BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a de peste an (A): Evanghelia fericirilor

Căutaţi dreptatea lui Dumnezeu.“Voi lăsa în mijlocul tău un popor umil şi sărac”. Evanghelia fericirilor, program de viaţă pentru discipoli şi comunitate. Isus, văzând mulţimile, s-a urcat pe munte. După ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi şi îi învăţa, zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor!”.

(Vatican News – 29 ianuarie 2023) E Ziua Domnului. „Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi adună-ne dintre neamurile păgâne, ca să preamărim numele tău cel sfânt şi să ne mândrim lăudându-te pe tine!” (Ps 105/106,47: Ant. la intrare). „Fă să strălucească faţa ta peste slujitorul tău şi mântuieşte-mă în îndurarea ta; Doamne, să nu fiu făcut de ruşine, căci am strigat către tine!” (cf. Ps 30/31,17-18: Ant. la Împărtăşanie). Evanghelia acestei duminici îl prezintă pe Isus care „văzând mulţimile, s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe” (cf. Mt 5,1-12: Evanghelia zilei). Astăzi, ascultătorii lui Isus suntem noi cei adunaţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Ascultăm prima sa cateheză despre împărăţia lui Dumnezeu. Isus propune încă o dată comunităţii noastre fericirile Evangheliei ca program de viaţă. Începe spunând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerului!” (Mt 5,3). Isus vorbeşte săracilor (anawìm, ptohoì/πτωχοí, pàuperes) care îşi întemeiază viaţa pe Dumnezeu. Se adresează cu duhul profetului din vechime: „Căutaţi-l pe Domnul, voi, toţi cei umili din ţară, care înfăptuiţi judecata lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa!” (cf. Sof 2,3; 3,12-13: prima lectură), şi deschide orizontul unei noi realităţi: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” (cf. Mt 6,33).

1. Evanghelia fericirilor

În această Duminică a patra de peste an Liturghia ne propune Evanghelia fericirilor în versiunea evanghelistului Matei. Isus, văzând mulţimile, s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră" (Mt 5,1-12). Este Cuvântul Domnului.

2. Despre ce este vorba?

După aprecierea experţilor biblici Evanghelia de azi este primul din marile discursuri ale lui Isus, numit în mod obişnuit „Predica de pe munte”, sau „Fericirile”. Mai mult decât un discurs, este un mănunchi de discursuri ţinute de Isus şi sintetizate aici în opt fraze programatice. Este o învăţătură energică, o adevărată inovaţie în domeniul gândirii morale. Cu fraze lapidare, ritmice şi bine cadenţate, Isus răstoarnă complet unele valori, pe care se bazează culturile, vechi şi moderne. Numește fericiţi pe cei care nu-şi pun siguranţa în bani; cei ce nu se ridica pe scara socială cățărându-se pe spatele altora, chiar cu forţă; cei care sunt curaţi cu inima, în sensul că nu sunt făţarnici, dar stabilesc raporturi cu alţii bazaţi pe cordialitate şi încredere; fericiţi mai ales cei care se încred în Dumnezeu în construirea vieţii lor morale. Cine citeşte sau ascultă aceste propuneri grave şi intense ca loviturile de gong ce răsună într-o adâncă tăcere, se simte poate derutat şi se întreabă: „Despre ce e vorba? De fraze cu efect, de un program moral iluzoriu - şi sunt atâtea - sau de un mesaj, care ascultat, este în stare să curme banalitatea, vulgaritatea şi sălbătăcia de comportamente ce infectează viaţa socială? Desigur, privind în jur, pentru a verifica dacă acestea sunt valorile ce ghidează lumea, paradoxul apare şi mai radical. Pentru mulţi este fericit cine e bogat, cine e puternic şi chiar prepotent, cine îşi iroseşte viaţa în petreceri şi nu renunţă la nimic, cine ajunge renumit, chiar dacă cu preţul de a-şi vinde sufletul şi demnitatea.

3. Săraci în duh!

Evanghelistul Matei precizează că Isus se adresează celor „săraci în duh” şi asta poate da impresia că discursul fericirilor ar pierde din extensiune şi din forţă. Dar este adevărat contrariul. Expresia „săraci în duh” spune mai mult decât „a fi sărac”, deoarece Isus transformă condiţia economică a celor săraci, într-o dispoziţie spirituală fundamentală pentru discipoli care sunt chemaţi să accepte, în orice situaţie, cuvântul lui Dumnezeu, şi doar cuvântul lui Dumnezeu, ca etalon al vieţii lor. Această dispoziţie spirituală poate fi numită „copilărie a sufletului” sau „copilărie spirituală”. Cei care o adoptă, acceptă tot ceea ce este scump lui Dumnezeu. Şi, întrucât ştiu că săracii sunt predilecţii lui Dumnezeu - iar Biblia toată susţine aceasta - îşi însuşesc preferinţa lui Dumnezeu pentru săraci. Nu este vorba de o preferinţă destinată să rămână la nivelul teoretic al intenţiilor bune fără a trece pe planul faptelor.

