Duminica Preasfintei Treimi: considerații omiletice, anul C

BISERICĂ

Consideraţii omiletice la „Preasfânta Treime” (C): Misterul vieţii dumnezeieşti

Numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul şi fericirea pe care nu încetează să le caute. Dumnezeu-Treime este unic dar nu solitar: este banchet de comuniune în care toţi dau şi primesc. Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: „Abba, Tată!” şi menţine vie în lume speranţa fericirii.

(Vatican News - 12 iunie 2022) E Ziua Domnului, solemnitatea „Preasfintei Treimi. „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, şi Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, precum şi Duhul Sfânt, pentru că şi-a arătat îndurarea faţă de noi” (Ant. la intrare). Noi creştinii credem că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor şi că s-a dezvăluit lumii în trei persoane atât de strâns unite între ele în iubire, încât sunt un singur Dumnezeu. În alte cuvinte, credem că Dumnezeu este unic dar nu solitar. Ne-a descoperit aceasta Isus Cristos în Evanghelii. Trăind şi umblând între noi şi iubindu-ne până la moartea pe cruce, Isus ne-a făcut să cunoaştem viaţa sa cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. L-a dezvăluit pe unicul Dumnezeu în trei persoane: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Aceste nume conţin legături, îmbrăţişează şi creează legături de comuniune. În faţa Preasfintei Treimi omul se simte mic dar îmbrăţişat ca un copil: îmbrăţişat ca de o adiere de vânt, de Dumnezeu care este duh, de Duhul Domnului. Năzuinţa spre Dumnezeu este înscrisă în inima omului, căci omul este creat de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu; Dumnezeu nu încetează să-l atragă pe om spre sine şi numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul şi fericirea pe care nu încetează să le caute.

1. „Neliniştită e inima noastră până ce nu-şi află odihna în tine”

Sfântul Augustin, deschide cartea sa numită „Confesiuni” cu această mărturisire: „Mare eşti Tu, Doamne, şi preavrednic de laudă: mare este puterea ta şi înţelepciunea ta e nemăsurată; iar omul, părticică a zidirii tale, pretinde să te laude, tocmai el, care, înveşmântat în firea-i muritoare, poartă în sine mărturia păcatului său şi mărturia că Tu le stai împotrivă celor mândri. Cu toate acestea, omul, părticică a zidirii tale, vrea să te laude. Tu însuţi îl îndemni la aceasta, făcându-l să-şi afle desfătarea în lauda ta, căci pentru tine ne-ai creat şi neliniştită e inima noastră până ce nu-şi află odihna în tine”. Dacă omul poate să-l uite sau să-l respingă pe Dumnezeu, Dumnezeu, în schimb, nu încetează să-i cheme pe toţi oamenii să-l caute, ca să trăiască şi să găsească fericirea. Dar această căutare pretinde de la om întreg efortul inteligenţei, voinţă dreaptă, „inimă curată” şi, de asemenea, mărturia celorlalţi, care să-l îndrume în căutarea lui Dumnezeu.

