Căutare

Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (C):  Trimite, Doamne, Duhul tău! Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (C): Trimite, Doamne, Duhul tău! 

Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (C): Trimite, Doamne, Duhul tău!

O nouă perspectivă de viaţă după păcat: Duhul Sfânt poartă omul de la haos la ordine, de la uscăciune spirituală la bucuria credinţei, de la moartea păcatului la viaţa harului. Doamne, pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. De aceea, te rugăm: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!

(Vatican News – 28 mai 2023) E Ziua Domnului. Cu marea duminică a Rusaliilor se încheie timpul liturgic pascal. Au trecut cincizeci de zile de la Liturghia nopţii de Paşti, când în biserici a fost proclamată solemn vestea Învierii Domnului. Aceste şapte săptămâni care s-au scurs sunt ca o prelungire a zilei pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Aşadar la cincizeci de zile după învierea lui Isus şi zece zile după înălţarea lui la cer, sărbătorim Coborârea Duhului Sfânt. Este una dintre marile sărbători ale Bisericii, în amintirea zilei când Duhul Sfânt s-a coborât asupra apostolilor în chip de limbi de foc, aşa cum Isus promisese apostolilor înainte de înălţarea sa la cer. Se mai numeşte Cincizecime, pentru că are loc la 50 de zile după Înviere. Este numită şi Rusalii, denumire ce se referă la limbile de foc asemănate cu petalele de trandafiri (roze). Spunem „coborâre” sau „pogorâre” cu referinţă la mişcarea de sus în jos precum negura sau ceaţa care se lasă în vale de pe munte (po-gorâre) şi învăluie toate. Este Ziua Duhului Sfânt, pentru că în această zi adorăm a treia persoană a dumnezeirii.

1. Lămuriri cu privire la apelativul „Duh”

Sfântul Ciril, episcop al Ierusalimului (între anii 348-386), în una dintre catehezele sale despre Botez simte nevoia să atragă atenţia în privinţa cuvântului „duh”. Scrie aceste învăţător al Bisericii: „Deoarece asupra „duhului” s-au scris multe lucruri diferite în Sfintele Scripturi, există riscul ca uneori necunoaşterea să poarte confuzie. Deoarece nu se ştie la care duh se referă un anumit text, e bine să precizăm cunoştinţele privind „duhul” despre care Scriptura afirmă că este „Cel Sfânt”. De fapt, multe lucruri sunt chemate „duh”. Şi îngerul este numit „duh”; sufletul nostru este numit „duh”, iar vântul care suflă este numit „spirit”. Şi o mare virtute este numită „duh”; şi diavolul însuşi, potrivnicul nostru e numit „duh”. În faţa acestor accepţiuni diferite ale cuvântului „duh”, fii atent şi nu le lua drept omonimie. Cuvântul are aceeaşi formă şi aceeaşi pronunţare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, dar diferă ca sens şi ca origine. În cele ce urmează, lăsăm să vorbească lecturile sacre în ordinea propunerii lor de Liturghia zilei. Deşi cele trei lecturi îndreaptă reflecţia în direcţii diferite, ele se întregesc reciproc.

2. Veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt 

După pătimirea şi învierea din morţi, Isus „li s-a prezentat viu discipolilor, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Şi, în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui «pe care, (zicea el), aţi auzit-o de la mine: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu după multe zile» (Fap 1,3-5)…Şi după ce a spus acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9-11). „Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care se află aproape de Ierusalim, cât un drum în zi de sâmbătă. Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune…Toţi într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 12-14).

3. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt

„Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau, spunând: "Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut?  Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere,  atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu" (Fap 2,1-11: prima lectură).La Rusalii – ziua în care evreii aminteau evenimentele de pe Muntele Sinai şi dăruirea legii, Duhul lui Dumnezeu coboară peste grupul discipolilor adunaţi în rugăciune şi îi transformă într-o comunitate universală şi misionară. Un grup de discipoli fricoşi, stând la adăpost, preocupaţi de sine şi de integritatea lor, sunt transformaţi în oameni curajoşi şi universali, uitând de sine şi gata să îndeplinească mandatul de a a-l vesti pe Cristos lumii întregi. Duhul Sfânt nu suportă închideri în particularism. Când intr-o într-o comunitate, o deschide şi o pune în mişcare. Comunitatea, la început mică, se deschide pentru a construi una mai mare. Discipolii se împrăştie pentru a aduna toţi oamenii. Drumul Duhului Sfânt conduce la comuniunea între persoane. Este o unitate opusă diametral celei urmărite la turnul lui Babel, când s-a încercat întemeierea unei societăţi bazate pe constrângere şi forţă. La Rusalii avem o reuniune în Duhul Sfânt, în libertate şi dragoste, în consimţământ în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. „Şi fiecare îi auzea vorbind în propria limbă”. Duhul Sfânt respectă limba popoarelor, cultura lor, obiceiurile lor. Nu există o limbă a Duhului pe care toţi sunt constrânşi să o înveţe abandonând-o pe cea proprie. E semn că Duhul respectă toate culturile şi nu se leagă de niciuna dintre ele, însă le purifică şi le „converteşte” pe toate. Deci Duhul este reînnoitor şi la contactul cu el întreaga reţea de relaţii şi raporturi din care este făcut ţesutul vieţii fiecăruia, se transformă. Duhul este purtător de noutate şi de ruptură în raport cu lumea şi închiderile sociale. E purtător de noutate şi de ruptură şi în privinţa religiozităţii care s-a îndepărtat de poziţia centrală a iubirii, devenind una de rutină, învechită şi fără elan.

