BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica I-a din Postul Mare (A): Evanghelia ispitirilor

Exerciţiu de Postul Mare. Cu diavolul nu se discută. E viclean din fire. Foloseşte capcane ascunse şi strecoară aluzii răutăcioase ca să-l abată pe om de la calea lui Dumnezeu. Ce-i de făcut? Urmează pilda lui Isus. La fiecare ispitire răspunde prompt cu un cuvânt din Sfânta Scriptură. „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”; „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.

(Vatican News – 26 februarie 2023) E Ziua Domnului, prima Duminică a Postului Mare, timpul liturgic de pregătire la sărbătoarea luminoasă a Paştelui. Trăim prima etapă a drumului de patruzeci de zile început de creştinii romano-catolici prin ritul auster şi sugestiv al punerii cenuşii pe cap în semn de convertire la Dumnezeu prin rugăciune, pomană şi post.

1. Inscripţii pe poarta de intrare în Postul Mare

Câteva texte liturgice din Miercurea Cenuşii rămân întipărite în inimile creştinilor ca adevărate inscripţii pe poarta de intrare în Postul Mare. Primind cenuşa pe cap am fost solicitaţi: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" (Mc 1,15). Iar dacă am uitat care este condiţia noastră umană, am fost treziţi din starea de anestezie spirituală prin avertismentul realist inspirat din cartea Genezei: “Adu-ţi aminte, omule, că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce!” Am auzit şi îndemnul profetului motivat credinţă: „Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate şi iartă răul” (Il 2,13). Şi fiecare continuă să repete în duh de adâncă smerenie şi pătruns de căinţă asemenea regelui David: „Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!... Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu!” (Ps 50/51,3.12). Răsună totodată în inimile atente chemarea stăruitoare lansată de apostolul Paul: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!... iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 5,20; 6,2). La toată comunitatea ajunge din vechime îndemnul stăruitor al psalmistului: „Astăzi nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului!” (Ps 94/95,8).

2. Postul Mare în rugăciunile din Miercurea Cenuşii

Semnificaţia timpului de pregătire la sărbătoarea Învierii Domnului este cuprinsă în rugăciunile Liturghiei din Miercurea Cenuşii. Sensul Postului Mare şi este substanţial acelaşi pentru toţi creştinii. Deşi datele, riturile şi rugăciunile liturgice sunt diferite, conţinutul lor, şi prin asta rostul Postului Mare, este identic. Se confirmă vechiul adagiu teologic: „Regula rugăciunii e regula credinţei” ("Lex orandi, lex credendi" sau "Legem credendi lex statuat supplicandi") după Prosper de Aquitania (sec.V). Biserica crede aşa cum se roagă. Liturgia este un element constitutiv al Tradiţiei sfinte şi vii (Catehismul Bisericii Catolice 1124; DV 8). Şi cum ne rugăm? Ce spunem în rugăciune? Reluând încă o dată drumul întoarcerii la Dumnezeu cu mintea şi cu inima l-am rugat să ne dea „harul să începem printr-un post sfânt lupta vieţii creştine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriţi prin fapte de pocăinţă (Rugăciunea zilei). Am implorat „harul, ca, prin fapte de pocăinţă şi de iubire, să învingem pornirile rele, şi astfel, curăţaţi fiind de păcate, să ne învrednicim a celebra cu evlavie misterul pătimirii” lui Cristos (Asupra darurilor). Ne-am rugat ca întăriţi cu sfintele Taine „să putem trăi aceste zile de post” astfel încât ele să-i fie plăcute lui Dumnezeu, „iar nouă să ne fie spre tămăduire (După împărtăşanie). În rezumat, susţinuţi de harul lui Dumnezeu ne angajăm mai intens în lupta vieţii creştine, în bătălia împotriva duhului rău prin fapte de pocăinţă şi de iubire, ca să învingem pornirile rele, şi curăţaţi fiind de păcate, să ne învrednicim a celebra cu evlavie misterul pătimirii lui Cristos spre tămăduirea şi mântuirea noastră.