2. Mărturia comunităţii în căutarea lui Dumnezeu

Dumnezeu face să ne aflăm desfătarea în lauda sa iar experienţa comunităţii de credinţă arată că acest lucru este adevărat. Cu mulţi ani în urmă, în biserica parohială a satului natal din lunca Siretului se recita o frumoasă rugăciune de dimineaţă. Era rostită la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală, înainte de ieşirea preotului la altar. Cantorul intona solemn din corul bisericii începutul rugăciunii, spunând: „În Numele Tatălui ţi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi toţi îşi făceau semnul Sfintei Cruci. Apoi, mici şi mari recitau din memorie rugăciunea cu glas tare şi în cadenţă susţinută, creând o atmosferă de intensă comuniune: „Mărire Tatălui care m-a făcut, mărire Fiului care m-a mântuit, mărire Sfântului Duh care m-a sfinţit. Încep această zi în numele Domnului nostru Isus Cristos care m-a răscumpărat prin amara sa patimă şi moarte şi prin sângele său cel scump. El să mă binecuvânteze şi să mă păzească de orice rău şi să mă ducă la viaţa veşnică. Doamne Dumnezeule care m-ai lăsat să ajung la începutul acestei zile, îţi ofer ţie gândurile mele ca să fie îndreptate către tine, vorbele mele ca să fie despre tine, faptele mele ca să fie după tine, suferinţele mele ca să fie pentru tine. Voiesc ceea ce voieşti tu, voiesc pentru că voieşti tu, voiesc cum voieşti tu, voiesc cât timp voieşti tu”. Această rugăciune îmi apare astăzi mai importantă şi mai de folos pentru viaţă decât multe manuale de teologie puse la un loc. Experienţa comunitară de credinţă a marcat benefic viaţa înaintaşilor noştri care ne-au transmis ce aveau mai bun şi mai sfânt.

3. Preasfânta Treime: mister de credinţă

Noi celebrăm „Preasfânta Treime” deoarece Dumnezeu s-a revelat astfel în istoria mântuirii. Şi făcând aceasta, a dorit să ne prezinte un model de urmat, pentru a trăi bine. Este un mister de credinţă în sensul strict, unul dintre „misterele ascunse în Dumnezeu, care nu pot fi cunoscute dacă nu sunt revelate de sus”. Desigur, Dumnezeu a lăsat urme ale Fiinţei sale trinitare în lucrarea creaţiei şi în Revelaţia sa de-a lungul Vechiului Testament. Dar intimitatea Fiinţei sale ca Treime Sfântă constituie un mister inaccesibil raţiunii lăsate în puterile ei şi chiar credinţei lui Israel înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu şi de trimiterea Duhului Sfânt. În istoria biblică Domnul se prezintă lui Moise spunând: „Eu sunt cel ce sunt”, voind să spună „unicul Dumnezeu care este cu adevărat”. În sfintele Evanghelii, Tatăl este revelat de Fiul iar Tatăl şi Fiul sunt revelaţi de Duhul Sfânt. Astfel, Isus vorbeşte despre Dumnezeu ca despre un Tată. De fapt, singura rugăciune pe care ne-a învăţat-o este cea cunoscută cu numele de „Tatăl nostru”. Isus a dezvăluit că Dumnezeu este „Tată” într-un sens cu totul deosebit. El nu este Tată doar în calitate de Creator. El este din veşnicie Tată în relaţie cu Fiul său unul-născut, care, la rândul lui, nu este Fiu decât în relaţie cu Tatăl: „Nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, în afară de Tatăl, nici pe Fiul nu-l cunoaşte nimeni, în afară de Fiul şi cel căruia a voit Fiul să-i descopere” (Mt 11,27). Dar Tatăl însuşi ne vorbeşte despre Isus de două ori spunând: „Acesta este Fiul meu”, la botezul în râul Iordan şi apoi la schimbarea la faţă pe muntele Tabor. La rândul său, înainte de trecerea din această lume la Tatăl, Isus spune că nu ne va lăsa orfani, dar că se va întoarce la noi, va fi mereu cu noi împreună cu Tatăl care este în el. Înainte de Paşele său, Isus vesteşte trimiterea unui „alt Apărător” (Paraclet), Duhul Sfânt. Lucrând încă de la creaţie, după ce „a grăit prin profeţi”, Duhul va rămâne alături de ucenici şi în ei, pentru a-i învăţa totul şi a-i călăuzi „la tot adevărul” (In 16,13). Duhul Sfânt este astfel revelat ca o altă Persoană divină în raport cu Isus şi cu Tatăl.

