Căutare

Republica Moldova, riscul războiului și criza refugiaților: Pr. Petru Ciobanu Republica Moldova, riscul războiului și criza refugiaților: Pr. Petru Ciobanu 

Republica Moldova, riscul războiului și criza refugiaților: Pr. Petru Ciobanu

Ministrul de Externe din Republica Moldova, Nicu Popescu a vorbit despre o „deteriorare periculoasă a situației” din țară. Potrivit datelor furnizate de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) 450.000 de refugiați ucraineni se află în prezent în Republica Moldova.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 29 aprilie 2022. Peste 300 de persoane sunt găzduite în pavilioanele centrului expozițional MoldExpo. Părintele Petru Ciobanu, Directorul confederației „Caritas” din Republica Moldova a spus, într-un interviu pentru redacția în limba italiană de la Radio Vatican, că oamenii se tem în contextul „deteriorării periculoase a situației” – despre care a vorbit ministrul de Externe. Însă, nu lipsește rugăciunea continuă și speranțele legate de încheierea cât mai grabnică a conflictului.

„Ne este frică, suntem oameni”

„Există teamă și nesiguranță în rândul oamenilor din țara noastră” – a spus părintele Petru Ciobanu, referindu-se la îngrijorarea privind o extindere a conflictului în curs de desfășurare în Ucraina. „Un sentiment” – a explicat – „care nu s-a născut acum, ci s-a răspândit deja odată cu primele vești despre intenția Rusiei de a invada Ucraina. El nu a dispărut, în ciuda succesului militarilor ucraineni în fața avansării trupelor rusești”. „Având în vedere ceea ce s-a întâmplat la Odesa, cu bombardarea civililor, și la Tiraspol, tensiunea a crescut și în țara noastră” – a mai spus părintele Petru Ciobanul directorul confederației „Caritas” din Republica Moldova, evidențiind că aceste temeri reprezintă reacții umane lesne de înțeles. 

„Încă din primele zile ale războiului, când refugiații ucraineni au început să se deplaseze spre Republica Moldova, Biserica locală le-a fost la dispoziție pentru a-i ajuta în nevoile lor, prin implicarea tuturor organizațiilor noastre de caritate” – a mai spus prelatul, evidențiind că se continuă oferirea de adăpost, hrană caldă, asistență psihologică și spirituală. De asemenea, numeroși ucraineni au fost ajutați să găsească un mijloc de transport sigur.

„Ca preot , pot spune că ne rugăm ca viața să revină în curând la normalitate” – a precizat părintele Petru Ciobanu, din Republica Moldova, deși există motive de îngrijorare după ce teritoriul separatist pro-rus Transnistria a fost scena mai multor explozii, cu atribuire incertă.

 

29 aprilie 2022, 12:03