3. Evangheliile duminicilor din Postul Mare

În acest an liturgic notat convenţional cu litera A (din ciclul trienal A,B,C), Evangheliile duminicale din Postul Mare ne invită să redescoperim sacramentul Botezului nostru în care am murit cu Cristos pentru păcat şi înviat cu El la o viaţă nouă. Textele se prezintă ca adevărate cateheze pentru retrăirea tainei Botezului. Duminică de duminică suntem călăuziţi de Cristos în misterele vieţii sale. Textele Evangheliei pentru cele cinci duminici consecutive au ca obiect: ispitirile lui Isus în pustiu (I), schimbarea la faţă a lui Isus pe muntele Tabor (II), întâlnirea lui Isus cu femeia din Samaria la fântâna lui Iacob (III), vindecarea orbului din naştere (IV) şi învierea lui Lazăr (V). Acestea sunt etapele Postului Mare din acest an.

4. Astăzi Evanghelia ispitirilor: o povestire magistrală

În fiecare an, prima duminică a Postului Mare propune Evanghelia ispitirilor lui Isus. Anul acesta urmează în ordine versiunea după evanghelistul Matei: Isus posteşte patruzeci de zile în pustiu şi este ispitit de diavol (cf. Mt 4,1-11). Pe fundalul povestirii se află scena primilor strămoşi Adam şi Eva ispitiţi de şarpe în grădina Edenului (cf. Gen 2,7-9; 3,1-7: prima lectură), dar şi cea a poporului biblic pus la încercare în drumul prin deşert spre Ţara Făgăduinţei. Însă, fiecare creştin poate identifica în această povestire, odată cu ispitirile lui Isus, propriile ispite. Sunt trei ispitiri având ca locaţie pustiul, coama templului din Ierusalim şi un munte foarte înalt. Actorii protagonişti sunt doi: Isus şi diavolul. De remarcat faptul că fiecare ispitire este introdusă cu verbul „a conduce” sau „a duce” prin care este indicată slăbiciunea firii omeneşti supusă ademenirilor. De fapt se menţionează că „Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol”; „diavolul l-a dus în cetatea sfântă”; „diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt”. Evanghelistul Matei prezintă ispitirile pe înţelesul ascultătorilor. Este vorba de ispita pâinii, ispita prestigiului şi ispita puterii. Acestea sunt şi ispitele de autoafirmare a omului dintotdeauna.

5. Ademeniri cu caracter mesianic

Sunt trei forme diverse de speranţă mesianică existente la acea vreme în rândul poporului. Se aştepta un Mesia glorios care, ca un nou Moise, să hrănească poporul în pustiu. De unde provocarea diabolică „Spune ca pietrele acestea să se prefacă în pâini”. Isus fiind încă un necunoscut ca Mesia trebuia să se impună atenţiei tuturor printr-un gest spectacular săvârşit la templu. De unde propunerea „Aruncă-te jos!”, căci vei fi salvat. Era aşteptat un Mesia naţionalist care să domine întreaga lume, de aceea promisiunea înşelătoare: „Toate acestea ţi le voi da ţie”. În Vechiul Testament, poporul supus unor ispite identice a cedat pe când călătorea prin pustiu, după ieşirea din Egipt (cf. Dt 8,3; 6,16). De fapt, în formularea ambiguă a ispitelor diavolul foloseşte abuziv cuvinte din textele sacre. Dar Isus rezistă ispititorului cu adevărul Scripturii.

6. Isus respinge ispitele diavolului cu puterea Cuvântului

La fiecare ispitire din partea diavolului, Isus răspunde cu un cuvânt din Sfânta Scriptură introdus prin expresia „Stă scris”. Prin ea este indicat leacul tămăduirii oferit de Dumnezeu: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”; „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” şi respectiv: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti”. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru Isus adevărată mâncare. Va spune aceasta în mod explicit: "Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui” (In 4,34). Cuvântul Scripturii este un adevărat antidot ce neutralizează săgeţile înveninate lansate de potrivnic.

