Consideraţii omiletice la Duminica a XXXI-a de peste an (A): Avem nevoie de slujitori sfinţi

(Vatican News – 5 noiembrie 2023) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Liturghia duminicii începe cu tânguirea unui om bolnav luat în batjocură de prieteni şi potrivnici: „Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu, nu te îndepărta de mine; vino în ajutorul meu. Doamne, puterea şi mântuirea mea” (Ps 37/38,22-23: Ant. la intrare). Rugătorul este marcat de o grea suferinţă, dar nu se revoltă, nu blestemă, ci îşi plânge singur necazul înaintea lui Dumnezeu. Este o prefigurare a lui Cristos care „în zilele vieţii sale pământeşti, a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). În centrul lecturilor propuse de Liturghia acestei duminici găsim un adevărat rechizitoriu, un act de acuzare împotriva preoţilor şi a călăuzelor spirituale ale poporului – cărturari şi farisei, care în parte se aplică conducătorilor şi maeştrilor de religii din toate timpurile. Denunţarea fariseilor şi a cărturarilor de către Isus poate fi rezumată în invitaţia sa: „Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun, şi nu fac!” (Mt 23,3). Se consideră credincioşi, dar nu sunt credibili. Să aprofundăm lecturile sacre.

1. Idealul vieţii propus de Isus este exigent

Evanghelia zilei (cf. Mt 23,1-12) şi prima lectură (cf. Mih 1,14-2,1-2.8-10) cheamă la un sincer examen de conştiinţă. Nimeni, de fapt, nu poate susţine că în viaţa de toate zilele este mereu consecvent, că tot ceea ce face este în deplin acord cu ceea ce spune. Idealul vieţii propus de Isus este exigent. Muntele fericirilor este înalt. Domnul spune: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Mt 5,48). Fără un har deosebit este imposibil să fim feriţi de căderi şi abateri mai mari sau mai mici, fie din neputinţă, fie din mărginirea noastră, fie din firea umană rănită de păcat. Isus cunoaşte bine cât sunt de slabi discipolii săi. Cunoaşte bine şi străduinţa lor de a păşi pe urmele sale. Dar Domnul procedează cu ei cum face olarul care, dacă vasul nu a reuşit bine, nu aruncă argila, ci o ia din nou şi o remodelează. Este atent şi grijuliu asemenea păstorului care ia pe umerii săi oaia rătăcită ca să-i uşureze oboseala, şi o readuce la staul.

2. Isus denunţă făţărnicia celor care „spun şi nu fac”

Isus nu se ridică niciodată împotriva slăbiciunii celor mici şi neputincioşi, ci împotriva făţărniciei celor pioşi dar încrezuţi, împotriva celor care dau legi din ce în ce mai severe, dar pentru alţii. „Leagă sarcini grele şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac pentru ca să-i vadă oamenii”. Cu cât sunt mai inflexibili şi rigizi cu alţii, cu atât se simt mai credincioşi şi drepţi. Sunt exigenţi şi rigizi cu alţii, dar permisivi cu ei înşişi. Isus spune mulţimii: "De la catedra lui Moise vă învaţă cărturarii şi fariseii: faceţi, aşadar, şi păziţi tot ceea ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, căci ei spun şi nu fac”. Isus nu-i dojeneşte pentru ceea ce spun şi învaţă, căci acestea trebuie ţinute, dar pentru infidelitatea şi incoerenţa lor. Dojeneşte ipocrizia celui care nu tinde spre idealul Evangheliei, nici nu porneşte la drum, şi cu toate acestea vrea să apară drept. Nu-i dojeneşte pe cei care îşi dau toată silinţa dar nu reuşesc să trăiască pe deplin idealul evanghelic. Aşadar, important este să fim pe drumul indicat de Isus şi să ne străduim să mergem în urma lui: important este să fim ca slujitorul credincios peste puţinul care i s-a dat şi pe care pentru fidelitatea sa îl invită să intre în bucuria stăpânului.

3. De la vanitate la smerenia slujirii

Dacă ipocrizia este primul păcat, al doilea este vanitatea. Isus spune despre farisei şi cărturari că „toate faptele lor le fac pentru ca să-i vadă oamenii” şi să fie admiraţi. Trăiesc pentru imagine, pentru aparenţă. Iar a treia eroare este setea de putere. Isus opune poftei de putere o idee revoluţionară, căci spune ucenicilor: „Dar voi nu îngăduiţi să vi se spună «rabi», căci unul este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi. Nici «tată» să nu spuneţi nimănui pe pământ, căci unul este Tatăl vostru, cel din ceruri. Isus răstoarnă astfel relaţiile dintre oameni spunând: „voi toţi sunteţi fraţi”. Însă revoluţia introdusă de Isus nu se opreşte aici, la un model de egalitate socială. Isus continuă cu o altă răsturnare a relaţiilor dintre oameni: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”. Se defineşte pe sine „slujitor”, spunând: „Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte” şi ca învăţător conclude: „Cine se va înălţa va fi înjosit, iar cine se va smeri va fi înălţat" (Mt 23,12).

