Consideraţii omiletice le Duminica a II-a de peste an (A): Isus, Mielul lui Dumnezeu

(Vatican News – 15 ianuarie 2023) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o invocaţie luată din cartea Psalmilor: „Tot pământul să te adore şi să-ţi cânte ţie, Dumnezeule; să cânte numelui tău, Dumnezeule Preaînalt!” (Ps 65/66,4: Ant la intrare). Psalmistul biblic este convins că din corul imens al făpturilor se desprinde un gen de muzică teologică ce vesteşte slava lui Dumnezeu. Alfabetul creaturilor din univers conţine un mesaj divin, deoarece „cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Ziua încredinţează zilei mesajul, iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea” (Ps 18/19,2-3). Noaptea şi ziua sunt pentru „bardul” Scripturii ca două santinele ce transmit dintr-un post de gardă în altul vestea bună a lucrărilor Creatorului. De pe tot pământul se înalţă o simfonie ce preamăreşte strălucirea lucrării lui Dumnezeu. Dacă în natură glasul său este nedesluşit şi interpretabil, în istorie acest glas devine cuvânt explicit şi direct, căci s-a manifestat în legea lui Dumnezeu şi în cele din  urmă făcându-se trup şi locuind între noi.

1. Cântaţi Tatălui în comuniune cu Cristos

La cântarea psalmistului putem adăuga îndemnul sfântului episcop Ignaţiu de Antiohia (Teoforul), +107: „În armonia înţelegerii dintre voi, primind melodia lui Dumnezeu în unitate, să-i cântaţi Tatălui prin Isus Cristos cu o singură voce, pentru ca el să vă asculte şi să vadă din faptele voastre bune că sunteţi mădularele Fiului său” (cf. Scrisoarea către Efeseni). Ştim bine că am intrat în familia lui Dumnezeu prin taina Botezului şi că Isus Cristos ne uneşte pe toţi cu persoana sa, cu lauda şi mijlocirea sa, cu cererile sale către Tatăl în Duhul Sfânt. Suntem fii ai lui Dumnezeu întru Fiul său Isus, căci „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi… iar celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (cf. In 1,14.12: Aclamaţie la Evanghelie). În aceste consideraţii omiletice aprofundăm Evanghelia mărturiei lui Ioan Botezătorul despre Isus ca „miel al lui Dumnezeu” (cf. In 1,29-34) şi „slujitor al Domnului” (cf. Is 49,3-5.6: prima lectură).

2. Evanghelia mărturiei lui Ioan despre Isus

După sărbătoarea Botezul Domnului, celebrată duminica trecută, am intrat în timpul liturgic numit „timpul de peste an”. Sub aspect liturgic este anul notat convenţional cu litera A în ciclul trienal A,B,C. Sunt 33 de duminici în care este proclamată Evanghelia după sfântul Matei. În această a doua duminică, Evanghelia ne prezintă scena întâlnirii dintre Isus şi Ioan Botezătorul, la râul Iordan. Episodul este povestit de către evanghelistul Ioan care, înainte de a fi discipol al lui Isus, fusese ucenic al lui Ioan Botezătorul. În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel». Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu" (In 1,29-34: Evanghelia zilei).

3. Ce spune Ioan Botezătorul despre Isus?

Să rezumăm cele spuse de Ioan. La originea misiunii sale se află unul care îl trimite: „Cel care m-a trimis ca să botez cu apă” (In 1,33). Ioan cunoaşte clar misiunea încredinţată, şi anume aceea „de a face ca poporul lui Israel să-l cunoască pe acela care botează cu Duhul Sfânt”. Destinatarul misiunii lui Ioan este poporul lui Israel care, ca şi el (Ioan), nu cunoaşte încă faptul că Mesia (Cristos) este deja prezent. Ştie însă că, botezând cu apă, avea să-l cunoască pe acela care botează cu Duhul Sfânt. Indicaţia primită era clară: „Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt”. Şi Ioan a văzut şi poate da mărturie. Şi ce spune? Evanghelistul exprimă cele văzute de Ioan în cinci fraze. Este acela peste care s-a aşezat şi a rămas Duhul. Este acela care botează în Duhul Sfânt. Este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Este Fiul lui Dumnezeu. „Este mai mare decât mine pentru că era mai înainte de mine.”

