Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor (C): Intră şi tu în „Săptămâna Mare”!

(Vatican News – 10 aprilie 2022) E Ziua Domnului. Duminica Floriilor deschide poarta de intrare în marea „Săptămână Sfântă” în care credincioşii creştini retrăiesc drama pătimirii, a morţii şi învierii Domnului. Sunt zile de har ce revin an de an în pelerinajul nostru prin istorie şi de aceea e posibil să nu percepem îndeajuns că acest timp aduce de fiecare dată un dar nou şi extraordinar. Nici o altă săptămână a anului nu poate fi egală cu aceasta în importanţă, decât cea a Creaţiei cosmice. În prima săptămână a lumii am fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, în aceasta suntem recreaţi prin răscumpărare, adică restauraţi şi sanctificaţi de Fiul său făcut om. Nu este o utopie. Trăind într-o lume învrăjbită şi încleştată până la încrâncenare, simţim nevoia de împăcare şi de pace ca de aerul vital pe care îl respirăm şi care ne este dat. Vestind învierea lui Cristos şi învierea noastră, apostolul Paul asigură legătura de credinţă ce dăinuie peste veacuri: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut” (1Cor 15,3-4.11).

1. Intră şi tu în „Săptămâna Mare şi Sfântă"!

În timpul Postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi ne adunăm să începem cu întreaga Biserică celebrarea misterului pascal al morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia El a intrat în cetatea sa, Ierusalim. Liturghia acestei duminici este atât de grăitoare şi sugestivă, încât consideraţiile omiletice pot fi reduse la esenţial. Gesturile rituale, cântările şi lecturile biblice vorbesc de la sine. Pentru o participare spirituală rodnică este îndeajuns să deschidem bine ochii ca să vedem, urechile ca să auzim dar mai ales inimile ca să primim cu simplitate binecuvântarea Domnului. Participarea la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne angajează la urmarea lui Isus pe drumul Crucii. Anul acesta (C) suntem călăuziţi de Evanghelia după sfântul Luca. Cel de-al treilea evanghelist prezintă drumul lui Isus ca pe o singură urcare din Galileea la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui: „Când s-au împlinit zilele înălţării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim” (Lc 9,51). Scopul ultim al acestei „urcări” este oferirea de sine pe Cruce. Isus nu este singur. Este însoţit de apostoli şi de mulţimea discipolilor care l-au urmat. Le-a spus de mai înainte care este drumul vieţii. Astăzi noi suntem discipolii care îl însoţesc tainic pe Isus în Paştele său. În aceste consideraţii propun câteva orientări pentru o trăire mai conştientă a Tainelor pascale.

2. Două părţi liturgice: bucurie şi tristeţe

Liturghia catolică de Florii are două momente semnificative: începe cu binecuvântarea ramurilor şi procesiunea sărbătorească în amintirea intrării lui Isus în Ierusalim (cf. Lc 19,28-40) şi continuă imediat cu celebrarea euharistică în care se proclamă întreaga povestire a Patimii Domnului (cf. Lc 22,14–23,56). Aceste două momente trezesc în inimile creştinilor două simţăminte contrastante, unul de bucurie şi altul de tristeţe. Sentimentele de bucurie sunt exprimate în procesiunea cu ramuri, imitând mulţimea care în acea zi a strigat într-un glas: "Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului!  Pace în cer  şi glorie în înaltul cerurilor!" (Lc 19,38). Însă gloria şi regalitatea lui Cristos sunt doar prevestite. Ele se vor realiza în Pătimire şi în Cruce. Sentimentele de mâhnire se nasc în inimile credincioşilor la lectura/cântarea pe roluri a Patimii Domnului. Stând în picioare şi ascultând în tăcere participanţii parcurg în mod ideal scenele dramatice ale pătimirii. L-au aclamat pe Isus ca „rege”, dar după doar câteva zile cer insistent şi strigă cu înverşunare: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” Pilát, voind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”.Şi pentru a treia oară Pilat le-a spus: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nicio vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi şi-l voi elibera”. Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie răstignit. Şi strigătele lor predominau. Atunci Pilát a decis să li se îndeplinească cererea. L-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă şi crimă şi pe care-l ceruseră, iar pe Isus l-a lăsat în voia lor (Lc 21,20-25). Câtă laşitate, câtă perfidie, câtă nestatornicie, câtă nerecunoştinţă! Dar să-l însoţim pe Isus până în clipa supremă.