4. O învăţătură pentru toţi

Capitolul 23 al Evangheliei după Matei cuprinde ultimul discurs rostit de Isus înainte de pătimirea sa. Este o aspră polemică la adresa călăuzelor spirituale iudaice din vremea sa: cărturari şi farisei. Fragmentul liturgic constituie prima parte a seriei de invective lansate de Isus în stilul profeţilor de demult. Prin profetul Malahia la începutul cărţii sale (cf.1,14b-2,1-2.8-10, prima lectură), Dumnezeu lansează reproşuri aspre şi împotriva preoţilor care răstălmăcesc legea pentru a-i favoriza pe cei puternici ai timpului şi astfel, în loc să promoveze, discreditează cultul. În loc să-i fie credincioşi lui Dumnezeu, sunt piatră de poticneală şi ocazie de scandal pentru alţii. Urmând linia profeţilor din vechime, Isus demască atitudinea superficială, prefăcătoria, imaginea exterioară, aparenţele: demască aceste vicii mai întâi în viaţa conducătorilor, a capilor religioşi, a acelora care trag foloase personale şi glorie deşartă din ceea ce ar trebui să fie slujire în smerenie spre edificarea semenilor şi mărirea Tatălui. Vorbind discipolilor şi mulţimii, Isus afirmă răspicat că trebuie să păzească tot ceea ce îi învaţă cei care îi conduc, dar să nu-i urmeze, deoarece ei „spun şi nu fac”. Cuvintele Scripturii sunt provocatoare. Ne invită pe toţi la o verificare atentă a trăirii creştine. Ascultându-le, suntem tentaţi să credem că ele nu ne privesc şi se referă la alţii. Este mereu actuală fabula scriitorului latin Fedru despre cei doi saci pe care Jupiter i-a pus pe umerii oamenilor: unul care atârnă în spate, cu viciile proprii, şi altul în faţă plin cu relele altora, atârnând greu pe piept. Iată de ce nu putem vedea defectele proprii şi, imediat ce alţii greşesc, devenim cenzori necruţători.

5.  Dar sunt şi slujitori credincioşi care „spun şi fac”

Asprimea limbajului folosit de Isus faţă de unii farisei nu ar trebui să fie surprinzătoare. Cu ipocrizia lor nu numai că se mint pe ei înşişi, dar – şi asta este şi mai grav – acceptând să stea pe scaunul lui Moise, îi înşeală şi pe alţii. Învăţăturile lor, de fapt, nu conduc la Dumnezeu. În contrast cu cei care „spun şi nu fac”, avem situaţia fericită în care atât cei care învaţă cât şi cei care ascultă sunt pilduitori: spun şi fac. Purtarea ireproşabilă a apostolului Paul şi a tovarăşilor său de apostolat i-a făcut pe tesaloniceni să primească cuvântul lor ca pe un cuvânt dumnezeiesc. Erau atât de iubitori şi ataşaţi de credincioşii comunităţii încât ar fi vrut să le dea nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar viaţa lor (cf. 1Tes 2,7b-9.13: lectura a doua).

6. Rugaţi-vă pentru noi ca să lucrăm pentru voi!

Biserica are nevoie de slujitori credincioşi şi sfinţi. Însă această sfinţenie nu depinde doar de ei, ci de noi toţi. Astăzi Isus spune: „Nu numiţi pe nimeni „tată” pe pământ, pentru că unul singur este Tatăl vostru, cel din ceruri…Nu îngăduiţi să vi se spună «rabi», căci unul este Învăţătorul vostru”. Este vorba despre găsirea modului potrivit de a relaţiona cu pastorii noştri. Să-i recunoaştem ca pe fraţi ai noştri, având grijă să nu-i punem pe un piedestal care să-i facă să cadă: într-un cuvânt, să-i iubim, recunoscând darul nemaipomenit pe care Dumnezeu l-a pus pentru noi în umanitatea lor, deşi săracă la fel ca a noastră. Ce-i va converti şi susţine, mai mult decât orice, pe păstorii Bisericii? Desigur, mărturia de sfinţenie a credincioşilor şi sprijinul rugăciunilor lor. Sfântul Grigore cel Mare, papă (590-604), vorbind despre responsabilitatea slujitorilor Bisericii îi îndemna astfel pe credincioşi: „Fraţilor preaiubiţi, gândiţi-vă bine la ceea ce este scris: ”Rugaţi-l pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui”. „Rugaţi-vă pentru noi, ca să fim în măsură să lucrăm pentru voi aşa cum se cuvine, pentru ca limba să nu se blocheze atunci când vorbeşte, iar tăcerea noastră să nu ne condamne în faţa judecătorului cel drept pe noi, cei care am primit şi asumat misiunea de predicatori”. Şi constată: „Adesea limba predicatorilor îşi pierde vioiciunea din cauza păcatelor lor; adesea celor care sunt la conducere le este luată posibilitatea predicării din cauza credincioşilor. Limba predicatorilor este împiedicată de păcatul lor…Alteori, glasul predicatorilor este împiedicat în mod vinovat de credincioşi…Însă nu este uşor să se ştie mereu din vina cui este luat cuvântul predicatorului. Dar se ştie cu toată certitudinea că tăcerea păstorului îi dăunează uneori lui însuşi şi întotdeauna credincioşilor încredinţaţi spre păstorire” (cf. Din omiliile asupra Evangheliilor ale sfântului Grigore cel Mare, papă; Omil 17, 3.14; PL 76,1139-1140,1146).

7. Cântarea psalmistului

Psalmistul deschide calea copilăriei spirituale însuşită exemplar de sfânta Tereza a Pruncului Isus: „Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu umblu după lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine. Sufletul îmi este împăcat şi liniştit, ca un copil înţărcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine ca un copil înţărcat în braţele mamei sale. Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum şi până-n veac! (Ps 130/131,1-3: psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, numai tu poţi da slujitorilor tăi harul de a te sluji cum se cuvine; înlătură tot ceea ce ne împiedică în drumul nostru spre bunurile promise de tine”.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată!”

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 3 noiembrie 2023)