănile lui, îl ridică pe animalul de povară şi îl poartă la hanul cel mai apropiat. Înainte de a-şi continua drumul, plăteşte primele îngrijiri spunând proprietarului că va achita restul când se va întoarce. Şi Cristos se întoarce, vine continuu şi îl primeneşte pe om cu darurile sale de lumină şi viaţă nouă.

8. Cristos este totul pentru noi!

Dumnezeul iubitor de oameni se apropie din înălţimi şi de pământul generaţiei noastre, sporind în fiecare credinţa, speranţa şi dragostea. În acest sens, sfântul Ambroziu (anii 340-397), sărbătorit la 7 decembrie ca episcop şi învăţător al Bisericii învaţă şi scrie: „Omnia Christus est nobis – Cristos este totul pentru noi! Dacă vrei să tratezi o rană, El este medicul; dacă eşti ars de febră, El este izvorul; dacă eşti strivit de injustiţie, El este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, El este puterea; dacă te temi de moarte, El este viaţa; dacă doreşti cerul, El este calea; dacă eşti în întuneric, El este lumina… Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul! Fericit este omul care nădăjduieşte în El!” (De virginitate 16,99).

9. Cântarea psalmistului

Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta! „Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu: el vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi. Mântuirea este aproape de cei care se tem de el şi gloria lui va locui pe pământul nostru. Îndurarea şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa; adevărul va răsări din pământ şi dreptatea va coborî din ceruri. Domnul îşi va revărsa bunătatea şi pământul îşi va aduce roadele sale. Dreptatea va merge înaintea lui şi-i va călăuzi paşii pe cale” (Ps 84/85,9-14: psalmul responsorial).

10. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi de viaţa lui.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată!”
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 9 decembrie 2023)