4. Preasfânta Treime: Comunitate de iubire

Din această prezentare, chiar numai sumară, se desprinde crezul în Preasfânta Treime, într-un Dumnezeu unic dar în trei persoane care creează această lume dorind să se pună în relaţie cu noi. De aceea putem spune că noi suntem rodul iubirii lui Dumnezeu. Deşi, într-un fel, a spune că Dumnezeu este iubire şi că este singur, ar fi un non sens. Însă ceea ce uimeşte mereu în Preasfânta Treime este modul în care cele trei persoane se raportează între ele. Tatăl nu zice: „Capul sunt eu şi trebuie făcut ce şi cum spun eu”. În schimb spune: „Ascultaţi-l pe Fiul meu”. Fiul nu zice: „Capul mi-a dat depline puteri, prin urmare ascultaţi de mine”. În schimb, mâncarea lui Isus este să facă voinţa Tatălui care l-a trimis. Toată dorinţa lui Isus este să-l facă cunoscut pe Tatăl. Dar şi Duhul Sfânt nu vorbeşte despre sine. Vine doar să amintească tot ceea ce Isus a învăţat despre Tatăl şi să ne conducă la tot adevărul. În alte cuvinte, nimeni nu vorbeşte despre sine. Nimeni nu spune „Eu”. Este ca şi cum s-ar întrece în a se stima reciproc, spunând mereu: „Ceilalţi sunt mai importanţi decât mine”. Asta înseamnă iubire: iubire adevărată. Şi aceeaşi atitudine o au şi faţă de noi. De fapt sunt solidari şi prezenţi cu Isus până la capăt, până la moartea pe Cruce, pentru a ne arăta cât de mult ne iubesc. Inseparabile în ceea ce sunt, Persoanele divine sunt inseparabile şi în ceea ce fac. Dar în unica lucrare divină, fiecare Persoană manifestă ceea ce îi este propriu în Treime, mai ales în misiunile divine ale Întrupării Fiului şi dăruirii Duhului Sfânt.

5. Împărtăşirea divină: „Modelul Trinitar” de viaţă creştină.

Solemnitatea „Preasfânta Treime” este şi sărbătoarea dimensiunii comunitare a Bisericii. Nu am fost făcuţi să trăim singuri. Căci Dumnezeu ne-a creat ca să fim ca el, nu „single”, nu singuri, dar comunitate de fraţi. În această „împărtăşire divină” ne este oferit „Modelul Trinitar” de viaţă creştină. Dumnezeiasca Treime este un banchet de comuniune în care fiecare dă şi primeşte. Dacă şi noi reuşim să-i considerăm pe alţii mai importanţi decât noi şi să-i slujim, fiind conştienţi că fără de ei nu am fi în stare să supravieţuim, şi în consecinţă ne sunt cu adevărat importanţi, atunci suntem în stare să formăm comunitate şi să fim toţi fraţi. E important să ne străduim cu ajutorul lui Dumnezeu să trăim în comuniune, să creăm comunităţi şi să le menţinem. Şi prima comunitate, celula fundamentală a societăţii este familia. În ea se oglindeşte Preasfânta Treime.

6. Cântarea psalmistului

Preasfânta Treime a realizat în om capodopera creaţiei. Cinstirea lui Dumnezeu-Treime conduce la descoperirea şi respectarea demnităţii omului. Privind frumuseţile naturii din jurul său, psalmistul biblic nu-şi poate stăpâni admiraţia şi uimirea. Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul! Când privesc cerurile tale, lucrările mâinilor tale, luna şi stelele pe care le-ai creat, mă întreb: "Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă?" L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie. L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale, toate le-ai pus la picioarele sale. Oile şi boii laolaltă, precum şi animalele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate căile apelor (Ps 8,2.4-9: psalmul responsorial).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, Părinte ceresc, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului, şi pe Duhul tău, izvorul sfinţeniei, pentru a le descoperi oamenilor misterul minunat al vieţii dumnezeieşti. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, mărturisind adevărata credinţă, să recunoaştem slava veşnicei Treimi şi să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale. „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi” (2 Cor 13,13). Tuturor, multă bucurie în Domnul!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 11 iunie 2022)