4. Botezaţi în Duhul Sfânt spre a forma un singur trup

Apostolul Paul, în prima sa scrisoare către Corinteni îndreaptă reflecţia noastră în altă direcţie. Nu are în vedere raportul Biserică-lume, ci raporturile interne, dintre persoană şi persoană şi respectiv dintr grup şi grup. Scrie: Fraţilor, nimeni nu poate să spună "Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt. Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh (1Cor 12,3b-7.12-13: lectura a doua). În acest text afirmaţiile principale sunt două. Prima: Duhul Sfânt se manifestă în felurite feluri. Felurimea darurilor şi a tendinţelor este un fapt pozitiv, deşi de cele mai multe ori deranjează. O comunitate uniformă, „turtită”, incapabilă să accepte cu bucurie diferitele tendinţe, nu este nicidecum un semn al prezenţei Duhului Sfânt. A doua afirmaţie: simplul adevăr, evident, nu este încă semnul Duhului. Numai dacă suntem însufleţiţi de dragoste, numai dacă suntem în stare să intrăm într-un discurs global şi comun, diferitele tendinţe se transformă în daruri ale Duhului lui Dumnezeu. De fapt, Duhul Sfânt înseamnă colaborare şi zidire comună. Duhul nu tolerează contrapunerile, rivalităţile şi dispersările de dragul sciziunii.

5. Duhul Sfânt este darul lui Cristos

Evanghelia sărbătorii ne propune o a treia reflecţie care într-un anume fel stă la baza celor făcute până acum.  Episodul se petrece în seara zile de Paşti. În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi". Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute" (In 20,19-23: Evanghelia zilei). „Primiţi-l pe Duhul Sfânt!” Duhul vine de la Cristos cel înviat iar cititorul Evangheliei după Ioan ştie foarte bine că Duhul este în legătură cu crucea lui Isus, că din coasta străpunsă a lui Isus au izvorât sânge şi apă, simbol al Duhului (cf. In 19,30.34) Dar evanghelistul Ioan nu spune doar că Duhul este legat de învierea şi crucea Domnului, povesteşte şi faptul că Cristos „a suflat asupra lor” şi le-a dat apostolilor puterea să ierte păcatele. Gestul este un simbol cunoscut în Vechiul Testament şi exprimă ideea unei creaţii reînnoite. Duhul Sfânt îl smulge pe om din păcat şi face din el o nouă făptură, capabilă de noi elanuri şi de noi idei.

6. Sărbătoarea Rusaliilor

Constatăm că evenimentul Rusaliilor este povestit de sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor în care se vorbeşte despre începuturile şi răspândirea Bisericii în lume. În ziua Rusaliilor, toţi ucenicii Domnului se aflau adunaţi în acelaşi loc. S-a petrecut atunci o manifestare exterioară cu adevărat excepţională a Duhului pe care o întrevăzuse înţeleptul de demult: „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7: Ant. la intrare). Însă, pe lângă manifestarea excepţională, Duhul pătrunde tainic în inimi, aşa cum va explica mai târziu apostolul Paul: „Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (Rom 5,5; 8,11: Ant. la intrare, forma alternativă).

7. Două Rusalii diferite?

Deşi evenimentul Rusaliilor este unul singur, totuşi, din punct de vedere narativ, se poate vorbi despre o dublă revărsare a Duhului Sfânt. În Evanghelia după Ioan, revărsarea Duhului provine de la Fiul Isus pentru iertarea păcatelor. În Faptele Apostolilor, coborârea Duhului vizează răspândirea misionară şi interiorizarea misterului pascal. Observăm că în cele două povestiri manifestarea Duhului diferă atât în privinţa timpului cât şi a imaginilor. Potrivit cărţii Faptele Apostolilor (2,1-11), ucenicii  lui Isus „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” în a cincizecia zi după Paşte. Potrivit pericopei evanghelice (In 20,19-23), Isus se arată apostolilor în seara zilei de Paşti şi le conferă acelaşi dar zicând: „Primiţi pe Duhul Sfânt”. Într-un anumit sens, avem două Rusalii. Însă povestirile nu se exclud, ci se completează reciproc. Sunt două moduri de a concepe şi prezenta rolul Duhului în viaţa Bisericii şi a creştinului. Ambele sunt valabile deopotrivă. Eventuala contradicţie este mai degrabă aparentă. Nu se poate obţine darul Duhului Sfânt fără să fi plecat genunchii în adorarea Aceluia care, înviat din morţi şi înălţat la cer, la dreapta Tatălui, îl trimite de pe Duhul Sfânt peste Biserica sa.

