Căutare

..când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi 14 şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!" (Luca 14, 1.4) ..când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi 14 şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!" (Luca 14, 1.4) 

Consideraţii omiletice la Duminica a XXII-a de peste an (C): Smerenie şi dărnicie

Două reguli de viaţă pentru a lua parte la masa împărăţiei lui Dumnezeu: „În viaţă, alege locul din urmă!” „Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” Iar „când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci” şi vei mânca pâine în împărăţia Tatălui! Isus: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”.

(Vatican News – 28 august 2022) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. În orice anotimp, duminica iradiază peste veacuri lumina învierii lui Isus Cristos şi imprimă ritmul vieţii pe pământ până ce vom intra în ziua bucuriei ce nu cunoaşte apus. Omul credincios îşi orientează continuu inima către Dumnezeu printr-o rugăciune încrezătoare în bunătatea sa: „Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua, căci tu, Doamne, eşti bun si îndurător, plin de dragoste faţă de cei care te cheamă” (Ps 85/86,3.5: Ant. la intrare). Isus Cristos, „mijlocitorul noului legământ” (Evr 12,24: lectura a doua) ne-a arătat prin parabola tatălui îndurător că Dumnezeu îi iartă întotdeauna pe cei căiţi lăuntric, nu-l umileşte pe fiul risipitor care se reîntoarce dar îl îmbrăţişează părinteşte şi îl îmbracă cu haina de sărbătoare (cf. Lc 15,11-32). Participând la Sfânta Liturghie, după ascultarea lecturilor suntem invitaţi să luăm parte la masa Sfintei Împărtăşanii: ”Fericiţi cei invitaţi la ospăţul Mielului!” Răspundem invitaţiei cu atitudinea smerită inspirată din cuvintele rostite de centurionul roman, când l-a chemat pe Isus să vină şi să-i vindece servitorul bolnav: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu dar spune numai cu cuvântul şi se va tămădui sufletul meu” (cf. Lc 7,6).

1. Discipolul lui Isus este umil şi darnic cu cei săraci

Astăzi Isus învaţă că discipolul său este umil şi se interesează de cei săraci. În concret, Domnul vorbeşte despre alegerea locului din urmă în viaţa comunităţii şi despre iubirea gratuită şi universală faţă de semeni. Lucrurile nu sunt  simple, dar îl avem ca model pe Isus care ne invită să-l urmăm: „Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima!” (Mt 11,29ab: Aclamaţie la Evanghelie). În Evanghelia zilei (cf. Lc 14,1.7-14), Sfântul Luca povesteşte că într-o zi de sâmbătă Isus se afla in casa unuia dintre mai marii fariseilor ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. Înainte de a se aşeza, observă graba şi grija cu care invitaţii se îmbulzeau să prindă primele locuri: dădeau din coate fără nici un pic de pudoare să ocupe locurile dintâi. De asemenea, Isus constată că printre invitaţi nu se afla nici un sărac, nici o persoană de condiţie modestă. Atunci se serveşte de aceste situaţii pentru a da celor prezenţi - şi tuturor celor care vor asculta cuvântul său - două învăţături fundamentale pentru împărăţia lui Dumnezeu, care începe încă de acum. Plecând de la constatarea acelor situaţii concrete, Isus propune două reguli esenţiale, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Prima: „Când eşti invitat la nuntă, aşază-te în locul din urmă!” Şi a doua: „Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci”. Ca discipoli ai lui Isus avem astfel o lecţie despre importanţa umilinţei, a smereniei şi una despre dărnicie, despre generozitatea dezinteresată în trăirea vieţii creştine. În continuare, aprofundăm parabola despre primele locuri, care îi priveşte pe invitaţi, şi cea despre alegerea invitaţilor, care îl priveşte pe cel care invită.

2.  Duminica: amintirea lui Dumnezeu care salvează

Înainte de a intra în subiect, se impune o contextualizare. Isus însoţit de discipoli se îndrepta hotărât spre Ierusalim, unde urma să pătimească şi să moară răstignit pe cruce. Pe parcurs continuă să-i formeze pe discipoli, deprinzându-i să intre în planul de mântuire al lui Dumnezeu şi să construiască deja aici pe pământ adevărata familie a lui Dumnezeu care să fie semn al Împărăţiei sale. În Evanghelia acestei duminici se povesteşte că „într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau” (Lc 14,1.7-14). Stăteau să se aşeze la masă, dar Isus înţelege imediat că nu este vorba despre un ospăţ de comuniune, căci mai marii fariseilor „îl urmăreau”, cu atât mai mult pentru faptul că acolo se afla „un bolnav de hidropizie”. Nu ştim, dacă acesta se prezentase acolo spontan sau îl făcuseră să vină anume, pentru a vedea dacă Isus îl vindecă în zi de sâmbătă. Dar deoarece se menţionează faptul că „îl spionau”, a doua ipoteză pare mai probabilă. Şi Isus l-a prins pe bolnav de mână şi l-a vindecat (cf. Lc 14,2-6), deşi după lege nu-i era permis în zi de sâmbătă. Ştim însă de la Isus că în zi de sărbătoare trebuie să celebrăm, chiar făcând bine semenilor, amintirea lui Dumnezeu care salvează. Nu este prima dată când Isus tămăduieşte un bolnav în zi de sărbătoare. Nici nu-i prima dată când Isus în zi de sâmbătă se află înconjurat de farisei şi cărturari. Oricum, aceştia nu au profitat de ocazia de a face binele. Se adunaseră la masă dar, în fond, se aflau acolo pentru un alt motiv. Îl urmăreau pe Isus. Dar şi Isus vede şi observă. Şi vede bine.

