Consideraţii omiletice la solemnitatea "Cristos, Regele Universului" (C): Regele iubirii
(Vatican News - 20 noiembrie 2022) E Ziua Domnului. Anul bisericesc după calendarul liturgic al Bisericii Catolice de rit roman sau latin se încheie cu sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele universului. Celebrând sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îi aducem regelui nostru prinos de recunoştinţă: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria şi cinstea. Lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor” (Ap 5,12;1,6: Ant. la intrare). Isus Cristos este regele universului pentru că s-a dăruit pe sine până la moartea pe cruce pentru viaţa lumii. El continuă să desăvârşească în noi misterul său pascal de pătimire, moarte şi înviere. Regalitatea lui se realizează zilnic în noi, în mod discret şi tainic, cu harul care ne eliberează de sclavia păcatului şi ne uneşte cu el în bucuroasă ascultare.
1. Sărbătoarea „Cristos, Regele universului”
Originea acestei sărbători este relativ recentă. A fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt. Precizăm însă că Biserica nu a trebuit să aştepte această dată pentru a recunoaşte stăpânirea universală a lui Cristos. Alte sărbători liturgice precum Epifania Domnului, Paştele Învierii şi Înălţarea lui Isus la cer conţin trăsături ale regalităţii lui Cristos. Când papa Pius al XI-lea a instituit această sărbătoare, avea în vedere şi motive de pedagogie pastorală. Se răspândea atunci ateismul militant iar secularizarea căpăta un ritm galopant. Episcopul Romei a voit să afirme explicit stăpânirea spirituală a lui Cristos asupra întregii umanităţii şi a instituţiilor ei sociale. Fixată iniţial într-o duminică din octombrie, ultima reformă liturgică a reaşezat sărbătoarea la încheierea anului bisericesc. În felul acesta a fost redimensionată şi perspectiva celebrării în privinţa conţinutului. Acest lucru este vizibil chiar în titlul sărbătorii. De la simpla denumire „Cristos Rege” s-a trecut la evidenţierea dimensiunii universale şi escatologice: „Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului”. Solemnitatea încununează anul liturgic. Îl contemplăm pe Isus Cristos, începutul şi sfârşitul, stăpânul vieţii şi al istoriei. În prim plan nu mai este instanţa de concurenţă şi de contestaţie în raport cu realităţile temporale. Domnia spirituală a lui Cristos nu intră în competiţie cu împărăţiile pământeşti. Acestea sunt vremelnice, se ridică şi cad rând pe rând în istoria lumii. În enciclica „Quas primas” din 11 decembrie 1925, prin care papa instituia această sărbătoare, este citat un imn liturgic în limba latină: „Non eripit mortalia, qui regna dat coelestia - Nu răpeşte cele pieritoare, acela care dă stăpânirile cereşti”. Ce înseamnă aceasta? Desigur, nu înseamnă îndemn la retragere din lume şi dezangajare. „Aşteptarea unui pământ nou, nu trebuie să slăbească, ci mai degrabă să stimuleze grija de a cultiva acest pământ unde creşte corpul unei familii umane care poate oferi de pe acum o schiţare a lumii ce va să vină” (GS 39).
2. Cristos domneşte de pe înălţimea Crucii
Evanghelia sărbătorii aduce înaintea ochilor noştri scena de pe Golgota. Isus răstignit pe Cruce este batjocorit de mai marii poporului şi de către soldaţi. Deasupra capului este inscripţia: „Acesta este regele iudeilor”. Alături de Isus, sunt răstigniţi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga. Cel din partea stângă îl insultă, iar cel din dreapta, recunoscându-şi faptele şi vinovăţia, îi zice lui Isus: „Aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!” Iar Domnul îi răspunde: "Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în rai!”. Episodul este narat de evanghelistul Luca. În acel timp, poporul şi căpeteniile îşi băteau joc de Isus, zicând: "Pe alţii i-a salvat; să se salveze şi pe sine, dacă este Mesia, alesul lui Dumnezeu!" Îl luau în râs şi soldaţii. Ei se apropiau să-i dea oţet şi ziceau: "Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!" Deasupra lui, a fost pusă o inscripţie în greceşte, latineşte şi evreieşte: "Acesta este regele iudeilor". Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus, zicându-i: "Nu eşti tu Mesia? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi!" Dar celălalt, răspunzând, îl mustră: "Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el? Pentru noi pedeapsa este meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă n-a făcut nici un rău!" Apoi a adăugat: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" Isus i-a răspuns: "Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,35-43: Evanghelia zilei).
3. Viaţă dăruită din iubire în absolută libertate
Aşadar, sărbătoarea lui Cristos Rege este celebrată prin scena lui Cristos răstignit şi umilit în afara Ierusalimului şi care îi promite paradisul unui tovarăş de supliciu. Pare o contradicţie, şi cu toate acestea tocmai de pe acea cruce, Isus, înălţat între cer şi pământ, îşi manifestă slava şi demnitatea regească. Regalitatea lui nu este dominaţie, nici imperialism, dar viaţă dăruită din iubire în absolută libertate; braţe deschise pentru a cuprinde lumea într-o îmbrăţişare de solidaritate unică, dumnezeiască. O faţă pe care curg şiroaie de sânge, un chip desfigurat de suferinţă: iată, cine domneşte peste noi. Chip absolut improbabil pentru suveranii pământului dar autentic şi caracteristic pentru Acela care stăpâneşte cu adevărat peste lume şi o conduce din nou în raiul pierdut. Începe cu acel tovarăş de suferinţe pe care îl asigură: „Astăzi vei fi cu mine în paradis”. Se poate spune că tâlharul din dreapta crucii, identificat de tradiţie cu numele de Dismas, este ultimul din mulţimea celor vindecaţi de Isus pe parcursul Evangheliei. Mai mult, devine primul sfânt canonizat de însuşi Isus. Este cel dintâi care i-a adus omagiu regelui Cristos, atunci când i-a recunoscut nevinovăţia şi stăpânirea de sine în suferinţa supremă. „Pentru noi pedeapsa este meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă n-a făcut nici un rău!"