3. Cu Isus în părăsire: „Doamne, nu sta deoparte!”

S-a scris că „unde Dumnezeu este cel mai departe, acolo este cel mai aproape”. În relectura patimii Domnului făcută de creştini în Noul Testament, ultimele cuvinte rostite de Isus pe cruce sunt legate de începutul unui psalm biblic. Se referă la Isus în părăsire dar încrezător că Tatăl care îl salvează: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Ps 21/22,2; Mt 27,26)  Toţi care mă văd îşi bat joc de mine, strâmbă din buze şi dau din cap: "S-a încrezut în Domnul, să-l scape, să-l mântuiască dacă şi-a găsit în el plăcerea!"  Iată, mă înconjoară câinii, o bandă de răufăcători mă împresoară; mi-au străpuns mâinile şi picioarele, mi-au numărat toate oasele. Îşi împart între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat sorţii. Dar tu, Doamne, nu sta deoparte, ajutorul meu, grăbeşte-te să mă ajuţi! Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul adunării te voi lăuda. Cei care vă temeţi de Domnul, lăudaţi-l, toată seminţia lui Iacob, preamăriţi-l; să se teamă de el toată seminţia lui Israel! (Ps 21/22,2..8-9.17- 18a.19-20.23-24: psalmul responsorial)

4. Mulţimile se întorceau bătându-şi pieptul

Şi acum, clipa supremă: Moartea lui Isus pe Cruce. Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul. Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Cu adevărat, omul acesta era drept". Mulţimile adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. Toţi cunoscuţii săi şi femeile care l-au urmat din Galileea stăteau mai deoparte şi priveau acestea (cf. Lc 23, 44-49). Stăteau şi priveau! Stăteau în faţa misterului Omului-Dumnezeu. Priveau la Cel pe care l-au străpuns. Iar noi privim şi astăzi reflectând cu mintea şi cu inima la tainele mântuirii noastre..

5. Mântuire şi revelaţie în patima Domnului

Primii creştini au văzut în pătimirea lui Isus două aspecte importante. Au înţeles că Patima Domnului înseamnă mântuire şi revelaţie. Despre ce este vorba? Drumul Crucii este un eveniment determinant care a fost acceptat şi trăit de Isus în favoarea noastră ca act de solidaritate. Isus a luat asupra sa păcatele noastre şi a murit în locul nostru. Apoi, drumul Crucii este deopotrivă un gest revelator în două privinţe. În Cruce se dezvăluie chipul lui Dumnezeu cu iubirea sa nemărginită faţă de noi. În Cruce ne este arătată calea pe care suntem chemaţi să păşim pentru a fi părtaşi la viaţa nouă cu Domnul înviat.

6. Suntem în inima Evangheliei: noi aşa credem!

Ascultând proclamarea patimii Domnului, oricine îşi poate da seama că nu este vorba de o pagină biblică obişnuită în care se povesteşte sfârşitul tragic al lui Isus. Este vorba de „Evanghelia Evangheliilor” cu anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe care Biserica îl repropune oamenilor din toate timpurile şi pe care apostolul Paul l-a condensat în această profesiune de credinţă: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a arătat lui Chefa (Petru) şi apoi celor doisprezece.  Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut (cf. 1Cor 15,3-11). Şi noi aşa credem.

7. „Botezul” morţii, îngropării şi învierii lui Isus

A sosit ceasul „botezului” lui Isus întru pătimire şi moarte, atât de dorit şi de temut! Este şi ceasul revenirii ispititorului din pustiu şi al celor aliaţi cu puterea întunericului! Dintotdeauna Isus s-a pregătit la taina acestui „Botez”: nu un „botez” ritual, dar botezul existenţial al vieţii. „S-a despuiat” în mod progresiv de demnitatea sa dumnezeiască, a ales condiţia de servitor şi s-a lăsat în voia Tatălui într-o ascultare totală până la moarte (cf. Fil 2,6-11: lectura a doua). Isus ştie că bătălia va fi cumplită, sângeroasă. Ca un adevărat luptător, şi chiar mai mult, se concentrează în luptă. Asudă sânge, dar nu dă înapoi. Este întristat profund, dar nu îşi pierde cumpătul. Este mereu stăpân pe sine. În timp ce apostolii, cu excepţia lui Iuda, cad de somn, Isus, rămas singur să vegheze, se cufundă într-o rugăciune filială. Domnul acceptă să bea până la capăt paharul plin cu nelegiuirile omenirii: nu doar cu ale altora, dar şi cu cele ale mele şi ale tale.

8. Isuse, aminteşte-ţi de mine în împărăţia ta!

Pentru libertatea ta şi a mea, Isus acceptă moartea infamantă a sclavului. A început la cina pascală cu dăruirea tainică de sine în Euharistie pe care o înfăptuieşte concret pe lemnul Crucii. Acestea sunt semnele extreme ale unei Iubiri libere, gratuite, fără margini. Pentru a nu rămâne simpli spectatori la tainele pascale, să ne punem această întrebare: dintre personajele care se perindă în timpul pătimirii lui Isus, alături de cine sau în locul căruia aş vrea să fiu? Cu În cine mă regăsesc? Cu cine mă identific? Te invit să alegi trei: pe Petru care plânge cu lacrimi amare trădarea lui Isus; pe Simon din Cirene care îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea; pe tâlharul din dreapta crucii care se recunoaşte păcătos şi îl roagă pe Isus cu adâncă credinţă: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" Iar el i-a spus: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,42-43).

9. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa”. Tuturor cititorilor, o Săptămână mare şi sfântă: binecuvântată!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 8 aprilie 2022)