3. Îşi alegeau locurile cele dintâi

„Văzând cum îşi alegeau locurile dintâi, Isus le-a spus celor invitaţi această parabolă” (Lc 14,7). Ceea ce Isus observă nu este ceva din alte timpuri. Şi astăzi se discută despre ordinea locurilor la masă iar la mesele mari, pentru a se evita contestaţiile şi nemulţumirile, se stabileşte în prealabil locul pe care trebuie să-l ocupe fiecare invitat. Banchetul în societate poate fi un moment de contraste între oameni. Gândul la „frăţietate, solidaritate, prietenie, comuniune”, adesea poate lipsi. Toţi vor să se aşeze „la vedere”, pentru a spune „cine sunt” sau cred că sunt. În această situaţie intră Isus şi schimbă un pic regulile. Pentru a nu ataca pe nimeni în mod personal, povesteşte o parabolă, vorbeşte despre un banchet de nuntă, diferit de cel care avea loc în acea zi. "Când eşti invitat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai de seamă decât tine  şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!»; şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine! Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat" (Lc 14,8-11). Isus se comportă ca un înţelept din vechime şi indică tuturor o cale de prudenţă şi de chibzuinţă umană, urmând ceea ce se citeşte în Biblie, mai exact în cartea Proverbelor: „Nu te da mare în faţa regelui şi nu sta în locurile celor mari! Căci este mai bine să-ţi zică: «Urcă aici!», decât să fii coborât înaintea celui nobil pe care-l văd ochii tăi” (Prov 25,6-7). Şi în altă parte: „Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult să te umileşti şi vei afla har înaintea Domnului!” (cf. Sir 3,17-18.20.28-29: prima lectură).

4. Când eşti invitat, aşază-te în locul din urmă!

Prima învăţătură este pentru invitaţi. În parabola despre primele locuri Isus vorbeşte despre situaţia când „eşti invitat la nuntă”. Ceea ce contează nu este ceea ce cineva este în raport cu alţii, dar ceea ce vom fi în raport cu acela care ne-a invitat, când acesta va veni. Sunt suficiente aceste simple indicaţii ca să înţelegem că aici este vorba de ziua în care se va întoarce „stăpânul casei”. De aici se naşte întrebarea crucială: „cum să fac, cum să mă comport pentru ca acela care m-a invitat, venind să-mi poată spune: „Prietene, urcă mai sus!” Înţelegem că regula de umilinţă propusă de Isus nu-i doar de o normă de înţelepciune omenească, o regulă de bun simţ, de bunăcuviinţă după „Codul bunelor maniere”. Este şi o regulă a împărăţiei lui Dumnezeu. Isus denunţă cu o anumită insistenţă căutarea primelor locuri, lăsând să se înţeleagă că nu este vorba de o atitudine de mică importanţă. Vede în această dorinţă a fariseilor de a fi onoraţi în mijlocul oamenilor, manifestarea în exterior a unei false relaţii interioare cu Dumnezeu. Isus condamnă prezumţia de a fi drepţi, care denaturează raportul cu Dumnezeu, dar şi relaţiile cu oamenii. Din această prezumţie se nasc pretenţiile, preocupările ierarhice, judecăţile, cum reiese şi din parabola vameşului şi fariseului. În societatea construită după inima lui Dumnezeu, în împărăţia pe care discipolii lui Isus (creştinii) trebuie să o înceapă deja aici pe pământ, primul este cel care slujeşte iar cel mai mare este cel din urmă. Acestuia Dumnezeu i se va adresa în ultima zi pentru a-i spune: „Prietene, urcă lângă mine. Intră în casa mea”. Ariviştii, cei care caută prin tot felul de mijloace lipsite de scrupule, să parvină la o situaţie în societate, cei care râvnesc astfel primele locuri, sunt în schimb cei mai departe de Dumnezeu. Sunt cei care în ziua din urmă, vor fi trimişi de Dumnezeu să ocupe, ruşinaţi, locurile din urmă. Concluzia este răsturnarea situaţiilor: „Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat". Şi această evaluare contează mai mult decât cea făcută de oameni. În această optică, simpla regulă de înţelepciune umană este pusă de Isus în slujba predicării Împărăţiei lui Dumnezeu. Domnul ne spune, cum putem intra în ea. Masa care contează este cea a Împărăţiei iar a fi umili şi smeriţi este o cerinţă fundamentală pentru a intra în ea. Dar mai sunt şi alte cerinţe. Discipolii lui Isus se interesează de cei săraci.

5. Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci!

A doua învăţătură propusă de Isus este pentru gazdă, pentru cel care invită: „Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci”. Este un îndemn la iubire gratuită fără a aştepta ceva în schimb. Apoi, Isus i-a spus celui care l-a invitat: "Când dai un ospăţ la prânz sau la cină, nu-i invita pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe părinţii tăi, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi astfel să-ţi primeşti răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi. Atunci ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi" (Lc 14,12-14). Isus prezintă o iubire care nu urmează logica schimbului de favoruri. Sfatul pe care Isus îl dă stăpânului casei este de-a dreptul revoluţionar, contrar tuturor uzanţelor. Dumnezeu Tatăl l-a dat lumii pe unicul său Fiu ca expresie a iubirii sale. Cristos ne-a iubit, când noi eram păcătoşi. Ne-a răscumpărat de păcat cu preţul vieţii. În faţa lui Dumnezeu nimeni nu este marginalizat, ci fiecare este „aproapele”. Criteriul de urmat când se aleg invitaţii la cină sau la prânz nu este vechea dreptate a celor de demult, ci iubirea milostivă a lui Dumnezeu. De ce să inviţi mereu doar rude şi prieteni? Procedând astfel se rămâne mereu în cadrul unei iubiri interesate de tip comercial. Au loc invitaţii între rude, între prieteni, între persoane de acelaşi rang sau de interese comune, potrivit uzanţei convenţionale: astăzi mă inviţi tu, mâine te invit eu. Şi sunt convenţii legitime, fireşti.

6. Opţiunea pentru săraci nu este facultativă

Însă, urmând această logică, săracii rămân mereu afară, cei excluşi mereu excluşi. Isus cere o fraternitate cu două caracteristici clare: gratuitate şi universalitate. Se dă şi celor de la care nu se poate aştepta nimic în schimb. Astfel Isus se gândeşte la viitoarea comunitate a discipolilor. Acum, în marea călătorie spre Ierusalim îi pregăteşte cu grijă. Isus visează un loc de ospitalitate pentru cei excluşi. Desigur, nu este o învăţătură propusă prima dată. În Evanghelie găsim proclamarea fericirii celor săraci: „Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu” (Lc 6,20). Aici însă avem proclamarea fericirii celor care folosesc bunurile proprii pentru a-i primi pe cei săraci: „Ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi" (Lc 14,14). Omul află adevărata fericire, când ajunge să iubească fără să pretindă nimic în schimb, când este convins că fapta sa bună îşi are răsplata în ea însăşi. În acest sens înţelegem că „activitatea caritativă a Bisericii nu este ceva facultativ şi opţional, ci face parte intrinsecă din natura ei” (Benedict al XVI-lea). Asta însă presupune credinţa în Dumnezeu care răsplăteşte faptele oamenilor la învierea celor drepţi.

7. Veniţi la nuntă!

Fiind vorba de o parabolă, cele povestite de Isus în Evanghelia de azi au o semnificaţie ce depăşeşte sensul literal. „Să înţelegem bine despre ce nuntă este vorba şi cine sunt invitaţii la nuntă. Aceasta are loc în fiecare zi în Biserică. Domnul celebrează nunţi în fiecare zi, pentru că zilnic se uneşte cu sufletele credincioase în momentul Botezului lor sau al trecerii lor din această lume în Împărăţia cerului. Iar noi care am primit credinţa în Isus Cristos şi sigilul botezului, suntem toţi invitaţia la această nuntă. A fost pregătită pentru noi o masă despre care Scriptura zice: „Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă” (Ps 22/23,5). Aici găsim pâinile ofrandei şi viţelul cel gras, Mielul care ridică păcatele lumii. Aici ne sunt oferite pâinea cea vie coborâtă din cer şi potirul Noului Legământ. Aici ne sunt prezentate Evangheliile şi scrisorile Apostolilor, cărţile lui Moise şi ale profeţilor, care sunt ca feluri de mâncare pline de toate deliciile” (cf. Sf. Bruno din Segni, anii 1045-1123: Comentariu la Sf. Luca, 2,14; PL 165,406)

8. Cântarea psalmistului

„În bunătatea ta, Doamne, ai pregătit ţara pentru cel sărac!... Cei drepţi se bucură şi tresaltă de bucurie în faţa lui Dumnezeu, exultă în tresăltări de bucurie. Cântaţi-i lui Dumnezeu, cântaţi psalmi numelui său, tresăltaţi de bucurie înaintea lui! Dumnezeu este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, el, care locuieşte în lăcaşul său cel sfânt. Dumnezeu le dă o casă celor părăsiţi, el îi face pe prizonieri să iasă pe poarta libertăţii. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, moştenirea ta, sleită de puteri, ai înviorat-o. Dumnezeule, vieţuitoarele tale au locuit în ţara pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac” (cf. Ps 67/68,4-11: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeşte în inimile noastre iubirea fată de numele tău; uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi.”

Să aveţi o „Duminică binecuvântată!”

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 26 august 2022)

26 august 2022, 09:19