4. Crucea Domnului, semnul împărăţiei
În continuare, propunem un comentariu al Sf. Ioan Gură de Aur. Deasupra capului lui Isus răstignit era inscripţia: „Acesta este regele iudeilor”.Tâlharul din dreapta crucii îl roagă: „Isuse, adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia ta!” El (acest tâlhar) nu a avut curajul să o spună înainte de a fi depus povara păcatelor prin mărturisire. Vedeţi cât de puternică este mărturisirea? El şi-a mărturisit păcatele şi i s-a deschis cerul. Şi-a mărturisit păcatele şi a avut atâta încredere încât, deşi era criminal, a îndrăznit să ceară împărăţia. (...) Ceri împărăţia şi ce vezi? Ai cuiele şi crucea în faţa ta. Dar crucea însăşi este simbolul împărăţiei. De aceea îl invoc pe însuşi regele, pentru că îl văd răstignit; de fapt regele trebuie să moară pentru supuşii săi. El însuşi a spus: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (In 10,1); de aceea şi bunul împărat îşi dă viaţa pentru supuşii săi şi tocmai pentru că îşi dă viaţa îl invoc: „Adu-ţi aminte de mine în împărăţia ta”…Vedeţi atunci că crucea este simbolul împărăţiei? Vrei să ai alte confirmări? Nu a lăsat-o pe pământ; a ridicat-o şi a purtat-o cu el la cer. Din ce apare asta? Pentru că va fi cu el în a doua sa venire glorioasă, ca să înţelegi cât de vrednică este crucea şi de ce a numit-o şi “slava sa”. (...) Când va veni Fiul omului, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina” (Mt 24,29). Intensitatea luminii va fi atunci atât de mare încât va întuneca cele mai strălucitoare stele. „Atunci stelele vor cădea din cer. Atunci semnul Fiului omului va apărea pe cer” (cf. Mt 24,30). Vedeţi atunci puterea semnului crucii? (...) Şi precum atunci când un rege soseşte în oraş, soldaţii îl preced purtând însemnele lui pentru a-i anunţa sosirea, tot aşa, atunci când Domnul se va coborî din cer, oştirile îngerilor şi arhanghelii îl vor preceda purtând acel steag glorios şi astfel vor anunţa intrarea lui regală” (cf. Sf. Ioan Gură de Aur, cca 345-407, preot în Antiohia apoi episcop de Constantinopol, doctor al Bisericii; Discursuri asupra crucii şi tâlharului, 1, 3-4; PG 49, 403)
5. Prin Cristos, împăcare şi speranţă
Apostolul Paul oferă dramei de pe Calvar această explicaţie teologică: „Căci Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos. Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce” (cf. Col 1,12-20: lectura a doua). Cristos nu s-a salvat pe sine dar îi salvează pe alţii. Prin sângele lui avem reconcilierea; în umilirea lui, mărirea noastră. Să nu renegăm această suveranitate unică şi divină, înlocuind-o cu reprezentaţii împovărătoare de glorie deşartă, de slavă omenească şi putere spectaculoasă. Din contra, cu tâlharul din dreapta crucii să spunem fiecare în duh de adâncă smerenie: „Isuse, aminteşte-ţi de mine în împărăţia ta!" Putem adăuga şi invocaţiile din compoziţia religioasă medievală numită în latină „Dies irae, dies illa” care o identifica pe Maria Magdalena cu păcătoasa iertată de Isus: „Qui Mariam absolvisti, Et latronem exaudisti, Mihi quoque spem dedisti - Tu care ai iertat-o pe Maria / Şi l-ai ascultat pe tâlhar,/ Mi-ai dat speranţă şi mie”. Este marea speranţă de care avem nevoie pentru Ziua Domnului care va veni în slavă.
6. Împărăţia lui Cristos
„Să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor” (Col 1,12). Adresându-ne lui Dumnezeu Tatăl spunem în prefaţa Liturghiei: „Tu l-ai consacrat pe Fiul tău unul-născut, pe Isus Cristos Domnul nostru cu untdelemnul bucuriei ca Preot şi Rege peste toate: pentru ca el, dăruindu-se pe altarul crucii drept victimă neprihănită şi împăciuitoare, să aducă la îndeplinire tainele răscumpărării lumii; şi luând în stăpânirea sa toate făpturile să ofere maiestăţii tale nemărginite o împărăţie veşnică şi universală: împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii”.
7. Cântarea psalmistului
Cântarea pelerinilor la templul din Ierusalim să ne însufleţească pe drumul vieţii spre patria cerească: Vom merge cu bucurie în casa Domnului. M-am bucurat când mi s-a spus: "Să mergem în casa Domnului!" Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalime! Acolo urcă triburile, triburile Domnului, după mărturia lui Israel, ca să laude numele Domnului. Căci acolo sunt scaunele de judecată, tronurile casei lui David (Ps 121/122,1-2.4-5: psalmul responsorial).
8. Rugăciunea zilei
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit să refaci totul în fiul tău preaiubit, regele universului, dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească maiestăţii tale şi să te laude într-un glas, fără încetare.
Să aveţi o „Sărbătoare frumoasă!”
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 18 noiembrie 2022)