4. Isus este mielul lui Dumnezeu

Ioan Botezătorul îl vede pe Isus înaintând în mulţime şi, inspirat de sus, recunoaşte în el pe trimisul lui Dumnezeu, de aceea îl indică cu aceste cuvinte: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”(In 1,29). În limba aramaică vorbită de Isus şi de Ioan Botezătorul, cuvântul „talyah” înseamnă „slujitor” şi „miel”. Cu acest cuvânt folosit de profetul Isaia, Ioan Botezătorul îl arată pe Isus, anunţând că el este „Slujitorul lui Dumnezeu” sau „Mielul lui Dumnezeu”, care eliberează lumea de păcat. În Noul Testament termenul „miel” apare de mai multe ori şi întotdeauna cu referire la Isus. Această imagine a mielului poate surprinde; de fapt, un animal care nu este caracterizat desigur de rezistenţă şi robusteţe ia pe umerii săi o greutate atât de copleşitoare. Masa uriaşă a răului este înlăturată şi îndepărtată de o făptură slabă şi fragilă, simbol al ascultării, al docilităţii şi al iubirii lipsite de apărare, care merge până la jertfirea de sine. Mielul nu este un dominator, ci este docil; nu este agresiv, ci paşnic; nu prezintă gheare sau dinţi în faţa vreunui atac, ci suportă şi este supus. Şi la fel este Isus! La fel este Isus, ca un miel.

5. Isus, mielul care ia asupra sa păcatul lumii

La râul Iordan, Ioan Botezătorul vede în faţa lui un om care se aliniază cu păcătoşii pentru a fi botezat, chiar dacă nu are nevoie. Un om pe care Dumnezeu l-a trimis în lume ca un miel jertfit care înlătură păcatul lumii. Verbul care este tradus cu „ridică” înseamnă literal „a lua asupra sa”. Isus nu numai înlătură povara, dar o ia asupra sa. El a venit în lume cu o misiune precisă: să o elibereze de sclavia păcatului, asumându-şi păcatele umanităţii. În ce fel? Iubind. Nu există altă cale de a învinge răul şi păcatul decât dragostea care conduce la dăruirea propriei vieţi pentru alţii. În mărturia lui Ioan Botezătorul, Isus are trăsăturile Slujitorului Domnului, care „a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is 53,4), până la moartea pe cruce. Este victimă nevinovată adusă pentru păcatul lumii. Dumnezeu i-a promis „slujitorului” său o viaţă intensă şi fecundă dincolo de moarte: „Te-am pus lumină pentru popoare, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului” (Is 49,3-5.6: prima lectură). Isus este adevăratul miel pascal care se scufundă în râul păcatului lumii pentru a o purifica.

6. Isus Mesia, Fiul lui Dumnezeu,

 În final, Ioan Botezătorul dă mărturie: „Eu am văzut şi pot da mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu". Cunoaşterea lui Ioan Botezătorul atinge momentul de vârf când vede Duhul coborând şi rămânând deasupra lui Isus. La acest punct, glasul menţionat de primii trei evanghelişti ca venind din cer şi zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt 3,16-17); „de el să ascultaţi!” (Mc 9,7), devine mărturia lui Ioan: „Acum pot da mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (cf. In 1,34), adică Mesia. Se lămureşte astfel şi afirmaţia: „este mai mare decât mine pentru că era înainte de mine”. Isus nu este doar unul care vine după Ioan, dar şi acela care era înainte de el, adică preexistent; acela care era la început la Dumnezeu şi care s-a făcut om pentru a-l revela pe Tatăl (cf. In 1,2.14.18).

7. Discipoli ai mielului lui Dumnezeu

Ce înseamnă pentru Biserică, pentru noi astăzi, a fi discipoli ai lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? Înseamnă a pune nevinovăţia în locul răutăţii, îngăduinţa în locul forţei, smerenia în locul trufiei, slujirea în locul prestigiului. Iată, ce ne revine nouă! Noi creştinii trebuie să facem acest lucru: să punem nevinovăţia în locul răutăţii, iubirea în locul forţei, smerenia în locul mândriei, slujirea în locul prestigiului. A fi discipoli ai Mielului înseamnă a nu trăi ca „cetate asediată”, dar ca oraş situat pe munte, deschis, primitor, solidar. Înseamnă a nu lua atitudini de închidere, ci de a propune Evanghelia la toţi, mărturisind cu viaţa că urmarea lui Isus ne face mai liberi şi mai bucuroşi (cf. Papa Francisc, Angelus, 19 ianuarie 2014).