4. Voi lăsa în mijlocul tău un popor umil şi sărac

Fragmentul profetic din Vechiul Testament ne ajută să înţelegem Evanghelia fericirilor. E vorba de atitudini concrete. Pagina din cartea profetului Sofonia pune în prim plan fericirea sărăciei. Adresându-se credincioşilor legii lui Dumnezeu, profetul îndeamnă: „Căutaţi-l pe Domnul, voi, toţi cei umili din ţară, care înfăptuiţi judecata lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi umilinţa! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului! Dar voi lăsa în mijlocul tău un popor umil şi sărac, care îşi va căuta refugiul în numele Domnului. Restul lui Israel nu va mai face nedreptate, nu va mai spune minciuni şi nu se va mai găsi în gura lor o limbă înşelătoare. Ei vor paşte şi se vor odihni şi nu va mai fi cine să-i tulbure (Sof 2,3; 3,12-13: prima lectură). Cei smeriţi ai pământului - în ebraică anawìm, se referă la cei care nu au alt sprijin decât pe Dumnezeu. Îndemnului lui Sofonia i se poate alătura îndemnul lui Isus adresat ucenicilor: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă” (Mt. 6,33). În termeni rezumativi, se poate spune că adevărata Biserică a lui Cristos este formată de „săraci care caută dreptatea”, persoane care îşi bazează programul vieţii pe Dumnezeu şi de aceea „caută”, „promovează” dreptatea nu cea umană care este mereu parţială, chiar şi cea mai perfectă, dar dreptatea lui Dumnezeu, aceea care este exprimată pe deplin în viaţa şi faptele lui Isus.

5. Dumnezeu se serveşte de cei ce nu contează

Cugetaţi la chemarea voastră! Dumnezeu se serveşte de cei ce nu contează pentru ca să facă de ruşine lumea. Acesta este modul de a lucra al lui Dumnezeu. Numai cu înţelepciunea care ne este dată în Cristos Domnul putem evalua în mod just lucrurile pământeşti. Îndeamnă apostolul Paul: „Fraţilor, cugetaţi la chemarea voastră: nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, însă Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, datorită lui, sunteţi în Cristos Isus, care pentru noi a fost făcut de Dumnezeu înţelepciunea, dreptatea, sfinţenia şi mântuirea, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, în Domnul să se laude!” (1Cor 1,26-31: lectura a doua).

6. „Fericiţi cei săraci în duh”

„Această fericire a sărăciei” implică în mod cert o invitaţie la a-i pune pe cei săraci în centrul atenţiei. Însă, pornind de la ei, trebuie să ajungem direct la chipul concret al lui Isus. În viaţa sa pământească Isus a trăit sărac şi itinerant. Dar nu există în Isus urmă despre o mistică a sărăciei. Raţiunile unei atari alegeri trebuie căutate în schimb într-o atitudine de încredere necondiţionată în Dumnezeu Tată, care îmbracă crinii câmpului şi hrăneşte păsările cerului (cf. Mt 6,25-34). Săracul în duh este, aşadar, acela care se încrede în Dumnezeu, aşteaptă de la Dumnezeu, îşi pune încrederea numai în Dumnezeu. Sărăcia în duh nu se reduce pur şi simplu la o detaşare generică şi abstractă de bunurile materiale, din contra, este o atitudine concretă şi publică, al cărei conţinut este determinată de fericirile succesive: construirea păcii, foame şi sete de dreptate, milostivire, limpezime lăuntrică. Sunt toate atitudini concrete şi active. Fericirea săracului propusă de Isus este deschisă în mod esenţial spre celelalte fericiri. După cum amintea profetul, săracii nu comit nedreptate şi nu spun minciuni şi sunt smeriţi; spre deosebire de bogaţi, care sunt adesea abuzivi şi violenţi, săracii au un profund şi înalt simţ al dreptăţii şi resping orice abuz sau violenţă. Mai presus de toate, săracul în duh este cel care se concepe pe sine - existenţa, competenţa, abilităţile de orice fel - în termeni de gratuitate şi nu de posesie.

7. “Post illa” şi cântarea psalmistului

Cei săraci nu au cu ce să se laude, decât în Domnul. Săracii biblici (anawìm) sunt mai degrabă cei la care se referă primele două ”fericiri”: săraci şi blânzi (neviolenţi). Aceştia nu sunt neapărat nevoiaşi, căci săraci în sens material (πτωχοὶ) sunt şi cei care nu deţin nimic pentru că pierd vremea, trândăvesc şi parazitează. Fireşte, şi aceştia trebuie evanghelizaţi. Săracii biblici sunt aceia care în relaţiile sociale nu pot să se realizeze pentru că sunt neajutoraţi, infirmi, bolnavi, sinistraţi, văduve, orfani, străini, emigranţi. Apoi, este mulţimea celor nedreptăţiţi de corupţia, lăcomia şi samavolniciile celor prepotenţi şi aroganţi. Rezolvarea situaţiei celor neajutoraţi şi nedreptăţiţi este un adevărat act salvator ce poate veni numai de la Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Dumnezeul lui Israel este numit „apărătorul celor săraci”, acela care ascultă strigătul lor de ajutor (cf. Ex 22,22.26). Când se verifică această situaţie de dependenţă totală faţă de Dumnezeu, termenul „săraci” (anawìm) capătă înţelesul religios redat în greacă prin „cei săraci în duh” sau înaintea lui Dumnezeu. Aceştia sunt cei care se laudă în Domnul, încrezători că „el face judecată pentru cei asupriţi, el dă pâine celor flămânzi. Domnul îi eliberează pe cei închişi. Domnul deschide ochii celor orbi, pe cei împovăraţi Domnul îi ridică, Domnul îi iubeşte pe cei drepţi şi are grijă de cei străini. Sprijină pe văduvă şi pe orfan, dar nimiceşte calea celor răi. Domnul Dumnezeul tău, Sionule, stăpâneşte în veci, din generaţie în generaţie” (cf. Ps 145/146,7-10: psalmul responsorial).