7. Orice ispită urmăreşte să-l abată pe om de la calea lui Dumnezeu

Cu dibăcia sa diabolică ispititorul îi propune lui Isus să folosească după capricii puterea lui Dumnezeu pentru a-şi potoli foamea, să se arunce de pe vârful templului pentru a da spectacol stârnind în toţi admiraţie şi uimire, să dorească stăpânirea lumii întregi pentru simplul schimb de a i se închina lui, Satanei. Dar puterea lui Dumnezeu, pe care Fiul o are, este pentru a iubi şi sluji, nu pentru afirmarea de sine, pentru spectacol, aroganţă şi idolatrie. În definitiv, sunt toate manevre de a se folosi de Dumnezeu pentru a se complăcea. Toate cele trei ispite sunt practic una singură căci urmăresc un singur scop, acela de a-l abate pe Isus de la voinţa lui Dumnezeu. Ca Biserică şi creştini, nu sunt acestea şi ispitele noastre? Fără îndoială nu suntem scutiţi de iluzii şi miraje precum eficienţa fanatică, ambiţia după faimă, individualismul liberator. Toate acestea pot deveni pentru om o alternativă, un surogat al imaginii şi prezenţei lui Dumnezeu. În timp ce primul Adam a voit să realizeze propria fericire în neatârnarea de Dumnezeu, Isus, noul Adam, îşi începe misiunea publică în totală supunere şi ascultare. Supune întreaga sa viaţă lui Dumnezeu Tatăl. Va fi ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. A atins astfel rădăcinile metafizice ale răului şi ale morţii iar prin glorioasa sa înviere din morţi a devenit izvor de viaţă şi de nemurire pentru cei care îl urmează.

8. Biruinţa lui Cristos este şi biruinţa discipolilor

Prima duminică a Postului Mare evidenţiază condiţia omului pe pământ. Lupta victorioasă împotriva ispitelor prin care Isus îşi începe misiunea mesianică, ne face conştienţi de propria fragilitate. Cristos asigură discipolilor reuşita victoriei asupra ispitelor revărsând în toţi forţa necesară căci El este calea, adevărul şi viaţa. Aminteşte că viaţa de credinţă creştină implică o luptă "împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului" (Ef 6,12), în care diavolul este în acţiune şi nu încetează să-l ispitească pe omul care vrea să se apropie de Dumnezeu. Biruinţa lui Isus asupra diavolului deschide inimile discipolilor la speranţă dându-le harul de a învinge seducţiile răului. Cum? Printr-o respingere categorică spunând: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti". După exemplul lui Isus, avem la îndemână în Cuvântul lui Dumnezeu ca lumină şi resursă pentru a rămâne fideli şi vigilenţi. În Cuvântul ascultat şi trăit şi în solicitudine generoasă faţă de semenii noştri, vom găsi cel mai bun leac împotriva abuzării de Dumnezeu şi a evita idolatria oricărei auto-promovări. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Postului Mare. Domnul ne oferă încă o şansă de a ieşi din starea de anestezie spirituală şi din impasul vieţii. Reuşita este garantată de experienţa lui Isus, care s-a făcut asemenea nouă în toate, în afară de păcat. Şi Isus s-a aflat singur în faţa ispitei, dar întărit de Cuvântul lui Dumnezeu şi asistat de mesageri divini a ieşit biruitor, iar biruinţa lui este şi a noastră. De fapt în finalul Evangheliei duminicale se spune că „atunci, diavolul l-a lăsat” pe Isus. „Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau!” (Mt 4,11).

9. Rugăciunea Bisericii

„Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii”. „Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă.”

Să aveşţi bucurie în Domnul şi pace cu semenii!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 24 februarie 2023)