8. Aducere de mulţumire şi închinare

Într-adevăr, trebuie să cădem în genunchi înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru cele transmise de evanghelistul Ioan. Ne-a împărtăşit credinţa comunităţii creştine în Isus; ne-a pus în situaţia justă de înţelegere a Evangheliei. De sigur, la fel ca discipolii şi ceilalţi pe care îi întâlnim în ascultarea Evangheliei, suntem şi noi în căutare, în situaţia de a decide dacă să-i dăm adeziunea de credinţă. Însă pentru noi drumul va fi mult mai uşor. Noi deja credem datorită revelaţiei că Isus este Mesia, trimisul lui Dumnezeu, Fiul însuşi al lui Dumnezeu, care şi-a pus cortul în mijlocul nostru. Domnul merge cu noi pe drumurile noroioase sau pline de praf în anotimpurile şi vicisitudinile vieţii.

9. Misiunea creştinilor

Nu ştim ce ne rezervă Dumnezeu în bunăvoinţa sa, ştim însă că l-a trimis pe Fiul său ca să ridice „păcatul lumii” şi să avem de la el viaţă din belşug . El a încredinţat Bisericii misiunea de a purta această veste bună tuturor oamenilor. În faţa unei lumi care se opune lui Dumnezeu cu îndărătnicie sau indiferenţă, înfăptuirea planului divin pare irealizabilă. Şi aceasta este marea ispită despre care vorbeşte Isus în rugăciunea Tatăl nostru. În faţa acestei tentaţii, creştinul veghează şi stăruie în rugăciune. Îi invită pe alţii să facă la fel. Suntem chemaţi să fim precursori ai Domnului ca Ioan Botezătorul. Fiecare creştin este chemat să fie un glas care strigă în deşertul lumii, purtător al Cuvântului şi vestitor al Evangheliei.

10. Nici eu nu-l cunoşteam

Am auzit multe despre Isus, am frecventat biserici, am luat parte la sfinte liturghii, am urmat cursuri regulate de catehism şi chiar de teologie, dar poate nu-l cunoşteam cu adevărat. Cunoaşterea lui Isus şi descoperirea prezenţei sale în viaţa noastră este un dar al Duhului Sfânt. Astăzi, după atâtea experienţe şi confirmări ale iubirii lui pentru mine, pot mărturisi că Isus este fiul lui Dumnezeu, mielul care ridică păcatul lumii. Ne rugăm Domnului să trimită Duhul său şi să facă din noi instrumente de întâlnire cu Dumnezeu pentru toţi cei care încă nu-l cunosc. Îi mulţumim Domnului pentru toţi cei care ne-au făcut acest serviciu cu simplitate şi dăruire: părinţi, fraţi şi surori, vecini, prieteni şi colegi de şcoală sau de muncă, preoţi şi profesori, şi atâtea persoane modeste dar pilduitoare în trăirea credinţei. Îi mulţumim la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

11. Cântarea psalmistului: ascultare şi mărturie

Suntem creştini în măsura în care îl urmăm şi îl imităm pe Cristos în ascultarea sa faţă de Tatăl. În toată viaţa pământească Isus a spus „da” Tatălui: „Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta! Cu dor l-am aşteptat pe Domnul, iar el s-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul. El a pus în gura mea un cântec nou, un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti, tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat. Atunci, am zis: „Iată, vin!” În sulul cărţii este scris despre mine, ca să fac voinţa ta. Dumnezeul meu, aceasta o doresc. Legea ta este în adâncul inimii mele. Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne!” (cf. Ps 39/40,2.4.7-10: psalmul responsorial).

12. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care stăpâneşti toate câte sunt pe pământ şi în cer, ascultă cu bunătate rugăciunile poporului tău şi dăruieşte timpurilor noastre pacea ta.
Să aveţi o „Duminică frumoasă!”
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 13 ianuarie 2023)