8. Semne excepţionale: vuiet, rafală de vânt, limbi ca de foc

Duhul Sfânt se manifestă cu diferite simboluri, având fiecare înţelesul său. Primul simbol este „vântul”: un vuiet venit dintr-odată din cer ca un vânt puternic care a umplut casa în care erau. De fapt,cuvântul din limba ebraică „ruah” pe care noi îl traducem cu „duh”, „spirit”, înseamnă „vânt”, „suflu”. Aşa cum vântul suflă, la fel şi Duhul. Asta înseamnă că Duhul este o forţă, o putere. Dinamismul său este extraordinar. Dacă vom fi ascultători faţă de Duhul Sfânt, vom avea şi în viaţa noastră un dinamism irezistibil şi inepuizabil. Al doilea simbol este cel al focului. Duhul nu numai că pune în mişcare lumea din jurul nostru, dar comunică o ardoare lăuntrică. În felul acesta dinamismul său se petrece lăuntric, în profunzime. Este vorba de focul iubirii care împinge la fapte de slujire şi caritate excepţionale. Duhul Sfânt, în loc să umple creierul acelor oameni, îndopându-i cu idei, le aprinde inima. Este un foc ce eliberează de zgură, purifică, arde rădăcinile orgoliului şi vanităţii, preface în cenuşă zorzoanele superficiale. Dar, mai ales, aprinde şi întreţine o pasiune devorantă, neostoită. Al treilea simbol este cel al limbilor: „Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei”. Duhul Sfânt dă capacitatea de a vorbi. El era prezent deja în Vechiul Testament când îi inspira pe oamenii lui Dumnezeu, iar noi îl mărturisim în „Crez” când spunem: „Şi a grăit prin profeţi”.

9. Duhul oferă o inspiraţie peste firea omului

Se vorbeşte despre „inspiraţie poetică”, despre „inspiraţie artistică” atunci când în anumite momente poeţii, artiştii se află sub influenţa unui soi de forţă interioară care îi face să compună operele lor. Duhul Sfânt dă o inspiraţie nu de ordin poetic, artistic, ci de ordin suprafiresc. Ea îl face pe om înainte de toate să dea laudă lui Dumnezeu şi apoi să împărtăşească altora mesajul divin. La Rusalii mulţimea zice: „îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, îl laudă pe Dumnezeu pentru faptele sale minunate.

10. Duhul, izvor de armonie şi unitate între oameni

Duhul Sfânt rupe barierele şi stabileşte o comunicare între oameni. Limbajul este deja prin sine un mijloc de comunicare iar, pe da altă parte, vântul pune în comunicare între ele elementele naturii. Duhul Sfânt creează „atmosfera”, creează nu numai comunicarea, dar şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu fraţii. Descrierea Rusaliilor făcută de sf. Luca este bogată în învăţăminte, sugestivă şi interesantă în privinţa conţinutului. Ea reuşeşte să trezească în noi dorinţa de a fi conduşi de Duhul Sfânt pentru a putea da laudă lui Dumnezeu şi face ca lucrarea lui să fie o operă de comuniune între toţi oamenii. Lista mare de naţionalităţi menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni ale Imperiului Roman de atunci. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea ele profesează una şi aceeaşi credinţă în Domnul Isus cel mort şi înviat. Luca întrevede în Rusalii o mare cotitură. Când construiau oraşul trufiei şi al opresiunii, limbile s-au amestecat, iar oamenii nu se mai înţelegeau şi nu mai puteau colabora între ei, căci lucrau unii împotriva altora. La Ierusalim, noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oameni de graiuri, culturi şi naţiuni diferite. Comunitatea care se naşte la Ierusalim din vântul Duhului Sfânt este opusul tentativei de la turnul lui Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (cf. Gen 11,1-9). La Rusalii „fiecare înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).

11. Invocarea Duhului Sfânt

Secretul primirii Duhului stă în dorinţa inimii. Dorinţa este „scânteia” ce reaprinde motorul vieţii rămas în pană pe drumurile lumii. Să ne alăturăm mai întâi cântării psalmistului biblic: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului! „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne! Pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei reînnoi faţa pământului. Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!” (Ps 103/104,1.24.29-30-31.34: psalmul responsorial). Să stăruim în rugăciune cu întreaga Biserică: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”. Al săracilor Părinte, / Dătător de cele sfinte, / Vino şi ne luminează! Tu în trudă alinare, / În căldură eşti răcoare, / Mângâiere în mâhnire. Spală ce e întinat, / Udă tot ce e uscat, / Vindecă ce e rănit! Moaie tot ce-i împietrit, / Încălzeşte ce-i răcit / Şi îndreaptă ce-i greşit! Celor care te cinstesc / Şi pe tine te slujesc, / Dă-le harul înşeptit!

12. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării evangheliei.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” sub adierea Duhului Sfânt!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 26 mai 2023)

 

26 mai 2023, 20:10